Adeseori cărarea mea

Adeseori cărarea mea
E o cale de durere,
E o cale de încercare grea,
Dar am şi mângâieri pe ea,
 Căci Domnu-mi dă putere.

Căci orişicât de trist aş fi,
Eu simt a Lui putere;
Eu nu mă tem de niciun rău,
Căci Tu eşti Dumnezeul meu,
 Mi-alini a mea durere.

Când gânduri negre mă răpun,
Şi nu simt mângâiere,
Necazul oare cui să îi spun?
 Căci nu găsesc pe nimeni bun
 S-aline a mea durere.

Atuncea când m-au părăsit
Chiar prietenii pe cale,
Eu m-am rugat lui Dumnezeu
Să îmi ajute tot mereu,
Şi să îmi dea răbdare.

Să pot să iert şi să iubesc
Vrăjmaşii întotdeauna,
Căci doar aşa voi birui,
 Şi pentru tot ce-oi suferi
Eu voi primi cununa.

Un singur prieten mi-a rămas,
Chiar la necazuri, frate.
La El mă duc cu amarul meu,
 Căci El e Fiu de Dumnezeu;
El m-a salvat de moarte!