Articole

Tabӑra de la Bӑltișoara – Ediția a II-a. Opinii, pӑreri, imagini și concluzii

Ȋn perioada 6-9 aprilie 2012, ȋn județul Gorj a avut loc cea de-a doua ediție a taberei de la Bӑltișoara “Un om ȋntre oameni”. Surprizele au fost extraordinare, iar pe lângӑ atmosfera de distracție și multele prietenii care s-au legat, tinerii au avut parte de experiențe minunate petrecute cu Dumnezeu. Sondajul de opinie, care s-a realizat ȋn ultima zi, a demonstrat ȋncӑ o datӑ cӑ tinerii au nevoie de un Dumnezeu care sӑ-i sprijineascӑ ȋn problemele lor, au nevoie de comunicare, și au nevoie de o relație mai apropiatӑ cu Dumnezeu. Sondajul s-a realizat pe un eșantion de aproximativ 30 de persoane, iar mai jos vom prezenta câteva din rӑspunsurile participanților la cele 4 ȋntrebӑri.

La prima ȋntrebare, și anume “De ce aţi ales tabӑra Bӑltișoara?” au fost urmӑtoarele rӑspunsuri:

  • “Ȋn primul rând, pentru cӑ am fost invitatӑ, și mai apoi pentru cӑ nu am mai participat niciodatӑ la o așa tabӑrӑ”, ne spune Cristina.
  • “Am ales sӑ vin ȋn aceastӑ tabӑrӑ la invitația unui bun prieten. Am vrut sӑ vӑd dacӑ mӑ voi simți bine ȋntre ei, și chiar m-am simțit mai bine decât mӑ așteptam”, ne-a ȋmpӑrtӑșit Cӑtӑlin.
  • “Am ales tabӑra pentru cӑ poveștile pe care le-am auzit m-au impresionat. Din dorința de cunoaștere, de oameni, de lucruri noi, ȋn general”, spune Cristina.
  • “Pentru a trӑi o experiențӑ nouӑ, pentru a cunoaște oameni noi”, a afirmat Claudiu.
  • “Am știut de ea mai demult și, cunoscând liderii, știam cӑ pӑrtӑsia unii cu alții ȋnaintea Domnului va fi frumoasӑ, așa cӑ mi-am dorit sӑ vin”, spune S. M.
  • “Pentru cӑ am participat și anul trecut și mi-a plӑcut”, ne-a ȋmpӑrtӑsit Patricia.
  • “Pentru cӑ am vrut sӑ ȋnvӑț mai multe despre Dumnezeu, pentru noi relații de prietenie și pentru a ȋntӑri prietenia pe care o am cu frații mei”, spune Dan.
  • “Am ales aceastӑ tabӑrӑ pentru cӑ prietenii mei m-au invitat și, din cele povestite de cei care au mai fost, mi s-a pӑrut interesant”, relateazӑ Alexandra.
  • “Pentru a cunoaște persoane noi, pentru a trӑi experiențe noi”, spune Adelina.
  • “Am fost organizatorii, și Dumnezeu mi-a vorbit printr-o prietenӑ sӑ vin”, ne spune Ana-Maria.
  • “Am fost invitatӑ, și astfel poveștile despre tabӑrӑ mi-au stârnit curiozitatea și am zis: De ce nu?” spune Andreea.
  • “Pentru cӑ mi-am dorit un timp ȋn care sӑ fiu iarӑși cu tinerii credincioși care se strӑduiesc sӑ placӑ Domnului și sӑ Îi slujeascӑ Lui, și sӑ fiu mai aproape de Dumnezeu”, ne spune Felicia.
  • “Din curiozitate fațӑ de altӑ religie și de alți oameni”, ne-a ȋmpӑrtӑşit Raluca.
  • “Pentru cӑ aici am cunoscut tineri speciali care Îl cautӑ cu adevӑrat pe Dumnezeu. Pentru cӑ aici L-am cunoscut pe Dumnezeu (ȋn 2011 :D)”, spune Bianca.
  • “Am venit pentru cӑ am fost invitatӑ și vroiam sӑ vӑd cum este”, ne-a ȋmpӑrtӑşit Lidia.
  • “Am ales tabӑra Bӑltișoara deoarece am vrut sӑ-mi ȋntӑresc relația cu Dumnezeu și sӑ aflu lucruri noi.”, ne-a spus Eusebiu.
  • “Auzisem de la tinerii din biserica din care fac parte de experiența lor petrecutӑ anul trecut ȋn Bӑltișoara”, relateazӑ Iulian.
  • “Mi s-a spus de cineva care a mai fost cӑ este foarte frumos și am multe de ȋnvӑțat. Eram curioasӑ!” spune Ana-Maria

La cea de-a doua ȋntrebare, și anume “Ce lucru nou aţi aflat ȋn aceastӑ tabӑrӑ?”, foarte mulți ne-au ȋmpӑrtӑșit ce au descoperit ȋmpreunӑ cu noi și cum i-a influențat.

  • Andreea ne-a spus cӑ ea a ȋnvӑțat “Sӑ zâmbesc necondiționat”.
  • Unul dintre participanți ne-a spus cӑ am ȋnvӑțat “Cum e sӑ fii un om ȋntre oameni”.
  • “Am ȋnțeles cӑ Dumnezeu este cu noi indiferent de cum suntem”, spune Adelina.
  • Ana-Maria relateazӑ: “Este minunat sӑ cunoști alți tineri. Eu prin aceasta m-am cunoscut și pe mine mai bine. Am aflat lucruri noi!”
  • “Am descoperit cӑ Dumnezeu existӑ cu adevӑrat”, spune Maria.
  • Daniel ne-a spus cӑ a aflat un lucru nou și anume “Cӑ nu mulțumesc ȋndeajuns lui Dumnezeu”.
  • Ilie spre exemplu a aflat “Etapele dragostei” .
  • Nicoleta ne-a spus: “Am aflat multe lucruri despre Dumnezeu și sufletul nostru, am cunoscut multe persoane…”
  • “Aici am aflat mai multe despre ce ȋnseamnӑ relații; atât pe plan vertical (cu Dumnezeu), cât și pe plan orizontal (cu semenii noștri)”, spune Iulian.
  • “Aici am ȋnvӑțat foarte multe lucruri minunate. Ȋn primul rând am ȋnvӑțat cât de mult ne iubește Dumnezeu”, ne-a ȋmpӑrtӑșit Ana-Maria.
  • “Un lucru nou am aflat, acela cӑ Dumnezeu mӑ iubește foarte mult… am auzit multe mӑrturii care m-au fӑcut sӑ fiu mai serios pe calea lui Dumnezeu”, relateazӑ Samuel.
  • Eusebiu spune: “Sunt anumite puncte pe care nu le știam despre relația mea cu Dumnezeu, dar dupӑ aceastӑ tabӑrӑ sunt sigur cӑ viața mea va merge ȋnainte alӑturi de Dumnezeu.”
  • “Am aflat multe lucruri despre cum ar trebui sӑ ne apropiem de Dumnezeu. Mi-am fӑcut noi prieteni”, ne-a spus Lidia.
  • “Am aflat cӑ existӑ prieteni de calitate; persoane care ȋți pot fi sprijin ȋn cele mai grele momente. Am aflat cӑ niciodatӑ nu ești singur, oricât de mult ai crede sau ai simți cӑ ești!” a spus Bianca.
  • Felicia a spus: “Am ȋnvӑțat multe lucruri despre relație. Ȋn mod deosebit mi-a plӑcut predica despre cum Dumnezeu suferӑ din cauza noastrӑ, și mi-am dat seama cӑ trebuie sӑ schimb unele lucruri din viața mea. Dumnezeu sӑ mӑ ajute!”
  • “Nu aș putea spune cӑ a fost ceva nou, dar mi-a plӑcut felul ȋn care creștinii penticostali ȋși exprimӑ dragostea fațӑ de Dumnezeu, eu fiind de religie ortodoxӑ. Aș spune chiar, bravo lor!” relateazӑ Alexandra.
  • Gyno a spus cӑ el a aflat “Cӑci credința poate fi și distractivӑ”.
  • “Pӑi nu spun “Da, am aflat atâtea lucruri noi”, pentru cӑ aș minți. Tot ce s-a ȋntâmplat, a fost de fapt o cunoaștere mai aprofundatӑ, o ȋndrumare mai dreaptӑ. Majoritatea lucrurilor de știam, și mai ales faptul cӑ Dumnezeu e mereu cu și alӑturi de noi la bine și la greu”, spune Bianca.
  • Cӑtӑlin ne spus: “Am aflat cӑ, chiar dacӑ ne numim penticostali, baptiști sau ortodocși, cu toții suntem creștini, suntem frați și cu toții Ȋl iubim și Ȋl onorӑm pe Dumnezeu.”
  • “Cred cӑ știam deja multe lucruri din ce s-a discutat, dar cel mai important este faptul cӑ mi-am ȋntӑrit convingerea cӑ indiferent de momentul zilei, de locul ȋn care ne aflӑm, de starea de spirit, Dumnezeu este cu noi!” ne-a ȋmpӑrtӑșit Cristina.

La ȋntrebarea cu numӑrul trei, și anume: “V-aţi simţit mai aproape de Dumnezeu?” toți participanții au rӑspuns ca ȋntr-un cor. Unii au spus un “Da!!!” cât ei de mari, alții spus “Bineȋnțeles”, alții “Sincer, DA!!!”. Toate rӑspunsurile pe care le-am primit au fost numai afirmative și spuse din suflet.

Ultima ȋntrebare, și anume “Pe viitor veţi mai alege tabӑra Bӑltișoara?”, cred cӑ știți deja rӑspunsurile tuturor. “Absolut”, “Daaa!!!!!”, “Cu siguranțӑ”, “Dacӑ voi mai fi invitat/ӑ, da!”, “Da, de câte ori voi avea ocazia!”.

Concluzia la care am ajuns, dupӑ ce am citit toate sondajele, este aceea cӑci tinerii creștini din România au nevoie de creștere spiritualӑ, au nevoie de cineva care sӑ-i ȋndrume și, nu ȋn ultimul rând, au nevoie de cineva care sӑ-i sprijineascӑ ȋn nevoile lor.

Doresc ca Dumnezeu sӑ vӑ binecuvânteze pe toți cei care ați participat la aceastӑ tabӑrӑ, și doresc ca toți aceia care v-ați ȋntâlnit ȋntr-un mod personal cu Dumnezeu sӑ nu dați ȋnapoi. ȋn limita puterilor noastre vӑ vom susține ȋn rugӑciune și vӑ vom fi alӑturi la problemele cu care vӑ veți confrunta.

Realizator și reporter, Silviu Firulete

Show More

Silviu Firulete

“Pentru mine, a lucra pentru Dumnezeu și a rӑspândi Cuvântul Lui cel Sfânt este o chemare divinӑ ȋncӑ de când eram copil mic. Știu și ȋmi place sӑ cred cӑ tot ceea ce fac pentru lucrarea Sa este o binecuvântare pentru cei din jurul meu, iar când voi fi chemat acasă ȋn Cerul Sfânt, voi fi rӑsplӑtit pentru tot ceea ce am lucrat și am investit ȋn lucrarea Lui.”

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button