Copilul Meu, acest cuvânt pe care ți-l adresez te introduce chiar în mijlocul Rugului Aprins. Nu mai ești în pragul misterului. Tu ești iubit. Aceste trei cuvinte, dacã vrei sã le primești cu adevãrat, pot bulversa și transforma întreaga ta viață. Tu ești iubit. Trebuie sã începem pas cu pas. Trebuie sã punem pe primul loc iubirea Mea pentru oameni, iubirea Mea fãrã margini.
Iubirea omului pentru Dumnezeu nu este decât rãspunsul la iubirea mea. Eu sunt Cel care a iubit mai întâi. Totdeauna Eu sunt Cel care ia inițiativa. Cum M-ai putea tu iubi, dacã n-ai primi mai întâi revelația iubirii Mele pentru tine? Trebuie, la un moment dat, sã simți ca un șoc iubirea pasionatã pe care ți-o ofer. Și, dacã vrei sã vestești Evanghelia Mea, tu trebuie mai întâi sã mergi simplu printre oameni, spunând fiecãruia: “Tu esti iubit.” Totul decurge de aici. Acesta este punctul de plecare.
Ce înseamnã “a iubi” când Dumnezeu este Cel care iubește, Dumnezeu, iubirea esențialã? Orice iubire este o mișcare a unei ființe cãtre alta, cu dorința unei anume uniri. Orientãrile acestei mișcãri, modalitãțile ei, variantele ei sunt nenumãrate. Ele merg de la subomenesc la supraomenesc. Dar existã mereu tendința spre o unire, dorința de unire, fie posesivã, fie sacrificialã. Iubirea mea pentru oameni este o mișcare de la Mine Însumi spre ei, nu doar pentru a fi cunoscut de ei, sau pentru a fi, într-o oarecare mãsurã, imitat de ei, ci pentru a Mã uni cu ei, pentru a Mã dãrui lor. Iubirea mea, iubirea în esența ei incoruptibilã, iubirea fãrã margini nu este niciodatã absentã cu desãvârșire. Dumnezeu nu este niciodatã absent. Uneori iubirea pare abia existentă, aproape imperceptibilã, acoperitã de urã, de perversiuni de tot felul, de un strat de brutalitate instinctivã. Dar eu lucrez prin aceasta. iubirea cea mai deformatã o fac capabilã sã se ridice pânã la darul conștient și total.
Iubirea are multe aspecte. Dar nu existã decât o singurã iubire. Tu ești iubit. Existã loc pentru o persoanã infimã în flacãra Rugului Aprins? Un suflet, o persoanã pe care eu o iubesc nu este infimã. Tu ești iubit. “Tu” ești cel care este iubit. Nu enunț aici o afirmație generalã. Nu vorbesc în acest moment unei colectivitãți. Nu spun în acest moment: “Voi sunteți iubiți.” Cu siguranțã, voi toți pe care iubirea Mea i-a creat, voi sunteți toți, într-un sens foarte exact, preaiubiții Mei. Sunteți membrele aceluiași Trup, care este Trupul Meu. Dar aici, copilul Meu, vorbesc unei persoane, ție însuți. Și îti dau un nume pe care nu-l dau nimãnui altuia. Da, Eu te chem printr-un nume tainic. Din întreaga veșnicie, acest nume ți-a fost rezervat. Este un alt nume decât acela prin care te cheamã oamenii. Este numele scris pe o piatrã albã și pe care nu-l cunoaște nimeni decât (dacã este atent la dar) cel care îl primește. Fiecãruia dintre voi, în gândul divin, îi este destinat sã descopere și sã facã vizibil pentru alții o fațetã diferitã a diamantului unic. Tu ești aceastã fațetã. Orice ar fi putut face viața ta din tine, tu ești unul dintre aspecte, un aspect diferit de legãturã care unește fiecare om cu iubirea personalã.
Tu ești o razã a iubirii, emanând din iubire, chiar dacã raza pare întreruptã (frântã). Cu ce fel de iubire ești tu, deci, iubit ? Eu nu îți zic: “Ai fost iubit.” Nu îți zic nici: “Vei fi iubit.” Nu doar ieri, sau alaltãieri te-am iubit. Nu doar mâine sau poimâine te voi iubi. Astãzi chiar, în acest minut, ești iubit. Și așa este în cazul fiecãrui om. Ești uimit, copilul Meu, și Mã întrebi: “Adevãrat? În toate cazurile?” Da, în toate cazurile. Tu continui: ”Doamne, cum se poate aceasta? Cel care pãcãtuiește împotriva ta ar putea fi el, chiar în acel moment, iubit de Tine?” Da, copilul Meu. Dacã nu aș continua sã-l iubesc pe cel care pãcãtuiește, l-aș lãsa sã trãiascã înaintea Mea?
Iubirea este așezatã ca un cerșetor la ușa celui care nu iubește. Ea așteaptã. Ea va aștepta. Durata așteptãrii Mele depãșește toate previziunile omenești. Nu cãuta sã pãtrunzi taina aceasta. Eu aștept. Și cine mã va putea despãrti de dragul meu pãcãtos? Iatã, deci, copilul Meu, cu ce fel de iubire ești iubit. Nu îți zic cã ești iubit cu mãrinimie, mult iubit, iubit mai mult sau mai puțin decât alții Ai auzit spunându-se cã iubesc pe unii, cã urãsc pe alții, cã iubesc dupã grade foarte diferite. A trebuit Eu Însumi sã vorbesc oamenilor prin posibilitãți omenești, într-un limbaj omenesc, într-un stil educativ, cu atât de sãrace cuvinte omenești, incapabile sã exprime realitãțile dumnezeiești. Dar, în iubirea Mea indivizibilã, nu existã “mai mult” sau “mai puțin”.
Iubirea mea este calitate purã. Nu are nimic cantitativ, nici mãsurabil. Tuturor li se oferã în nemãrginirea ei. Nu pot iubi decât divin, adicã total, dându-Mã pe Mine Însumi de tot. Oamenii sunt cei care se deschid mai mult sau mai puțin, sau se închid iubirii. Mã voi folosi de o imagine. Iubirea divinã este asemãnãtoare unei presiuni atmosferice care înconjoarã, cuprinde fiecare ființã și apasã asupra ei. Ea asediazã fiecare om, vrea sã-l ia. Cautã sã-și croiascã o deschizãturã, sã gãseascã calea care duce spre inimã și permite sã pãtrundã peste tot. Diferența între pãcãtos și sfânt este cã pãcãtosul își închide inima iubirii, în timp ce sfântul se deschide acestei iubiri. Dar este vorba de aceeași iubire, de aceeași presiune. Unul o respinge, altul o acceptã. Nu existã acceptare fãrã un har (grâce în fr. – n.t.), dar acest har nu se mãsoarã.
Copilul Meu, îti spun încã o datã. Eu îl iubesc pe fiecare – în același timp total și diferit. Iubesc pe fiecare “altfel”. Existã loc aici pentru intenții și duioșii divine, pentru haruri, chemãri, alegeri prin care niciunul nu seamãnã cu altul. Pe tine însuți, copilul Meu, te iubesc altfel decât pe altul. Te iubesc cu o iubire care, asemenea ei, nu e datã nimãnui. Te iubesc cu o iubire incomparabilã, unicã. Pãcatele tale pot rãni iubirea pe care o am pentru tine. Ele nu o pot micșora. Aș putea spune cã iubesc omul “din toatã inima Mea”? Aceste cuvinte sunt neadecvate pentru Dumnezeu, cãci implicã aspectul cantitativ. Inima Mea nu are nici totalitate, nici jumãtate, nici treime. Ea este fãrã margini. Iubirea venitã dinspre om are limite, pentru cã omul însuși este o fãpturã finitã. Și totuși, copilul Meu, poți vorbi de mii de “din toatã inima” divin, într-o manierã simbolicã. Aceasta vrând sã spunã cã iubirea se apropie de tine fãrã restrictii, cu imensitatea sa, cu infinitatea sa, în totalitatea sa, cu nemãrginirea sa.
Fiecare dintre voi, fiecare fãpturã, fiecare fir de nisip, fiecare ființã perceputã la microscop este iubitã de Mine. Crezi tu aceasta? Copilul Meu, tu ești, în acest moment, un punct de aplicație (punere în practicã) a iubirii fãrã margini în univers. Eu, Dumnezeul tãu, Domnul tãu, sunt aplecat spre tine. Ființa divinã este, într-un anume mod, concentratã asupra ta, cum este asupra fiecãrei alte existențe, ca și cum tu ai fi, cu toate acestea, singur în ochii ei. Existã în acest gând, în aceastã realitate, ceva care sã te exalte și sã te bulverseze. Tu ești iubit. Repetã-ți acest cuvânt și hrãnește-te cu el. Primește declaratia Mea de iubire cu o umilințã și o încredere bucuroasã și, atunci, sufletul tãu va cânta.
