Atunci când în sfârşit găseşti pe cineva care e dispus să te ajute, te bucuri foarte mult, dar ai şi aşteptări foarte mari. Ai vrea ca el/ea să înţeleagă tot ce simţi tu, să înţeleagă reacţiile tale şi să se conformeze imediat aşteptărilor tale. Doreşti toată atenţia asupra ta, iar dacă o clipă intervine ceva, te simţi abandonat şi fară importanţă prea mare… Avem multe pretenţii de la prieteni. Abia în ultimul timp mi-am dat seama de câte pretenţii şi cu ce prejudecăţi am pornit la drum în multe prietenii. Acestea au dus, bineînţeles, la destrămarea multor relaţii. Nu numai pretenţiile şi prejudecăţile mele, ci şi ale lor. Am fost de mute ori manipulată prin Cuvântul lui Dumnezeu de părinţi: trebuie să asculţi pe tatăl şi pe mama ta, chiar dacă îţi zic să faci răul… da, ştiu; L-au deformat. Se aşteptau să fiu nedreaptă, doar pentru că ei ştiau că TREBUIE să-i ascult la momentul în care ei zic şi de tot ceea ce zic ei (fie că acel lucru este păcat).
Să ştiţi că unele pretenţii le putem avea, şi e un lucru normal ca atunci când ceri ajutor, să te aştepţi la un răspuns pozitiv, nu la mânie, nepăsare, indisponibilitate şi, mai ales, la o abordare negativă – atunci când, în loc să te înţeleagă, te judecă. Dar mulţi dintre noi am descoperit că de multe ori nu se întâmplă aşa. Şi din cauza asta nu mai suntem dornici de o nouă serie de respingeri şi feedback-uri negative. Atunci alegem să ne izolăm şi să ne căutăm alinare în lucruri care ne plac. În hobby-uri şi activităţi plăcute sau mai puţin plăcute. Unii se izoleză de familie prin muncă. Alţii în vicii precum fumatul, drogurile, sexul premarital, pornografia, flirturi, fantezii şi multe alte lucruri pe care le puteţi adăuga. Eu, de exemplu, obijnuiam să mă izolez de conflictele familiale stând în faţa calculatorului şi ascultând muzica ce îmi place. Uram să-i tot aud certându-se.
Idolii care au apărut în vieţile noastre au venit în anumite momente când avem nevoi neîmplinite. Problema cu idolii şi viciile, chiar şi cu activităţile bisericeşti duse la extrem, este că, odată ce au intrat în viaţa ta, ţi-au format un nou fel de gândire şi un nou fel de comportament.
Ura şi resentimentul care vin din cauza că nu ai fost ajutat după aşteptările tale te adâncesc într-o mai mare dezamăgire. Aşa că e bine să mulţumim lui Dumnezeu pentru cât ajutor am primit, pentru câtă atenţie am primit. Mulţi oameni sunt lăsaţi să moară de foame pe străzi; Doamne, fii proslăvit că nu suntem noi aceia. Dar vreau să vă spun un lucru. E normal să fii mânios pe cei ce ţi-au greşit, dar nu uita: tu nu ai de-a face cu oamenii în primul rând, ci cu Dumnezeu; ura şi resentimentul faţă de de fratele/sora sunt păcate în faţa lui Dumnezeu. Deci, după ce ai mers la cruce şi ţi-ai mărturisit păcatul, atunci poţi merge să îi spui acelui om că ţi-a greşit, dar într-un mod calm, deoarece ţi-ai vărsat mânia în faţa lui Dumnezeu. Apropo, ştiu un remediu foarte bun de-aţi revărsa mânia: să baţi o pernă enumerând nedrepăţile pe care cutare ţi le-a făcut. Să ştiţi că funcţionează. Aaa, şi spor la adunat penele sau puful. Haha 😀
