Reporter:
În Plângerile lui Ieremia, capitolul 3, scrie: „Domnul este bun cu cine nădăjduieşte în El,cu sufletul care-L caută. Bine este să aştepţi în tăcere ajutorul Domnului. Este bine pentru om să poarte un jug în tinereţea lui, să stea singur şi să tacă pentru că Domnul i l-a pus pe grumaz. Să-şi umple gura cu ţărână şi să nu-şi piardă nădejdea.”
De ce ajungem la singurătate? Cum putem transforma singurătatea în binecuvântare şi cum putem ieşi de acolo?
Ovidiu Bulzan, pastor:
Nu fiţi reactivi. Nu spuneţi: „Mi-a greşit. Nu-l iert. Aştept să văd cât o să mai treacă până catadicseşte să-mi dea un semn de viaţă sau să repare sau să-şi ceară iertare.”
Fiţi proactivi. Daţi dumneavoastră un telefon şi spuneţi lucruri care să zidească relaţia, nu care să o submineze. Aduceţi-vă aminte de lucrurile frumoase şi plăcute.
Şi aici nu încerc în niciun fel „să îmbăt cu apă rece” pe cineva, dar lucrurile stau în puterea limbii. Cu limba noastră, cu cuvintele noastre, creĂM lumi sau distrugem lumi, zidim relaţii sau surpăm relaţii.
Reporter:
Putem să ne iubim singurătatea?
Radiana Cordoş, consilier creştin:
E foarte interesant şi chiar paradoxal, dar eu cred că Dumnezeu poate să pună în inima noastră o iubire pentru singurătate.
Putem să ne gândim, de exemplu, la apostolul Pavel. El îşi iubea singurătatea pentru că în starea asta ştia că poate să fie mai mult timp cu Împăratul lui, cu Stăpânul lui, cu Domnul vieţii lui, cu Iubitul inimii lui.
Cred că este o şansă şi o minune care i se poate întâmpla fiecărei persoane care este singură pe lumea asta. Şi acesta este lucrul pe care vreau să vi-l pun pe inimă, şi anume să ştiţi că există o şansă să vă simţiţi bine, să aveţi bucurie şi pace în mijlocul singurătăţii dumneavoastră. Şi şansa aceasta este Cristos.
Reporter:
Eli Henteş chiar a crezut din toată inima în şansa care este Cristos – iubirea lui Dumnezeu demonstrată practic pentru fiecare dintre noi şi consemnată pe paginile Bibliei.
Eli Henteş, părăsită de soţ, fostă actriţă:
Când soţul meu a decis să mă părăsească pentru altă femeie, am luat promisiuni prin care Dumnezeu îmi vorbea direct şi chiar le-am lipit pe pereţii dormitorului. Am început să mă bizui pe promisiunile lui Dumnezeu.
Apelasem la numărul de telefon al lui Dumnezeu: 50:15, adică Psalmul 50, versetul 15, şi I-am spus Domnului: „Doamne, mi-ai spus să Te chem şi eu Te chem. Vino-mi, Doamne, în ajutor. Mă simt atât de singură. Mă simt atât de răpusă. Doamne, ia-mă de mână. Vreau să simt prezenţa Ta!”.
Vreau să vă mărturisesc c-am simţit prezenţa Domnului, care m-a copleşit într-un mod deosebit. M-a umplut de pace, m-a umplut de siguranţă.
Titel Malnaşi, fost dependent de droguri:
Într-o duminică seara, fiind într-o casă de drogaţi, mi-am adus aminte că tinerii sunt la biserică şi se roagă. M-am uitat la starea mea, am văzut că pentru mine nu mai există şansă de scăpare, în depresia, în starea mea de droguri. Am început să plâng şi am spus: „Doamne, dacă vrei scapă-mă!”.
Reporter:
Iar Dumnezeu l-a scăpat pe Titel Malnaşi.
În continuare, ce îşi dorea Doamna A.V. în singurătate? Mai întâi, în copilărie a fost abuzată de tatăl ei. Apoi, după ce ea a devenit mamă, i-a murit fetiţa la vârsta de 5 ani.
Doamna A.V., violată în copilărie:
După ce mi-a murit fetiţa de 5 ani, mi-a revenit sentimentul de inutilitate. Singurătatea m-a cuprins, nu mai eram ce fusesem până atunci – mamă.
Mi se părea că nu mai am scop, obiectul activităţii mele îmi era luat şi din nou m-am retras şi m-am închis în mine. Contactele mele cu oamenii erau doar superficiale. Abordam o figură care credeam eu că dă bine şi scăpam cât mai repede de conversaţie, ca să mă retrag din nou în lumea mea. Dar, de fapt, eu eram flămândă după cineva care să vadă din nou prin mine.
Doream ca cineva să vadă dincolo de masca mea şi să-mi spună: „Draga mea, povesteşte-mi despre tine!”. De fapt, ceea ce aş fi putut povesti cuiva era numai durere. Îmi doream să mor într-un fel care să nu fie provocat de mine. Vroiam să mi se întâmple tot felul de accidente: să mă calce tramvaiul, să mă calce maşina…
Radiana Cordoş, consilier creştin:
Există atât de mulţi oameni chinuiţi de singurătatea lor pentru că au spus în inima şi în mintea lor un NU categoric acestei singurătăţi. Adică acestei situaţii care, de fapt, este planul lui Dumnezeu cu privire la viaţa lor.
În schimb, dacă îmbrăţişaţi acest plan, dacă spuneţi un DA hotărârii lui Dumnezeu pentru viaţa dumneavoastră, singurătatea nu va mai părea ceea ce este acum.
Singurătatea dumneavoastră va deveni timpul, locul, ocazia şi momentul în care Cerul se uneşte cu pământul.
Şi Dumnezeu umple acel gol lăuntric şi vine în viaţa dumneavoastră cu ceea ce are El de oferit.
Cred că asta se poate întâmpla benefic cu fiecare persoană care a ales să rămână singură.
Ovidiu Bulzan, pastor:
Şi-o să vedeţi cum singurătatea, de care aşa de mulţi suferă şi de care atât de puţini profită, poate să devină, atunci când ne apropiem din nou de Dumnezeu în termenii Scripturii, poate să devină o resursă formidabilă, o redută în care, în sfârşit, primesc soluţia pentru atâţia însinguraţi din jurul meu.
Reporter:
Oare se implică într-adevăr Dumnezeu în singurătatea noastră?
Prof. dr. Doina Cozman:
Isus Cristos vine ori de câte ori Îl chemi, pentru că El, ca un păstor bun ce este, e mereu la uşă. Dar noi de puţine ori deschidem uşa inimii ca să-L invităm pe Isus.
Când casa ne este plină, suntem foarte ocupaţi cu servitul oaspeţilor noştri. Suntem şi bucuroşi pentru că ne place să fim generoşi. Însă atunci când rămânem singuri, avem această şansă de a-L invita pe Isus să ne fie oaspete şi de a discuta cu El îndelung şi profund.
Reporter:
Ce se poate învăţa din singurătate?
Eli Henteş:
În singurătate am învăţat să am mai multă răbdare cu oamenii, să le ascult păsurile şi nevoile. În sensul acesta adesea vin la mine persoane care cer să fie consiliate. Şi Dumnezeu îmi dă inspiraţie şi putere să le ajut.
În singurătate am devenit mai rodnică decât oricând altădată, deoarece scriu cărţi pentru copii, cărţi cu poveşti, eseuri şi meditaţii.
Doamna L.A., Căminul de bătrâni:
Mi-au murit părinţii, mi-a murit soţul, mi-a murit fata. Şi uite am ajuns aici. Sunt 10 ani de când trăiesc şi locuiesc aici. Şi sunt nenorocită şi bolnavă… bătrână am ajuns. Am 75 de ani.
Reporter:
Ai avut senzaţia că eşti vinovată pentru despărţirea părinţilor tăi?
Fetiţă părăsită de tatăl ei:
Am simţit că tata nu mă mai iubea.
Gabriela Militaru, fost manechin şi prezentatoare de modă:
Mama mea a fost îndrumată să mergem la un spital de boli neuropsihice.
Timp de 3 săptămâni am stat acolo spitalizată, pe motiv de grave probleme de adaptare din cauza situaţiei din familie. Probleme care am înţeles că erau la ordinea zilei, deoarece erau mulţi copii ca mine în spital – din cauza acestor probleme din familie.
Mamei mele îi era foarte greu să accepte acest lucru. Ea nu putea să înţeleagă cum aceste relaţii dintre ei au putut să mă marcheze pe mine.
Dar acum îi înţeleg şi pe alţi copii din lume, care sunt marcaţi şi la ora asta. Şi pe adolescenţii care în copilărie au fost marcaţi şi mai sunt şi acum, apoi chiar pe tinerii care sunt marcaţi de aceste lucruri.
Reporter:
Care sunt repercursiunile acestor traume din copilărie asupra persoanei adulte?
Această însingurare şi tăiere a punţilor spre ceilalţi este oare un fel de autoflagelare, un canon pe care şi-l impune cineva, ca un fel de autopedeapsă involuntară, cumva?
Gili Indrie, pastor:
La unii există şi varianta aceasta. Însă cei mai mulţi dintre cei cu care eu am lucrat nu-şi doresc singurătatea şi depresia în care au ajuns. Nici nu cred că neapărat şi-o merită şi nici n-o caută.
Problema este însă modul în care se raportează la Dumnezeu. Unde Îl văd pe Dumnezeu acum, vis-a-vis de evenimentul din trecut. Dacă pot să se uite din nou la istoria lor trecută, s-o vadă şi s-o interpreteze din perspectiva lui Dumnezeu şi a prezenţei Lui acolo, atunci, în ciuda traumei prin care au trecut, pot fi suflete salvate din singurătate şi de la depresie.
Ştiu astfel de persoane, care au reuşit să iasă din depresie şi singurătate pentru că s-au legat de Dumnezeu. Au înţeles că au crezut o minciună şi au interpretat greşit evenimentele din trecut, iar acum, beneficiind de o lumină nouă în ceea ce priveşte trauma din trecut, s-au reconectat cu Dumnezeu.
Parte din ieşirea din singurătate înseamnă conectarea sau reconectarea cu Dumnezeu – Singurul care ne poate asigura compania în orice moment al vieţii.
Doamna A.V., violată în copilărie:
Este ca o ecuaţie, în care dacă nu pui elementul care să-ţi dea rezolvarea ecuaţiei, n-ai să-i găseşti nicicând rezolvarea. Poţi să cauţi tot felul de metode: metodele acestei lumi, metodele gândirii noastre, dar nu găseşti soluţia bună.
Abia atunci când Dumnezeu este în ecuaţie, apare rezolvarea. Şi când priveşti în urmă, îţi dai seama că fără Dumnezeu n-ai fi ieşit niciodată de acolo. Nici nu-ţi poţi închipui ce-ar fi fost viaţa ta fără Dumnezeu, în singurătate.
Ionelia Ion, divorţată şi imobilizată fizic:
Din punct de vedere omenesc, singurătatea este atunci când eşti despărţit de prieteni, când nu ai cu cine comunica. Bunul Dumnezeu ne-a creat ca familii, ca societate. Simţi nevoia de a-ţi descărca sufletul, de a spune ceva cuiva. De a scăpa de golul acela din suflet, pe care ţi-l doreşti a fi umplut.
Însă din punct de vedere spiritual, omul să nu se vadă singur, pentru că cel mai bun exemplu al nostru este Mântuitorul. Isus toată viaţa a fost singur pe pământ. El avea cea mai mare bucurie când, în toiul nopţii, Îşi revărsa sufletul în singurătate cu Tatăl, în rugăciune.
Reporter:
Mântuitorul a avut momente când a fost singur?
Dr. Ileana Radu:
Scriptura vorbeşte despre singurătatea Domnului Isus Cristos. Şi vorbeşte chiar despre disciplina singurătăţii la Domnul Isus Cristos. El căuta să fie singur. El Se retrăgea să fie singur. El Se retrăgea uneori în companii selective. Stătea cu mulţimea, dar după aceea stătea cu ucenicii. Şi uneori stătea singur, doar cu Tatăl.
Ca aproape în toate lucrurile, Scripura are soluţii. Şi Scriptura este un manual foarte competent.
Eli Henteş:
Inspirată de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, am scris următoarele versuri, prin care cred că Dumnezeu vrea să te îmbogăţească, vrea să te mângâie şi pe tine, iubite cititor, ca semn al siguranţei că tu nu eşti singur niciodată. Fiică, nu te da bătută!
Valuri se desprind haine
şi lovesc în barca mică.
Cârma parcă nu mai ţine,
apa nu se mai despică.
Val-vârtej s-apropie norii,
tunet, trăznet se-nteţesc
şi deodat’ mă prind fiorii,
temeri vii mă năpădesc.
Dacă trăznetul loveşte?
Nu am cârmă, nici catarg.
Să m-avânt din nou în luptă?
Doamne, ce mai pot să fac?
Şi năpraznic bat în barcă
valuri spumegând a ură,
aducând fiori de gheaţă
cu gând rău, să mă răpună.
Mâinile, a neputinţă,
au lăsat din mână cârma,
dar cu-n licăr de credinţă,
printre nori că’tam o mână.
Şi, minune!
Dintr-o dată,
când credeam că sunt pierdută,
printre nori se-aud’ o voce:
„Fiică, nu te da bătută!
Mâna îţi întind pe ape,
printre valuri şi furtună.
Eu tot timpu-am fost aproape:
haide, prinde-Mă de mână!”
Şi cu mâna-n mâna Lui,
barca-lunecă în larg,
căci acum e El la cârmă
şi El ţine de catarg.
Radiana Cordoş, consilier creştin:
Problematica singurătăţii este foarte interesantă. Gândiţi-vă la ideea pe care o întâlnim pe primele pagini ale Bibliei, unde Dumnezeu spune că „nu este bine ca omul să fie singur”, şi nici Dumnezeu nu este singur – El este o comunitate formată din 3 persoane: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.
Gândiţi-vă, apoi, la interesanta alegere a lui Dumnezeu: ca la un moment dat în istoria omenirii să Se reveleze prin viaţa unei fiinţe, a unui om care a trăit singur – prin Isus. Isus n-a fost căsătorit, n-a avut nici familie, nici copii, ci a trăit singur.
Deci, de la partea cu nu este bine ca omul să fie singur, până la singurătatea vădită a lui Isus, cred că sunt multe de spus. Nu numai atât, dar El chiar căuta să-Şi petreacă timpul singur, în rugăciune.
Titel Malnaşi, fost dependent de droguri:
În nebunia mea, în depresiile în care am ajuns, nimeni nu mai ştia nimic de mine. Am ajuns de am pierdut totul. Am pierdut maşina, am pierdut mobila, haine, aparatură electronică. Tot ce-am avut am dat pe droguri. Am ajuns să locuiesc prin case de drogaţi, prin maşini. Împrumutam maşini de la prieteni.
Am ajuns la o greutate undeva între 50 şi 55 de kilograme, slăbit, nespălat. Dormeam prin case de drogaţi, pe unde apucam.
Reporter:
Toate acestea în mare parte din cauză că Titel Malnaşi a rămas şi a crescut mai mult singur.
Oare chiar este nevoie de singurătate în viaţa unui om?
Prof. dr. Doina Cozman:
Eu consider singurătatea ca fiind o situaţie necesară, prin care omul trebuie să treacă. Doar în singurătate ajungi să vorbeşti eficient cu Dumnezeu.
Atâta timp cât eşti cu ceilalţi, foloseşti vorbirea exterioară, adică foloseşti partea externă a paharului tău. În momentul în care rămâi singur, începi să vorbeşti cu tine. Este primul pas înspre un dialog consistent cu Dumnezeu.
Dacă rămâi singur mai mult timp, începi să vorbeşti mai mult cu tine. Începi să ai un dialog eficient cu tine însuţi. Începi să-ţi analizezi necazurile. Începi să analizezi faptul că eşti izolat şi nimeni nu vine la tine. Apoi începi să vorbeşti cu eul tău. Să vezi ce doreşte eul tău, de ce este nefericit.
Apoi, încet, încet se mai dă deoparte o perdea, un văl, şi-ajungi să vorbeşti cu Dumnezeu.
Reporter:
Un prieten îmi spunea:
„M-am săturat de acest
monolog cu Dumnezeu.
Aş vrea să fie dialog,
dar Dumnezeu nu-mi vorbeşte!”.
Am încercat să-l înţeleg şi l-am întrebat concret:
„Cât timp petreci tu pe zi cu Dumnezeu?”
„Păi, câteva minute. 5 minute.
Poate-i mult 5 minute.”
„Şi la televizor?”
„4-5 ore.”
„Atunci cum vrei
să-ţi vorbească Dumnezeu?”.
Care ar fi acum câteva soluţii false şi câteva soluţii viabile pentru ieşirea din singurătate?
Gili Indrie, pastor:
Una dintre problemele omului modern este disproporţia, dezechilibrul – foarte mult timp acordat sie însuşi şi foarte puţin lui Dumnezeu. Prin urmare, e puţin probabil ca Dumnezeu să-i vorbească.
Un prim lucru pe care l-aş sugera este acesta: începe să practici timp singur cu Dumnezeu, în aşa fel încât singurătatea să devină solitudine.
Convingerea mea este că Dumnezeu vorbeşte. Şi Dumnezeu nu vorbeşte numai pe un anume canal de comunicare, ci pe cel puţin 3 sau 4 canale fiecărei persoane.
Problema nu este că Dumnezeu nu vorbeşte, problema este că omul nu aude şi nu vede mesajul lui Dumnezeu. Dumnezeu este relevant şi vorbeşte pe limba omului.
Gândindu-mă la sărbătoarea Crăciunului, de exemplu, magilor, oamenilor de ştiinţă din vremea respectivă, le-a vorbit pe limba lor, prin apariţia unei stele pe cer. Era un limbaj clar pentru ei, iar ei au înţeles şi au venit. Mariei i-a vorbit pe limba ei. Păstorilor, pe limba lor.
Când le spune păstorilor: „Veţi găsi un prunc înfăşat în scutece şi culcat într-o iesle” – ieslea era ceva comun păstorilor.
Deci, problema nu este că Dumnezeu nu vorbeşte. Dumnezeu vorbeşte! Problema este la om, care trebuie să-şi pună timp deoparte şi să asculte ceea ce are Dumnezeu de comunicat.
Reporter:
Dragul nostru prieten şi prietenă, singurătatea, la fel ca şi viaţa de cuplu, are propriii săi spini. Dar cum poţi fi fericit în situaţia în care te afli?
Dumnezeu îngăduie uneori singurătatea în viaţa unui om. Când eşti singur, eşti parcă atât de copleşit încât nu poţi să accepţi că ai putea fi fericit chiar acolo, în mijlocul singurătăţii.
Niciun om din afară nu te poate face fericit, deşi toate contribuie la echilibrul interior. Dumnezeu este singurul care poate interveni în singurătatea ta, ca să aducă acolo
fericire şi pace,
bucurie şi împlinire,
speranţă şi mângâiere.
Cu nădejdea că te vei pune pe genunchi chiar acum şi Îi vei cere lui Dumnezeu să-ţi inunde viaţa cu dragostea Lui, îţi spunem cu toată dragostea: Dumnezeu să te binecuvânteze!
Realizator: Ioan Ciobotă
