„Dar cei ce se încred în Domnul își înnoiesc puterea; ei zboară ca vulturii; aleargă și nu obosesc, umblă și nu ostenesc.” – Isaia 40:31
Avem atâtea motive să fim bucuroși, să schițăm zâmbete și să prețuim clipele frumoase din viața noastră. Simțim în noi înșine că toate ne merg bine, că rugăciunile ne sunt ascultate, iar asta ne face să fim entuziaști și să le reamintim celor din jur că, dacă ei se confruntă cu contrariul, problema ar putea fi la ei. S-ar spune că nu e greșit să ne expunem victoriile, dar ce e de făcut când tot ce avem în fața ochilor sunt lupte istovitoare care prevestesc înfrângeri?
Uităm un adevăr important: noi, oamenii, suntem diferiți. Avem personalități diferite, gusturi (ne)discutabile, păreri teologice diverse; tot la fel e și cu experiența spirituală. Unii dintre noi trăim zile glorioase și ne mândrim cu viața spirituală pe care o experimentăm. Alții, în schimb, depun eforturi uriașe pentru a se agăța de promisiunile Dumnezeului suveran și a rămâne la suprafață, în tumultul luptelor. Poate am fi tentați să spunem că acești oameni au o credință mică, slabă și, în consecință, își merită soarta. Când, de fapt, uităm că, în ochii lui Dumnezeu, nivelul de credință se măsoară într-un mod diferit, atipic!
E frumos să ne înălțăm ca vulturii și chiar suntem îndemnați să creștem în cunoașterea lui Dumnezeu, dar acest fapt este și o atenționare să nu ne încredem în puterea pe care o avem azi. Nu fiecare zi este la fel. Nu ne sunt garantate razele soarelui de mâine, dar avem la îndemână Cuvântul care, în zile bune, ne poate întări pentru bătălia de mâine.
Totuși, uneori suntem forțați să luăm viața la pas, de mână cu Dumnezeu. În singurătate, în clipe „stropite” cu lacrimi, ivite din străfundul sufletului, tot ce putem face este să lăsăm inima să stea de vorbă cu Creatorul. Când nu ne găsim cuvintele pentru a exprima ceea ce simțim, e foarte ok să tăcem, dar să lăsăm inima să vorbească. Fără spiritualități și măști. Doar noi înșine și Dumnezeu.
Este lupta noastră, de aceea nimeni nu are dreptul să ne eticheteze greșit. Știu, unii o fac deja, din zel. Dar ce contează vorbele lor, atâta vreme cât Dumnezeu ne cunoaște inima? Dacă El ne cunoaște, asta ne e de ajuns! Lupta noastră nu e și lupta altora! Identitatea noastră este dată de ceea ce Dumnezeu spune despre noi. Așa că nu te mai simți vinovat pentru că te confrunți cu lupte. Nu uita Cine te ține de mână și e deja alături de tine. Nu știu când va apărea victoria și în viața ta, dar tot ce știu este că, alături de El, îți vei înnoi puterea de a merge mai departe. Fii tare, suflet curajos!
Ioana Heredea
