ArticoleMeditatii

Dumnezeu este cu noi

„Iată, fecioara va fi însărcinată, va naşte un fiu şi-I vor pune numele Emanuel”, care, tălmăcit, înseamnă: „Dumnezeu este cu noi”. (Matei 1:23)

Dumnezeu este cu noi. Cum s-a împlinit această profeție?

Profeția lui Isaia s-a împlinit cu mai bine de două mii de ani în urmă, atunci când Dumnezeu S-a întrupat în persoana Domnului Isus Hristos. S-a născut, a trăit printre evreii din acea vreme, a vindecat, a săvârșit minuni și semne, iar la ceasul îngăduit de Dumnezeu a fost răstignit, dar a și înviat după trei zile. Apoi S-a arătat ucenicilor, după care S-a înălțat la cer. Înainte să Se înalțe le-a spus acestora; “Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului.” (Matei 28:20) Așadar, promisiunea că „Dumnezeu este cu noi” avea să rămână valabilă și după înălțarea Domnului Isus la cer, acolo unde avea să pregătească aleșilor săi un loc.

Cum avea să rămână Dumnezeu cu ei după înălțare? Prin Duhul sfânt pe care urma să Îl trimită tuturor acelora care vor crede. “Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele.

Şi Eu voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt Mângâietor , care să rămână cu voi în veac; și anume Duhul adevărului, pe care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede şi nu-L cunoaşte, dar voi Îl cunoaşteţi, căci rămâne cu voi şi va fi în voi.” (Ioan 14:15-17)

Dumnezeu este cu noi și astăzi? Da, promisiunea este valabilă și astăzi pentru toți aceia care au crezut în El și I-au păzit învățătura.

“Hristos să locuiască în inimile voastre prin credinţă.” (Efeseni 3:17)

Domnul Isus a spus: “Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el şi vom locui împreună cu el.” (Ioan 14:23)

“Rămâneţi în Mine, şi Eu voi rămâne în voi.”(Ioan 15:4) Cum anume rămânem în Domnul Isus? Atunci când rămân în noi cuvintele Sale, când rămâne în noi dragostea Lui și când păzim poruncile Sale.

Atunci putem exclama și noi: “Emanuel!”, care, tradus, înseamnă: “Dumnezeu este cu noi!”

Simona Mihăescu

Show More

Simona Mihaescu

"Pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu... şi doresc ca toţi oamenii să poată simţi bucuria prezenţei Lui în inima lor. Într-o lume umbrită de confuzie, El aduce răspunsuri, şi în locul unde întunericul domneşte, aprinde o lumină prin Cuvântul Său revelat. Aici am privilegiul să vă pot împărtăşi lucruri pe care le-am descoperit umblând pe Calea credinţei"

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button