Articole

Duhul Sfânt și creștinul…

foto : wordpressgalery.com

Copil al lui Dumnezeu, Duhul Sfânt este în tine nu pentru a-ți scoate în evidență păcatele trecutului sau ale prezentului. El este în tine pentru a te convinge de neprihănirea pe care o ai în Cristos (Evrei 10:14-17). Duhul Sfânt este prezent mereu pentru a-ți aminti că ești în permanență păstrat în iertare, prin sângele lui ISUS.

Iată rolul vital al Duhului Sfânt în viața celui credincios!
Tu nu ești neprihănit prin faptele tale, ci ești făcut neprihănit doar prin credință…credința în ISUS și lucrarea Lui terminată (Romani 3:21,22). Duhul Sfânt nu-i “acuzatorul” sau “cicălitorul”…El a fost trimis de Tatăl, în Numele Domnului ISUS, să-ți fie Ajutor, Apărător, Avocat, Mângâietor, dându-ți asigurări puternice despre neprihănirea ta veșnică.

  • De ce este atât de important să fim conștienți de neprihănirea pe care o avem în Cristos?

Pentru că doar înțelegând care este identitatea noastră în Cristos și conștientizând că suntem neprihăniți prin sângele Său, vom primi puterea să biruim păcatul care ne dă adesea târcoale, și vom fi întăriți tot mai mult să trăim în această neprihănire (Romani 6:14).

Înțelege că pentru fiecare domeniu de slăbiciune, eșec și înfrângere pe care poate îl experimentezi acum, există unele convingeri și credințe greșite pe care le-ai dobândit în timp…Doar o credință corectă, bazată pe o înțelegere corectă a Cuvântului lui Dumnezeu, conduce întotdeauna la o viață corectă.

Permite adevărului să pătrundă adânc în tine și fii eliberat de orice condamnare, știind de-acum că Duhul Sfânt este Ajutorul și Apărătorul tău, dăruit de Dumnezeu să te convingă în fiecare zi prin Cuvânt de neprihănirea pe care o ai în Cristos…Aceasta e identitatea ta spirituală.

David Mărgăian

Show More

David Nedelcovici

Nothing about me, it's all about Christ.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button