Articole

Un gând…

Știți care poate fi cea mai mare lipsă în momentele noastre de rătăcire a minții?

Oamenii din jurul nostru.

Un lucru interesant este faptul că în momentele de “succes“ spiritual, oamenii din jurul nostru se împart în două categorii. În prima categorie vorbim de iubiții noștri frați conservatori, care ne mai găsesc ei, fictiv, câte o așa-spusă „bubă„, și apoi, desigur, pocăința lor devine tangibilă prin acele petice de cauciuc perforate cu câte un îndemn ori o predică.

Iar mai apoi vorbim despre oamenii aceia care sunt între cer și pământ. Ei te caracterizează și etichetează în funcție de abilitățile tale spirituale. Practic, evită să ia în considerare lucrarea terminată și desăvârșită a lui Isus Hristos la cruce.

Putem da cărțile pe față acum. Fiecare dintre noi moștenim una dintre aceste metode de incinerare a sufletelor vii.

Probabil îmi vei spune că greșesc. Dar hai să privim mai profund.

Gândește-te la cel mai bun sau cea mai bună prietenă care a venit la tine în pragul disperării. Fie ți-a cerut sprijin financiar, ori să îi fii alături la un eveniment, sau poate a venit la tine doar să își plângă durerea.

Care a fost reacția ta?

Care a fost primul tău impuls?

De fapt ,în privința aceasta ne ajută foarte mult documentația în mediul online, observând că 89% din populația lumii suferă de sindromul taifas.

Soluția nu e de fapt la oameni. Dar ea poate veni prin aceștia. Va trebui să înțelegem că suntem cu toții, în parte, imaginea lui Dumnezeu. Noi avem o parte din ceea ce este El, vizibilă oamenilor. Nu am să te acuz, dar vreau ca și tu să te observi și să te analizezi. Cum ești cu cei din jurul tău? Care ți-a fost prima pornire în momente ca acestea?

Cred că ar trebui să înțelegem că oamenii din jurul nostru au nevoie doar să își verse necazul, nu să intre în altul

Să iubești mai înseamnă și să taci, când firea vrea să își facă damblaua cu citate sau fraze din cărți pe de rost învățate, dar fără practică.

Ce îți spun ție aceste mici idei?

Ai fost un cicălitor spiritual sau ai fost un miel cu glas suav?

Indiferent de categoria în care te regăsești, nu uita: mai ai șanse…

David Nedelcovici

Show More

David Nedelcovici

Nothing about me, it's all about Christ.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button