Articole

Tu cine ești când nu te vede nimeni?

Așa, Isus, așa, Isuse, aș vrea

Pe veci să tot să pot să-Ți seamăn Ție.

Cu drag să recunoști că sunt

Un strop din viul Tău Cuvânt,

O urmă din trăirea Ta.

Așa, Isus, așa, Isuse, aș vrea

Să fiu pe veșnicie!”

(Așa, Isuse, aș vrea – Traian Dorz)

Sunt studentă la asistență medicală generală. Sunt în perioada de sesiune. Din cauza situației epidemiologice, am fost împărțiți pe mai mult de 2 grupe, cum ar fi fost normal. Suntem 50 de studenți împărțiți în 5 grupe. Ceea ce e interesant; la examinările din sesiune, am putut susține o parte din examene împărțiți doar în 2 grupe. Aceasta a însemnat unirea cu colegii cu care unii dintre noi nici nu ne-am intersectat vreodată pe parcursul primului semestru.

Înainte de unul dintre examene, mai exact la Histologie și Morfopatologie, un examen dificil și pentru care conținutul materialului de învățat era unul stufos, am slujit cu o echipă într-o biserică din alt județ. Cum am avut repetiții și un drum lung de parcurs, nu am reușit nici măcar jumătate din materie s-o parcurg citind. Colegele care fuseseră în prima grupă au susținut că subiectele nu erau tocmai ușoare, dar exista posibilitatea de a copia.

Chiar înainte de a intra în examen, una dintre colege m-a abordat și m-a întrebat ce metodă de fraudare a examenului am: copiuțe, telefon, notițe. I-am răspuns cu curaj și sinceritate: „Nu am învățat, dar nici nu voi copia.” Mi-a râs în față și a plecat. M-am așezat pe primul rând și am așteptat să ni se dicteze subiectele. Trebuiau reproduse răspunsurile, iar subiectele pe care le aveam la numărul meu nu erau dintre cele peste care reușisem să le citesc. Mă simțeam total blocată. Timp de 5 minute nu am avut nici cea mai mică idee despre ce ar trebui să scriu.

În acel moment, după o rugăciune scurtă în gând făcută, Dumnezeu mi-a venit în ajutor. În mintea mea începeau să se conecteze idei, articole pe care le mai citisem cândva pe acele tematici. Nu am conștientizat cât de repede a trecut timpul, dar nici ce am scris, că s-au umplut cele 2 pagini minime necesare. Am obținut 9.

Dumnezeu răsplătește credincioșia copiilor Săi! Biblia spune: „Credincios este Domnul care vă va întări și vă va păzi de cel rău” (2 Tesaloniceni 3:3). Nu numai că am avut putere să rezist ispitei, dar am și obținut o notă pe care alte colege au primit-o în urma copiatului. Ce poate fi mai îmbucurător decât să Îl vezi pe Dumnezeu îndeplinindu-Și făgăduințele.

Dacă ne uităm în Scriptură, un exemplu de credincioși îl găsim în cei trei tineri aduși în Babilon ca să fie crescuți pentru a fi puși în slujba împăratului. Fuseseră scoși din mijlocul unui popor care Îl cunoștea pe Dumnezeu și duși într-un loc al păcatului, Babilon. Un loc în care Dumnezeu nu avea valoare (Daniel 1:2).

Ei puteau să aleagă să mânânce, cum o parte au făcut, din bucatele împăratului. Nu-i vedea nimeni. Familiile lor nu erau acolo, țara era idolatră, Dumnezeu nu părea a fi acolo. Dar ei au știut: Dumnezeu este Omniprezent. Noi cântăm: „Ochii Lui văd tot pământul/Nu pot să păcăcătuiesc.” Sau „Căci Părintele cel Sfânt/Vede tot ce-i pe pământ”. Îi vedea și acolo. Dumnezeu voia ca viața lor să fie păstrată curată, în ciuda ispitelor și a luptelor împotriva lor. Daniel, Hanania și Azaria au conștientizat importanța ascultării și a împlinirii voii lui Dumnezeu. De aceea, ei au ales să rămână credincioși, iar Dumnezeu le-a răsplătit credincioșia (Daniel 1:17).

Mă gândesc la cum se uitau ceilalți la ei batjocoritor când se înfruptau din bucatele împăratului, în timp ce acești tineri se alimentau după obișnuința din țara în care veneau. Mai apoi, încerc să îmi imaginez momentul evaluării stării lor, când, dintre toți cei prezenți acolo, aceștia îi întreceau „înzecit” (Daniel 1:20) în orice lucru. Vă imaginați în ce s-a transformat disprețul lor? În tăcere.

„Cine este credincios în cele mai mici lucruri este credincios și în cele mari, și cine este nedrept în cele mai mici lucruri este nedrept și în cele mari” (Luca 16:10).

Dacă alegem să rămânem verticali în ce privește un lucru mărunt, vom trece biruitori și peste ispitele cele mari.

Când nu te vede nimeni, Dumnezeu privește către tine!

Violeta Alina Țibuleac

Show More

David Nedelcovici

Nothing about me, it's all about Christ.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button