Articole

Made in China: COVID-19. China e vinovată?

foto:  vallartadaily.com

Anul trecut afirmam la AFR, de mai multe ori, că factorul uman este responsabil pentru pandemia Covid 19 și că doar factorul uman va putea pune capăt pandemiei.  Aveam atunci intuiția că ceva s-a întâmplat în China, fie intenționat, fie din neglijență, care a adus umanitatea în situația mizerabilă în care se află azi. Săptămâna trecută am fost informați că numărul deceselor oficial atribuite pandemiei COVID 19 a trecut de 2 milioane și că aproape 100 de milioane de persoane au fost infectate.

Nu eram convinși că virusul responsabil pentru moartea și infectarea acestor ființe umane s-a ivit peste noapte în piețele din Wuhan, ca rezultat al condițiilor mizerabile și insalubre din piața orașului, ori că un pandolin ar fi purtat virusul și apoi l-ar fi transmis unei ființe umane care la rândul ei l-a transmis altor ființe umane, în lanț. În lunile care au urmat am început să dăm peste informații, nu suspiciuni, care dovedesc că factorul uman a fost cauza principal responsabilă pentru pandemia curentă. Acum un an puțini știau, de exemplu, că laboratoarele din Wuhan dețineau, la vremea aceea, și încă dețin, cantitățile cele mai mari de coronavirus din întreaga lume.

A fost, deci, doar o coincidență că virusul Covid 19 a apărut prima dată acolo? Că primele ființe umane infectate cu Covid 19 au fost tot în Wuhan? În Wuhan și nu în alt oraș al Chinei? În China și nu în altă parte?

Un articol credibil arată cu degetul înspre China

La începutul acestui an am depistat unul dintre cele mai importante, aprofundate și bine argumentate articole privind originea Covid 19 și a coronavirusului. Opiniile autorului și probele aduse în sprijinul lor arată că factorul uman, și nu un animal, a fost responsabil pentru declanșarea uneia dintre cele mai letale pandemii din istoria omenirii. Nu e cumva ironic că această pandemie letală s-a petrecut în epoca modernă, când literalmente statele lumii alocă sute de milioane de dolari anual pentru a studia virusurile, a găsi vaccinuri și pentru a preveni transformarea virușilor în pandemii? Ironic, de asemenea, având în vedere mulțimea mare de „oameni de știință” și „experți” care zi și noapte studiază virușii, publică sute de articole, participă la zeci de conferințe anual, și totuși nu au putut preveni pandemia lui 2020 și le-a luat un an să producă un vaccin contra virusului COVID-19?

Rar recomandam materiale cu atâta strădanie cu cât o facem astăzi. Pentru a înțelege originile virusului Covid-19 și falimentul oamenilor de știință care a dus la pandemia 2020, vă recomandăm Covid-19: The Lab Leak Hypothesis / Covid 19, Ipoteza scurgerii din laborator, scrisă de Nicholson Baker și publicat pe 4 ianuarie în New York Magazine.[Link: https://nymag.com/…/coronavirus-lab-escape-theory.html]

După cum autorul deja indică în titlul articolului, el discută ipoteza virusului COVID-19 ca fiind o scurgere ori scăpare din laboratoarele de virusologie din Wuhan. Argumentele lui Baker sunt convingătoare. Articolul are aproximativ 20 de pagini, iar ipoteza autorului apare la sfârșitul articolului. Majoritatea paginilor precedente sunt o discuție a teoriilor, evenimentelor și a dezbaterilor experților și oamenilor de știință privind originea virusului COVID-19.

Investigatiile autorului

Pe scurt, Baker ne informează că, în 2012, trei mineri dintr-o mină de cupru din Mojiang au fost trimiși într-o galerie a minei să culeagă „excremente de lilieci”. Se știa dinainte că liliecii poartă virusul coronavirus, dar virusologii chinezi au solicitat aceste specimene pentru a decodifica coronavirusul prezent în liliecii din mină, cu intenția de a crea un vaccin împotriva lui. Minerii, îmbrăcați în costume de protecție, au făcut cum li s-a cerut. În timp ce își făceau munca s-au îmbolnăvit, au fost duși la spital, au fost tratați, dar au murit. În locul lor au fost trimiși alți trei mineri, mai tineri, care au adunat excrementele liliecilor și care, în timp, au ajuns în laboratoarele de virusologie din Wuhan.

Virusologii chinezi au informat administrația Obama privind noile specimene de coronavirus și au solicitat donații pentru a decodifica virusul. Administrația Obama a alocat milioane de dolari acestui proiect, din care au făcut parte și câțiva virusologi din Statele Unite, de la Universitatea din North Carolina. Fondurile au fost alocate cu intenția de a găsi și un vaccin împotriva virusului. Baker opinează că, prin accident, neatenție ori neglijența angajaților, virusul a scăpat de sub control și din laborator, infectând oameni, iar apoi răspândindu-se, prin transmisie de la om la om, în toată lumea. De fapt, Administrația Trump și, recent, domnul Pompeo, au dezvăluit că primele persoane infectate cu Covid 19 au fost cele din laboratoarele din Wuhan.

Este plauzibilă această explicație a lui Baker? Foarte probabil. Autorul însă exclude noțiunea că virusul ar fi fost creat artificial pentru a servi ca armă biologică. Procesul detectării cauzei virusului, însă, a fost politizat, în special de China și virusologii occidentali. După ce pandemia a început să se extindă rapid, domnul Trump și domnul Pompeo au afirmat că virusul a scăpat dintr-un laborator al Chinei. Ambii dădeau de înțeles că posedau informații furnizate de serviciile secrete pe baza cărora exprimau astfel de opinii. Ceea ce, la vremea aceea, era, evident, tabu de afirmat.

China deja mințise întregul glob spunând că virusul a fost generat de condițiile insalubre din piața din Wuhan, că a fost găzduit de un pangolin (animal), iar apoi transmis ființelor umane. A doua minciună a fost că virusul nu se transmite de la om la om. Erau și zile în care, însă, diplomații chinezi urmau instrucțiunile comuniștilor din Beijing, făcând comenzi și asigurând transferul în China, în timpul cel mai scurt, a 2 miliarde de măști.

Jurnaliști încearcă să afle adevărul 

Odată ce oamenii de știință care, asemenea lui Baker, au lansat ipoteza scurgerii virusului, jurnaliști din diverse țări au încercat să ajungă în laboratoarele din Wuhan și în mina din care au fost colectate excrementele liliecilor. Ultima încercare a fost făcută în decembrie de jurnaliști de la BBC, Spiegel Internationl și Associated Press. Serviciile secrete ale Chinei le-au blocat accesul la mină, jurnaliștii găsind drumul blocat, vreme de câteva zile, de un camion uriaș care, surpriză, era, spuneau autoritățile, defect.

Organizația Mondială a Sănătății a venit în sprijinul Chinei în această controversă. China nu a permis inspecția laboratoarelor din Wuhan și a interzis includerea de observatori americani în delegația OMS. Ca ripostă, după cum se știe deja, domnul Trump a retras SUA din OMS. China a agreat doar la începutul acestui an să permită unei delegații OMS să inspecteze laboratoarele din Wuhan. Evident tardiv, prea târziu. China a avut la dispoziție mai mult de un an pentru a ascunde ori camufla adevărul.

Oamenii de știință au făcut la fel. Au politizat și ei originile coronavirusului. În februarie 2020, 27 de oameni de știință au publicat o scrisoare deschisă afirmând „condamnăm în termeni fermi teoriile conspirative că virusul COVID-19 nu are origini naturale…” Dr. Fauci exprimă aceeași opinie, înțelegând acum de ce între el și domnul Trump din când în când se produceau răfuieli publice.

Inițiatorul scrisorii deschise, publicată în Lancet, una dintre cele mai influente publicații medicale din lume, a fost Peter Daszak. Domnul Daszak este persoana care a obținut fondurile Administrației Obama pentru studierea coronavirusului în lilieci, și care, la rândul lui, a finanțat munca de cercetare din laboratoarelor din Wuhan. Este același domn Daszak care, la începutul acestei luni, a participat la dezbateri organizate în Parlamentul European, privind originea „în natură” (nu în laborator) a virusului Covid 19.

Preluat de la sursa www.alianta-familiilor.ro/

Show More

Silviu Firulete

“Pentru mine, a lucra pentru Dumnezeu și a rӑspândi Cuvântul Lui cel Sfânt este o chemare divinӑ ȋncӑ de când eram copil mic. Știu și ȋmi place sӑ cred cӑ tot ceea ce fac pentru lucrarea Sa este o binecuvântare pentru cei din jurul meu, iar când voi fi chemat acasă ȋn Cerul Sfânt, voi fi rӑsplӑtit pentru tot ceea ce am lucrat și am investit ȋn lucrarea Lui.”

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button