Domnul Dumnezeu nu Își lasă copiii să lupte de unii singuri, chiar dacă pare uneori că nu apare nimic bun la orizontul acestei lupte îndelungate.
Se întâmplă să lupți pentru împlinirea unui scop, a unui vis, a unui lucru care omenește poate fi cât se poate de necesar. Uneori poți vedea că lupta ta nu este decât o frământare a minții, care oricum nu îți poate ajuta la rezolvarea lucrurilor. Luptele se dau în locuința minții, iar o minte prea frământată de multe griji ar putea fi un vulcan în erupție continuă.
În luptă este important să biruiești teama de posibilele urmări, să biruiești inamicul care îți spune că nu vei putea să te ridici sau să reușești vreodată, și care va încerca să te inducă în autovictimizare.
Prin amânarea aceasta, voința ta poate fi zdrobită, iar această neîmplinire poate fi unul dintre motivele pentru care Dumnezeu te lasă să mai aștepți. De ce? Uneori pentru a apela la El, să îți dai seama câtă nevoie ai de El, și că fără El nu poți realiza nimic bun. Doar așteptând ajutor de sus.
Privind la istoria poporului evreu, ales de Domnul, observ multe victorii pe care le-au avut și pentru care Domnul doar le cerea să se încreadă în El, iar intervenția lor era minoră sau chiar absentă. Atunci Domnul intervenea și lupta era câștigată.
Este greu să stai și să aștepți rezolvarea fără să acționezi. Cum așa? Domnul Dumnezeu să lucreze fără ca eu să nu fac nimic? Să nu mă îngrijorez, să nu-mi fac un plan? Nu pot spune că întotdeauna trebuie să rămâi pe loc, așteptând doar cu credință. Sunt și momente în care trebuie acționat, dar sunt și momente în care trebuie doar să te încrezi în modul în care Domnul va interveni.
Trecerea Mării Roșii a fost evenimentul care s-a petrecut sub privirile pline de teamă și uimire ale poporului evreu. „Domnul Dumnezeu vostru, care merge înaintea voastră, Se va lupta El Însuși pentru voi, potrivit cu tot ce a făcut pentru voi, sub ochii voștri în Egipt” (Deuteronomul 1:30).
Împăratul Ezechia, aflat sub asuprirea Asiriei, prin Sanherib, nu avea nicio șansă omenească să învingă oștile puternice ale asirienilor. Dumnezeu îi izbăvește trimițănd un înger care ucide o sută optzeci și cinci de mii de asirieni, fără ca poporul să se ridice la luptă.
O altă izbăvire este cea în care zidurile Ierihonului cad după doar șapte zile de ocol al cetății. „Prin credință au căzut zidurile Ierihonului, după ce au fost înconjurate șapte zile” (Evrei 11:30).
Este greu să nu faci ceva, atunci când firea ta ar vrea să zorească împlinirea unui lucru, pentru care Domnul nu îngăduie încă momentul. Așteaptă vremea potrivită, iar când El va spune: „Acum este momentul!”, nu ezita să asculți, ca să primești izbăvirea mult dorită.
Simona Mihaescu
