Editoriale

Tu de ce citești Biblia?

Sau...o citești măcar?

Sursă imagine: Pinterest

Încă de mică am trăit într-un mediu creștin și am primit o anumită învățătură din partea familiei mele, învățătură care îmi arăta cum trebuie să trăiesc pentru a Îi fi pe plac lui Dumnezeu. Nu de puține ori m-am izbit de ”așa nu”, sau ”să nu”, însă aceste afirmații atrăgeau după sine binecunoscuta întrebare: de ce?  Și, deși primeam răspunsuri, acestea nu erau întotdeauna satisfăcătoare. Uneori răspunsurile nu conțineau suficiente explicații, alteori ele nu aveau o explicație deloc.

Atunci când am crescut și L-am primit pe Isus în inima și în viața mea, am început să citesc Cuvântul Său, Biblia. Citind-o și rugându-mă  am ajuns să înțeleg cum sunt lucrurile, ce înseamnă de fapt să Îi fii plăcut lui Dumnezeu și care este voia Lui.

Ca și creștini, noi trebuie să fim în stare să dăm socoteală de credința din inima noastră. Trebuie să avem o fundație solidă a adevărurilor în care credem. Este necesar să știm pentru ce luptăm, să știm cine este Hristos și care este Cuvântul Său. Atunci când cineva ne întreabă de ce, fie că este vorba de copii sau de oameni mari, trebuie să fim capabili să le răspundem dându-le explicații clare care se găsesc în Cuvântul lui Dumnezeu.

Biblia nu este doar o simplă carte și nici nu este învechită. Biblia este Cuvântul inspirat de Dumnezeu, prin Duhul Sfânt, și ne este lăsat cu un scop. Acela de a cunoaște voia Lui și de a crește spiritual. Aflând adevărurile biblice, meditând la ele și aplicându-le în viața noastră de zi cu zi, noi nu doar ascultăm de Dumnezeu, ci și devenim tot mai mult asemenea Lui, pentru că inima și mintea noastră sunt transformate.

Pe măsură ce petrecem mai mult timp în Cuvântul Său, având o inimă deschisă, Îl vom putea cunoaște pe Dumnezeu la un nivel mai profund și Îi vom putea înțelege viziunea asupra lumii mai bine. Astfel, vom ține capul sus, privind vertical și având în minte scopul Lui cu privire la viața noastră, acela de a trăi pentru El.

De ce e important să studiem Biblia? Pentru că un creștin ar trebuie să fie mereu preocupat de ceea ce este scris în Scriptură, pentru a învăța adevărul, pentru a trăi adevărul și pentru a-l duce mai departe. Un creștin autentic va căuta să crească în maturitate, să nu rămână la stadiul de copil, ci să își antreneze tot mai mult mintea pentru a putea veghea și a face față ispitelor, pentru ca astfel Cristos să fie văzut în El.

Nu e suficient să te rogi, nu e suficient să mergi la biserică, nu e suficient să citești Biblia din când în când în grabă, ci e nevoie să te așezi undeva, cu inima deschisă, cu ochii pironiți spre cer și să o studiezi în profunzime, cerând înțelepciune de la Dumnezeu pentru a o înțelege și putere pentru a o aplica.

Eu citesc Biblia, pentru că vreau să aflu mai multe despre Domnul meu. Citesc Biblia pentru că vreau să cresc spiritual, să devin o creștină matură. Citesc Biblia pentru că, dacă Îl iubesc pe Dumnezeu, atunci e necesar să știu ce a dorit să îmi transmită prin Cuvântul Său. Citesc Biblia pentru a ști cum trebuie să mă comport ca și creștin, unde am libertate, unde am limite. Citesc Biblia pentru a cunoaște care sunt promisiunile lui Dumnezeu pentru mine atât aici, jos, cât și acolo în ceruri. Citesc Biblia pentru a fi capabilă să duc cuvântul Său mai departe.

Tu de ce citești Biblia? Sau…o citești măcar?

Lavinia Dance

Show More

Lavinia Dance

Am descoperit că în viață dacă îl ai pe Dumnezeu ai totul, iar fără El nu ești nimic. Dacă sunt ceva, sunt prin harul Său. Și dacă harul Lui a ajuns până la mine, atunci eu consider că trebuie să ajungă peste tot.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button