“Arme rupte, scuturi părăsite… e tot ceea ce a mai rămas dintr-o armată care s-a înrolat în război”
Aşa putem să numim o imagine a unui război în care creştinii au renunţat să-l mai poarte. De partea opusă, din armata întunericului, satan a reuşit să arunce săgeţi exact atunci când creştinii au lăsat scuturile jos, armele cu care aceştia (creştinii) luptau, s-au rupt din cauză că n-au ştiut cum să le mai folosească; soldaţii răniţi, fără putere de a se ajuta reciproc, au ocupat posturile de renunţare, şi tabăra adversară a năpustit asupra lor. Fără putere de a se împotrivii în vreun fel, soldaţii răniţi au fost robiţi de patimi grele. Fără lipsă de putere emoţională, mergând fiecare în propria-şi robie, au renunţat la ajutorul pe care îl acordau celor de lângă ei.
Când ţinta nu-i fixată, soldaţii aruncă săgeţi exact în locul în care nu trebuie, fixându-şi fiecare un drum mai “liber” pe care vor putea merge fără scut şi fără armă.
Dorim trezire, şi uităm că soldaţii au adormit demult lângă scuturile care zac de multă vreme lângă ei, amorţiţi pe pământul care le oferă bucate dulci-amare, doresc ca lumea din jurul lor să se trezească, nebăgând de seamă că ei încă dorm adânc.
Până când te mai rogi pentru trezire, dar tu încă dormi?
