Eu sunt o persoană care face, apoi gândeşte. Asta mi-a adus multe necazuri si lecţii importante de viata. Dar regret ca mereu a trebuit sa cad, ca să pot fi ridicată din nou. “Dacă m-aş fi rugat…”, “Dacă aş fi aşteptat…” sunt doar câteva din regretele mele din trecut. Dar de azi aleg să nu mai sufăr atât… ci să fiu mai răbdătoare şi mai supusă Voii lui Dumnezeu.
De ce mereu să spun cuvinte care rănesc ca apoi să regret? Uneori lucrul cel mai greu este sa iţi ceri iertare. De ce mereu să îmi fac planuri de una singură ca apoi Dumnezeu să fie nevoit sa mi le distrugă? De ce să nu ma las ghidata de Duhul Sfânt care e în mine, ci de firea mea care îşi cere zilnic drepturile?
E uneori greu sa crezi ca viata nu iţi apartine, ca vorbele tale sunt folosite fie de Dumnezeu, fie de Satan; că trupul tău e fie un Templu al Duhului Sfânt, fie “mădular” al nelegiurii… că tot ce facem, spunem sau gândim “nu e de la noi”, ci că sunt forţe supranaturale care ne ghidează. Dar avem şi noi o putere – puterea de a ne alege stăpânul. Suntem mereu puşi să alegem: “Să îi spun ce nesimtit e sau sa îl ajut când are nevoie?”.
Noi, ca şi creştini, ştim câte ceva despre lumea spirituală… dar de multe ori nu conştientizam prezenta ei în viaţa noastră. Suntem cetăţeni ai cerului dar şi călatori pe pământ. Viaţa aceasta în care abia ne suportăm fratele în Domnul ne pregăteşte pentru a petrece o veşnicie cu acesta. E un timp în care Dumnezeu ne formează, iar veşnicia va fi răsplata alegerilor pe care le-am făcut aici.
Aici ne construim palate ca acolo sa ne putem bucura de ele în prezenţa lui Dumnezeu şi a sfintilor Lui.
Proverbe 3 : 5- 6.
“ Încrede-te în Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe înţelepciunea ta! Recunoaşte-L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările. “
