ArticoleMeditatii

Scrisoare către mine

„Aş avea să vă spun multe lucruri; dar nu voiesc să vi le scriu pe hârtie şi cu cerneală; ci nădăjduiesc să vin la voi, şi să vă vorbesc gură către gură, pentru ca bucuria noastră să fie deplină.” (2 Ioan 1:12) 

foto: iglesiatijuana.org

Ţi-am scris cu cerneală învăţăturile şi legile Mele ca să le citeşti şi să le poţi păzi, dar tu nici nu le-ai citit şi, desigur, necunoscându-le, nici nu le-ai păzit. Apoi ţi-am vorbit gură către gură prin robii Mei slujitori, dar tu, deşi ai auzit, nu M-ai ascultat şi ai pus înapoia ta toate învăţăturile Mele şi ţi-ai continuat săptămâna  în a trăi fără ca măcar să-Mi spui un simplu salut de „Bună dimineaţa”, pe care nu-ţi permiţi să nu-l dai unui cunoscut pe stradă ca să nu se supere.

Deşi l-am aşteptat de la tine şi nu l-am primit, am trecut peste asta şi ţi-am trimis soarele să te încălzească şi să-ţi amintească de căldura dragostei Mele pentru tine, în speranţa că-ţi vei aminti măcar aşa de Mine. Am văzut bine că n-ai băgat de seamă lucrul acesta şi atunci am poruncit rândunelelor să-Mi cânte ca să uit de mâhnirea pe care Mi-ai provocat-o. Îmi amintisem de câtă vreme tu nu Mi-ai mai cântat din inimă aşa cum cânta robul Meu David înaintea lui Saul. Dar nici cântecul păsărilor nu ţi-a amintit de Mine, căci ai fost prea preocupat să nu întârzii la întâlnirile stabilite şi ai depus eforturi maxime ca să nu-ţi dezamăgeşti partenerii. Atunci ştiusem de capcana pe care ţi-a plănuit-o Satana şi, deşi trecuse jumătate de zi în care nu Mi-ai dat nici cea mai mică atenţie, Mi-am zis: totuşi, nu voi îngădui ca Diavolul să-l nenorocească şi voi interveni să-l scap din laţ.

Aşa am făcut. Am hotărât ca planurile tale din acea zi să nu se împlinească tocmai pentru a te feri de nenorocire, dar tu  te-ai supărat pe Mine şi, în loc să-Mi mulţumeşti, ai început să Mă învinuieşti. Cel puţin, situaţia aceea M-a făcut să schiţez un zâmbet şi am simţit o licărire de bucurie pentru că, în sfârşit, îţi amintiseşi de Mine şi am înţeles că încă eşti conştient că EU SUNT CEL CE SUNT. Dar a trecut perioada aceea şi au urmat alte zile şi alte săptămâni, şi s-au scurs ani în care Eu ţi-am făcut parte de tot ce aveai nevoie ca să nu duci lipsă de niciun bine, însă, în schimbul lor, am primit răzvrătire, cârtire, nemulţumire, o viaţă lipsită de evlavie şi de sfinţenie, care a culminat cu un caracter egoist. Tu nu ai fost aşa. Nu aşa ar fi trebuit să se întâmple. M-am alertat atunci când văzusem că inima ta reflecta imaginea monedelor pe care le-ai agonisit; înainte ca Fiul Meu să Se nască stabilisem că inima ta va fi casa ideală de naştere a Lui, dar înţeleg acum de ce El n-a avut loc acolo.

Ştii, Mi-am amintit de situaţia aceea când ţi-am dat planurile peste cap ca să te scap de nenorocire; atunci ţi-ai adus aminte de Mine. Aşa am hotărât să fac şi acum, deoarece caracterul tău a început să miroase greu. Te voi ajuta să-ţi aminteşti de Mine şi te voi învăţa să-Mi mulţumeşti pentru tot ce primeşti din Mâna Mea. Îţi voi pune din nou cântarea pe buze şi te voi învăţa să-Mi aduci lauda inimii tale. Toate acestea le voi face pentru binele sufletului tău.

Estela Manea, pentru TotalSchimbat.ro

Show More

Silviu Firulete

“Pentru mine, a lucra pentru Dumnezeu și a rӑspândi Cuvântul Lui cel Sfânt este o chemare divinӑ ȋncӑ de când eram copil mic. Știu și ȋmi place sӑ cred cӑ tot ceea ce fac pentru lucrarea Sa este o binecuvântare pentru cei din jurul meu, iar când voi fi chemat acasă ȋn Cerul Sfânt, voi fi rӑsplӑtit pentru tot ceea ce am lucrat și am investit ȋn lucrarea Lui.”

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button