Aruncând o privire înspre creștinismul actual, înspre apele tulburi în care se complace, dezbinarea dintre frați, felul în care se judecă unii pe alții, învinuirile pe care și le aduc, nepăsarea față de un frate când este în suferință, dar toată atenția când același frate comite un păcat, am înțeles că ne lăsăm conduși de patimi, nicidecum de râvnă. Oare am uitat că acum 2000 de ani, marii oameni ai credinței au ucis pe Hristos, pe apostoli și pe primii creștini, având ca scuză râvna pentru Dumnezeu? Patima ucide, așa a fost mereu. În schimb, râvna învățată de la Hristos dă viață.
Alegeți râvna!
Uitându-ne în viața lui Hristos, ne umplem inimile de uimire. Cum să nu o faci când vezi că a iertat o desfrânată ce urma să fie ucisă de biserica din acele timpuri? Hristos a fost plin de râvnă, iar în blândețe și dragoste a ales să ierte. Credincioșii de atunci o acuzau și căutau să o pedepsească, fiind plini de patimă.
Când Hristos a stat la masă cu păcătoșii și le-a vorbit despre Dumnezeu, creștinii s-au simțit ofensați și au adus acuze. Au fost acuze pătimașe. A lipsit bunătatea, dragostea, compasiunea și înțelegerea.
Când Hristos vindeca în ziua de sabat, credincioșii de atunci, plini de patimă și nicidecum de râvnă, căutau să-L omoare. Se declarau supușii lui Dumnezeu, dar căutau să-L omoare pe Fiul Său. Patima i-a orbit atât de tare, încât tot ce nu era pe placul lor trebuia să dispară.
Din patimă a fost condamnat Hristos. Era diferit față de ceea ce ei cunoșteau, înțelegeau, suportau, doreau. Au ales calea ușoară: condamnarea. Din patima unor creștini ce-L înțelegeau greșit pe Dumnezeu, au ucis pe Cel ce este una cu Dumnezeu…
În biserici, istoria se repetă
Când cineva păcătuiește, parcă e prilej de sărbătoare pentru a face paradă cu sfințenia noastră. Aruncăm cu acuze, nu acceptăm scuze, defăimăm, marginalizăm.
Dacă cineva are curajul să iasă în lume, găsim că e nepotrivit că acel cineva a ieșit în lume. Sarea trebuie să iasă în lume pentru a săra….altfel își pierde gustul. Dar fiind plini de patimă, deseori gândim noi în locul lui Dumnezeu și aruncăm cu judecăți în stânga și în dreapta.
Din nefericire, patima a devenit cea mai răspândită armă din biserică, armă ce din păcate luptă împotriva bisericii. Este arma care i-a ucis pe cei slabi în credință și cea care îi va ucide, în cele din urmă, și pe cei care o folosesc.
Râvna stă în facerea binelui pentru sufletul celui ce cade în păcat și constă în ridicarea acestuia. În schimb, patima caută condamnarea celui ce păcătuiește. Dacă ne întoarcem privirile în trecut și suntem sinceri cu noi înșine, ne vom da seama că nu suntem cu nimic mai buni decât cei care L-au ucis pe Hristos. Noi ucidem puțin câte puțin Biserica lui Hristos.
„Ei au râvnă pentru Dumnezeu, dar fără pricepere, pentru că, întrucât n-au cunoscut neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, au căutat să-şi pună înainte o neprihănire a lor înşişi şi nu s-au supus astfel neprihănirii pe care o dă Dumnezeu” (Romani 10:2-3).
Abandonați patima/ râvna fără pricepere la cruce!
Marilena Mihailescu
Problema este ca nu se mai pune accentul pe unirea cu Hristos ci devii crestin prin frecventarea si identificarea cu specificul unei biserici sau alteia.
Cine il cunoaste personal pe Hristos nu isi uraste sau dispretuieste fratii crestini, indiferent de biserica lor, dimpotriva, ii iubeste cu iubirea cu care Hristos ne iubeste pe toti.
Diferenta este doar exterioara. In interior, relatia cu Hristos este aceeasi indiferent de biserica. Toti suntem asteptati sa ne unim in Duh si Adevar cu Dumnezeu. Sa devenim si noi una…
Frumos site-ul vostru!
Ravna… patima… multi le incurca.
Ura dintre religii, in numele lui Dumnezeu…. pentru mine e ridicol.
Sunt cel mai pacatos om de pe pamant, si totusi, cred ca toti suntem fii lui Dumnezeu. Asa ca de ce sa ne uram intre noi… ca apartinem unor culte diferite? Prostie omeneasca e ridicata la rang de virtute de unii clerici (cica sunt trimisi de El).