Articole

Judecata de apoi, de la mit la realitate

Numele meu este Lia Rusu, m-am născut în anul 1947 în Oradea și sunt pictor profesionist, fost cadru didactic la Facultatea de Arte Vizuale din Oradea. În cele ce urmează, doresc să vă împărtășesc o experiență mai puțin obișnuită pe care am avut-o în vara anului 1993 despre Judecata de Apoi, de care se pomenește în Biblie.

Începutul experienței

În jurul vîrstei de 24 de ani am devenit creștină și în primii mei ani de credință, citind Biblia, am fost foarte marcată de pasajele care menționau faptul că fiecare om după moartea sa, va sta înaintea lui Dumnezeu pentru a fi judecat după faptele sale, de modul în care și-a trăit viața pe Pământ.
Mă întrebam atunci, cum poate oare Dumnezeu să cunoască în cele mai mici detalii, faptele vieții noastre de pe Pământ și cum poate El să înregistreze totul ? Deși eram foarte curioasă atunci să știu și să cunosc mai multe lucruri în acest sens, mi-a fost foarte greu să le înțeleg, dar eram în egală măsură curioasă și să știu cum se va desfășura Judecata de Apoi de care se vorbește în Biblie.

Vizita îngerului în cameră

Neînțelegând prea bine atunci aceste lucruri, am renunțat în cele din urmă să mă mai preocup cu ele. Timpul a trecut și după ani de zile, când nici nu mă mai gândeam la asta, în vara anului 1993, într-o dimineață în jurul orei 4 spre 5, în timp ce dormeam, m-am trezit brusc din somn, pentru că am simțit că în camera mea a intrat o persoană. Când m-am uitat mai atentă la ea, am înțeles imediat că acea persoană era de fapt un înger. Prezența lui nu m-a neliniștit și nici nu mi-a produs o senzație de frică. Îngerul s-a apropiat de patul meu și mi-a vorbit pe un ton blând și hotărât:
– „Lia, tu ai dorit să vezi cum va fi Judecata de Apoi, iar eu am fost trimis să te duc să o vezi, dar pentru asta tu trebuie să mori”.
Când îngerul mi-a spus că eu trebuie să mor, ca să pot vedea cum va fi această judecată, eu i-am răspuns oarecum neliniștită, că nu vroiam să mor pentru asta, deoarece aveam copii mici pe care trebuia să-i cresc. Atunci el mi-a răspuns:
– „Crede numai, căci la Dumnezeu totul este cu putință !”
Reporter: – Ați văzut deci pe cineva intrând în camera dumneavoastră ?
Lia: – Da, am văzut un înger.
Reporter: – Și cum arăta acest înger ? Puteți să îl descrieți mai în detaliu ?
Lia: – Desigur. Arăta ca o persoană mai înaltă decît statura noastră, era foarte luminos și avea tot corpul îmbrăcat într-o haină de lumină. Pur și simplu simțeam în prezența lui o încredere și o siguranță totală și de aceea nu mi-a fost deloc frică, atunci când l-am văzut în cameră.
Reporter: – Cam la ce vârstă arăta acest înger ?
Lia: – Arăta ca un bărbat în plină tinerețe, cu vârsta între 25 și 30 de ani.

Călătoria în spațiu

După ce îngerul mi-a spus că la Dumnezeu totul este cu putință, a continuat:
– „Tu vino după mine, dar să calci în urma pașilor mei și să nu te abați de la ei ! ”
Când îngerul mi-a cerut să-l urmez, și să merg după el, eu nu m-am putut împotrivi și la fel s-a întîmplat și mai târziu, pe tot parcursul acestei experiențe. Trebuia să fac tot ce îmi cerea el, fără să îl pot refuza. Așadar, când îngerul mi-a cerut să-l urmez, am simțit că mă ridic din pat și că trebuie să merg după el. Am
străbătut în goană o porțiune de drum, călare pe niște cai albi și la un moment dat, ne-am oprit în fața unui râu foarte lat, pe care trebuia să-l trecem, dar peste care nu era nici un pod. Atunci am coborât de pe cai și îngerul mi-a spus din nou:
– ”Tu calcă în urma pașilor mei !”
El a luat-o înainte și călca pe apă la fel de ușor ca pe uscat, iar eu în spatele lui, îl urmam îndeaproape, călcând exact pe urmele sale. M-am mirat foarte mult, atunci când am simțit că acolo unde călcam cu piciorul, apa se întărea și devenea tare ca piatra și noi mergeam pe apă ca pe pietre. Așa am trecut foarte ușor peste râul acela lat, fără să simt că mă ud pe picioare. Când am ajuns pe malul celălalt, corpul meu a suferit o transformare: mi-am dat seama imediat că trupul meu nu mai era din materie (carne) și nu mai avea greutate. Aveam acum un corp deosebit de ușor, care avea proprietatea că putea să treacă prin orice. În plus, aveam
un simț nou pe care nu l-am avut înainte: înțelegeam absolut tot ce se întâmpla cu mine și în jurul meu și puteam să comunic cu îngerul fără voce, doar prin gând. Eu îl întrebam ceva în gând, iar el îmi răspundea în același fel, fără nici un efort.

Vizita din Locuința Morților

În momentul următor, am început să coborâm împreună prin pământ. Am știut că îngerul mă va duce prima dată în Locuința Morților, pentru că el mi-a spus:
– „Acum vom străbate distanța ce ne desparte de Locuința Morților”.
Am trecut prin acel pământ fără nici o dificultate. În fața noastră la un moment dat, a apărut temelia Pământului. Văzând-o, am rămas foarte impresionată de măreția și grandoarea acestei temelii și am început să o admir, oprindu-mă pentru câteva clipe. Era așa de frumosă ! Am înțeles atunci, când m-am aflat în fața ei, că
Dumnezeu a așezat Pământul pe o temelie.
Reporter: – Sub ce formă ați văzut sau ați perceput această temelie ?
Lia: – Deși la școală nu am învățat că Pământul ar avea, sau ar fi așezat pe o temelie, totuși când m-am aflat în fața ei, am văzut-o. Această temelie arăta sub forma unor stâlpi uriași, foarte solizi, ce păreau a fi făcuți dintr-un fel de marmoră albă, strălucitoare. Îmi este foarte greu să explic în cuvinte, frumusețea acestei temelii
și în general, tot ceea ce am văzut acolo. Ea arăta ca și o construcție enormă, foarte puternică și foarte bine ancorată în univers. Oprindu-mă ca să admir această arhitectură dumnezeiască atât de frumoasă, îngerul m-a atenționat că trebuie să ne continuăm drumul și să mergem mai departe spre Locuința Morților, care era dincolo de această temelie.
După ce am trecut de temelia Pământului, la un moment dat, în depărtare am văzut niște porți gigantice care– am înțeles atunci – că erau de fapt porțile Locuinței Morților. Pe măsură ce ne apropiam de acel loc, am început să simt în mine o mare durere și apăsare sufletească. Cu cât ne apropiam mai mult de acele porți, cu atât această suferință devenea tot mai puternică și mai apăsătoare pentru mine. Apoi am început să gem și gemeam așa cum geme un om când se află într-o mare suferință. L-am întrebat atunci pe înger, de ce oare simțeam eu această durere, în timp ce mă apropiam de porțile Locuinței Morților ? Și îngerul mi-a răspuns:
– „Tu simți exact ceea ce simte un suflet care vine aici de pe Pământ, după moartea trupului său și care trebuie să intre în Locuința Morților. Deci și tu simți la fel.”
Pe măsură ce ne apropiam tot mai mult și eram tot mai aproape de acele porți, apăsarea și durerea sufletească pe care o simțeam în mine, deveneau tot mai greu de suportat. Nu știu dacă ați trecut vreodată în viață printr-un mare necaz sau printr-o mare desnădejde sau disperare, când nu mai ai nici o speranță și nu mai vezi și nu mai simți nici o mângâiere de nicăieri. Așa m-am simțit și eu atunci. Simțeam că odată ce intram acolo, pierdeam orice speranță că voi mai putea ieși vreodată din locul acela.
După ce am intrat în Locuința Morților, nu am mai avut dorința pe care o avusesem înainte, aceea de a-i vedea acolo pe unii din familia mea: cum și unde erau, în ce stare erau, sau ce era cu ei ?
În momentul în care am intrat, am văzut că sufletele de acolo aveau un trup exact ca și al meu și cu aceleași proprietăți. Acolo fiecare este perfect conștient și înțelege absolut tot ce se petrece în jurul lui. Fiecare știa unde se afla și de ce se afla în acel loc. Toți cei pe lângă care treceam, știau cine eram eu, iar eu știam despre fiecare, cine erau ei.
Reporter: – Trupul acesta spiritual de care vorbiți, avea o formă ?
Lia: – Da, avea forma corpului omenesc, doar că acesta nu mai era din carne.
Reporter: – Avea și o figură sau fizionomie …?
Lia: – Da, desigur. Acolo trupul spiritual avea aceeași fizionomie pe care a avut-o omul respectiv, când a trăit pe Pământ, dar mult întinerită. Știam de exemplu, că cel care era în fața mea acum, era fostul meu vecin de peste drum, care a murit. Știam că este el și simțeam în mine chiar și starea sa de durere, pentru că se afla
în acel loc. El, la rândul lui, mă cunoștea și știa cine eram eu. Acolo se știe absolut totul.
Reporter: – Chiar dacă, să spunem, omul acesta a murit la 60 de ani, figura lui arăta tot ca în tinerețe ?
Lia: – Da, avea aceeași figură pe care a avut-o când a trăit pe Pământ, dar întinerită. Acolo, chiar dacă nu am cunoscut mai dinainte persoana respectivă, când mă aflam în fața ei, știam totul despre ea, instantaneu. Știam lucruri cum ar fi: din ce popor a făcut parte, când și din ce motive a murit, chiar dacă acea persoană a murit acum 2000 de ani. Această cunoștință o primeam atunci pe loc ! Și mai știam ceva: că toate sufletele aflate acolo, erau în așteptarea judecății lor finale.
Atunci mi s-a dat să înțeleg și să simt și eu durerea, apăsarea și disperarea sufletelor care se găseau în locul acela. În plus, am știut că odată ce ai intrat în acest loc, pierdeai orice speranță că vei mai putea să ieși vreodată afară de acolo.
Pentru cei aflați în Locuința Morților, acest loc este prima mare despărțire de Dumnezeu și toți erau conștienți că de acolo, nu mai puteau în nici un fel să mai ia legătura cu El. Ei știau că urmează să se înfățișeze înaintea lui Dumnezeu pentru judecata faptelor lor, a felului în care și-au trăit viața pe Pământ. Și mai știau ceva: că acum ei nu mai puteau îndrepta nimic din trecutul lor. În momentul când au murit și au fost duși acolo, s-a rupt orice legătură de mijlocire sau de ajutor din partea lui Dumnezeu, pentru ei.
De aceea, toți trăiau acum o stare de agonie cumplită, o stare de nesiguranță și de incertitudine, deoarece nu știau verdictul final pe care urmau să-l primească la judecată: vor fi iertați pentru greșelile făcute în viață și deci salvați din locul acela, sau vor fi condamnați și trimiși definitiv în Iad. Își cunoștea fiecare viața și faptele sale și era conștient acum, mai mult ca niciodată, de însemnătatea și de greutatea păcatului. Au avut șansa de îndreptare în timpul vieții lor pe Pământ, dar au neglijat-o. Chinuiți și măcinați de aceste gânduri, fiecare căuta cu disperare la faptele din viața sa, în filmul vieții lui, ceva care i-ar putea fi de folos, sau în favoarea lui, ca circumstanțe atenuante la judecata finală. De aceea, fiecare suflet de acolo era preocupat numai de propria lui persoana și de propria lui situație, nepăsându-i absolut deloc de cei din jurul său.
Copleșită de atmosfera chinuitoare din acest loc teribil, n-am vrut să merg mai departe și să mai văd absolut nimic din ceea ce era aici, așa precum am dorit la început. Acum simțeam în mine apăsarea și durerea aceea îngrozitoare a despărțirii de Dumnezeu.

Despărțirea de Dumnezeu, pe care o simți în Locuința Morților, este ceva ce nu se poate compara cu nici o durere de pe Pământ ! Nu doresc nici unui suflet de pe fața Pământului să ajungă vreodată în Locuința Morților. Nu se poate exprima în cuvinte, ceea ce simți atunci când ești despărțit de Dumnezeu, în locul acela.

Călătoria de pe Muntele lui Dumnezeu

De teamă să nu rămân cumva acolo, sau ca îngerul să uite de mine în locul acela, în care odată intrat, nu mai poți să ieși, am început să plâng și să gem ca un copil. Văzându-mă în starea în care eram, îngerul m-a scos afară din Locuința Morților și mi-a spus:
– „Acum vom trece și vom urca pe Muntele lui Dumnezeu”.
Îndepărtându-ne de acest loc cumplit, durerea și apăsarea pe care am simțit-o acolo, a început treptat, treptat
să dispară. Acum aveam în fața noastă o altă perspectivă. Dimensiunile universului sunt enorme, dar ele se străbat cu o viteză uluitoare.
Într-o clipă am și fost pe Muntele lui Dumnezeu. Deodată m-am văzut în fața unui munte foarte înalt și impunător. Am înțeles atunci că acesta era Muntele lui Dumnezeu și noi trebuia să urcăm acest munte, așa cum urcă un om obișnuit un munte. Totul era de o splendoare și de o sfințenie de neimaginat și aproape imposibil de descris în cuvinte.

Cine urcă sau coboară de pe Cărarea Albă

În timp ce priveam la muntele acesta, am văzut că de la baza lui pornea o cărare albă, albă, de lățimea unei palme, care ducea până sus în vârf. Nu am mai văzut niciodată așa un alb pe Pământ și orice pas, dacă era murdar, lăsa urmă pe această cărare și depinde dacă piciorul tău este murdar sau nu, dacă ai avut o viață curată sau nu.
Îngerul mi-a atras atenția să nu pășesc alături de cărare, pentru că muntele este sfânt, iar dacă voi călca alături, voi fi aruncată jos. De ce a fost așa ? Pentru ca să mi se arate și să înțeleg anumite aspecte și situații pe care urma să le văd în continuare.
Toți cei care urcau pe această cărare, erau îmbrăcați în haine albe. La un moment dat, în timp ce urcam, am văzut că unii înaintau mai ușor, alții mai greu. Unii înaintau chiar și pe coate și genunchi și de aceea aveau și multe răni. Atunci îngerul mi-a explicat că cei care urcau mai greu, erau cei care treceau prin suferințe și încercări pe Pământ din pricina credinței lor în Isus Cristos și unii dintre ei, chiar cu prețul vieții lor.
Am văzut apoi un bătrânel care urca foarte greu pe cărare și tot era julit pe coate. Când l-am văzut, am știut exact de unde era, din ce țară, din ce biserică și absolut totul despre el. Și, fiind curioasă, l-am întrebat atunci pe înger:
– „De ce urcă bătrânelul acesta așa de greu pe cărare ?”
Și îngerul mi-a explicat:
– „El este martirizat în fiecare zi din cauza credinței sale în Isus Cristos, dar de Cristos, el nu se lasă.”
Am văzut cât de greu înainta acest bătrânel. El înainta cu orice preț, chiar dacă suferea și era gata să-și dea chiar și viața pentru Cristos.
În timp ce înaintam acum pe cărare, am văzut la un moment dat că unii pășeau alături de ea. Ei nu mai puteau reveni pe cărare, deoarece cărarea era ocupată de cei care urcau în sus. De aceea , aceștia veneau pe lângă cărare în jos de pe munte, iar unii nu mai mergeau normal, ci se rostogoleau spre baza muntelui. Atunci
l-am întrebat pe înger:
– „Cine sunt aceștia care coboară ? Oprește-i te rog, nu-i lăsa !”
Dar îngerul mi-a spus:
– „Eu nu pot să-i opresc, nu am voie să-i opresc. Eu nu fac decât ceea ce mi se încredințează. Dacă mi se spune să fac un lucru, îl fac, sau dacă mi se spune să nu-l fac, atunci nu îl fac. Eu nu am dreptul să opresc pe nimeni. Fiecare este liber să facă ce vrea în viață. Fiecare este liber să urce până la sfârșit pe cărarea vieții
la Dumnezeu, sau este liber să se întoarcă de pe ea, să o abandoneze, dacă așa dorește.”
Atunci l-am întrebat pe înger:
– „Și ce va fi cu sufletele acestea care coboară ?”
Și îngerul mi-a răspuns:
– „Ele se duc acum acolo de unde noi am venit, adică în Locuința Morților”.
Îngrijorată pentru soarta acestor suflete și știind ce îi așteaptă acolo, i-am zis din nou îngerului, cu insistență:
– „Ah, dar oprește-i, nu-i lăsa să ajungă în Locuința Morților !”
Dar îngerul mi-a spus din nou:
– „Nu pot face asta. Eu nu fac decât ceea ce mi se dă voie. Aceste suflete se duc acolo, pentru că lor nu le
mai place cărarea care urcă la Dumnezeu, dar ei vor da socoteală pentru asta”.
Reporter: – Cine credeți că sunt de fapt sufletele care coborau de pe cărare ? Revenind la viața noastră de pe Pământ, pe cine credeți că ar reprezenta acele suflete, pentru că probabil ele au un echivalent în lumea noastră materială de aici, nu-i așa ?
Lia: – Da, așa este. Ele îi reprezintă pe oamenii care au decis la un moment dat să îl accepte în viața lor pe Isus Cristos, ca Domn și Mântuitor al lor, făcând voia Sa, L-au iubit un timp și L-au respectat, dar apoi nu le-a mai plăcut viața curată pe care trebuiau să o trăiască, așa cum o cere Isus. Astfel, unii și-au zis: „Este prea grea cărarea asta pentru mine, e prea îngustă. Păi, nu mai pot să fac ce vreau, nu mai pot să am o amantă sau un amant dacă vreau, nu mai pot să mă îmbogățesc sau să fac afaceri necinstite, nu mai pot face una sau alta”. Lor nu le-a mai plăcut să meargă cu Isus, pentru că Isus Cristos era Cărarea Albă de pe Muntele lui Dumnezeu. Pe această cărare nu puteai păși oricum, decât cu mare grijă, pentru că orice urmă, oricât era ea de mică, se vedea și tu erai cercetat pentru asta, pentru faptul că pasul tău de pe cărare este murdar.
Sufletele acestea se duceau acum înapoi, acolo de unde au venit înainte de a-L primi pe Isus Cristos în viața lor, adică se duceau din nou în viața lor de păcat din trecut. Și ele făceau asta în mod conștient, nu determinate de cineva. Lor nu le-a mai plăcut viața curată. Din oameni credincioși care s-au temut și au fost odată cu Dumnezeu, din oameni care au intrat și au gustat odată din Mântuire, s-au întors înapoi în lumea lor păcătoasă de odinioară, trăind după bunul lor plac.
Au schimbat Mântuirea cu lumea, cu tot ce se vede în jurul nostru și ar putea să fie foarte plăcut pentru unii din ei. Îi vedeți poate pe unii că le merge bine, dar nu știți cum au ajuns ei la binele acela, aflați că unii mai au câte o amantă sau un amant în căsătorie, – „și de ce nu, că doar nu e așa mare păcat” – spun ei. Doar nu știe
nimeni, nu-i vede nimeni !
Acestea sunt lucruri care pe moment sunt plăcute sau profitabile pentru unii, dar ei vor da socoteală pentru faptele lor. Judecata lor va fi mult mai aspră, din cauză că au cunoscut adevărul, dar apoi l-au călcat în picioare.
Așadar eram acum pe Muntele lui Dumnezeu și la un moment dat am văzut pe vârful muntelui, un foc imens. Focul acesta era atât de măreț și de impunător, încât nu-ți puteai lua privirea de la el. Și focul ardea continuu, fără să se stingă ! Avea aceeași bază și din el se desprindeau trei limbi uriașe de foc. Când m-am
uitat atunci la el, mi-am zis în gând că acesta este Dumnezeu, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Era dumnezeirea însăși deasupra muntelui, în acel foc !

În Sala de Judecată

După aceasta, am cotit-o imediat la stânga pe munte și în clipa următoare, cărarea și-a schimbat direcția și dintr-o dată, în fața noastră a apărut o sală imensă. Era Sala de Judecată. Dimensiunile ei erau enorme și păreau că sunt cosmice. Interesant este faptul că dimensiunile cerești, cu cât sunt mai mari, cu atât le percepi mai aproape de tine.
Când am ajuns pe pragul sălii, am văzut că deasupra ei era același foc uriaș cu cele trei limbi de foc pe care îl văzusem mai înainte pe vârful Muntelui lui Dumnezeu. Tot acolo deasupra, am mai văzut un nor strălucitor imens, care – am înțeles atunci – că acesta era format din toți oamenii sfinți care au trăit pe Pământ și care au avut deja parte de prima înviere, dar pe care eu nu am văzut-o.
Apoi îngerul m-a pus să stau chiar în pragul Sălii de Judecată. Acum în fața mea era această sală uriașă și mai în spate, mai în adâncime, am văzut o masă foarte mare și lungă. La cele două capete ale mesei era câte un înger, ce arăta la fel ca îngerul de lângă mine, care mă însotea. Cei doi îngeri slujeau celei de-a treia
persoane, care stătea la mijlocul mesei și care mi s-a dat să înțeleg că era chiar Domnul Isus Cristos.
Pe marginile Sălii de Judecată, pe lângă pereți, era o bibliotecă imensă cu foarte multe rafturi pe care erau așezate o mulțime de cărți. Acele cărți erau de fapt Cartea Vieții fiecărui om care a trăit vreodată pe Pământ și în ea era cuprinsă întreaga lui viață cu faptele sale.
Deodată s-a auzit un zgomot foarte mare, o forfotă de mulțimi mari de oameni aflați în mișcare. Începuse învierea celor din Locuința Morților !
Aceștia mărșăluiau acum spre Sala de Judecată și veneau în coloane uriașe, înviind pe generații, începând de la prima generație cu primii oameni care au trăit vreodată pe Pământ, până la cei din ultima generație. Printre ei erau copii, femei și bărbați, tineri și bătrâni, din toate neamurile Pământului. Veneau în valuri uriașe, val după val, precum valurile unui imens ocean. Era un zgomot înspăimântător și cutremurător în același timp, ce
făcea parcă să trepideze întregul univers. Un înger stătea la dreapta și altul la stânga și îi puneau în ordine pe fiecare, aranjându-i pe două rânduri, ca să intre la judecată. Totul era condus și corelat perfect, într-o ordine desăvârșită.
După ce s-a terminat învierea morților, s-a așternut peste tot o liniște totală și toată audiența era într-o mare
așteptare. Începea judecata !

Judecata unui bărbat

Eu am asistat la judecata unui bărbat. Acesta a fost adus în față, înaintea Domnului Isus, de către unul din îngerii de ordine. Apoi unul din cei doi îngeri de la masă, a scos dintr-un raft al bibliotecii de pe margine, Cartea Vieții acestui om și a pus-o pe masă, înaintea Domnului Isus.
În momentul următor, a apărut în fața noastră a tuturor, un ecran de dimensiuni enorme, asemănător cu ecranul de cinematograf. Nu există pe fața Pământului o asemenea aparatură ca și cea pe care am văzut-o acolo: când Domnul Isus a deschis Cartea Vieții acestui bărbat, încă de la prima filă s-a derulat pe acel ecran în fața noastră, a tuturor și a întregului univers, toată viața acestui om. Domnul Isus nu se grăbea și în timp ce răsfoia încet această carte, filă cu filă, se auzea și se vedea pe ecranul acela, tot ceea ce a făcut omul acesta, când a trăit pe Pământ.
Totul se vedea, până în cele mai mici detalii, clipă de clipă, zi de zi, începând cu nașterea sa, copilăria, adolescența, tinerețea, maturitatea și până la moartea sa. S-a derulat în fața noastră, ca un film, tot ce a făcut bine sau rău, tot ce a gândit, tot ce a vorbit și tot ce a simțit de-a lungul întregii sale vieți. Absolut totul !
Nimic nu a rămas ascuns ! Toate acestea se vedeau și răsunau acum în fața tuturor, inclusiv a celor care își așteptau rândul la judecată. Se vedeau și se auzeau până și gândurile, simțirile și trăirile sale cele mai ascunse pe care acest om le-a avut în viața sa, chiar și cele mai intime, numai de el știute, toate răsunau și vorbeau acum în fața noastră a tuturor.
La această judecată, Domnul Isus era singurul judecător. Nimeni nu intervenea, nici chiar Tatăl, care veghea sus pe munte. Domnul Isus era singurul care decidea și dădea verdictul final, în urma analizei vieții celui în cauză și această analiză și judecată o făcea în fața noastră a tuturor, pentru ca noi toți să vedem că judecata Sa este DREAPTĂ.
Așa am aflat că bărbatul acesta când a trăit pe Pământ, a fost preot într-o biserică și a avut cât de cât contact cu adevărul. După ce am văzut viața acestui preot, în cele mai mici detalii, mi s-a umplut fața de rușine și am căzut în genunchi acolo unde eram, pe pragul Sălii de Judecată. Am plecat capul în jos și am simțit în acel moment că mă fac mică, mică cât un fir de praf, înaintea Domnului Isus.
După ce am văzut toate aceste lucruri, am devenit conștientă mai mult ca niciodată, dar și convinsă de faptul că tot ceea ce facem noi pe Pământ, este înregistrat și că nimic nu este și nici nu poate fi ascuns de fața lui Dumnezeu. M-am gândit în acele momente la viața mea și mi-am zis hotărâtă, dar și cu teamă: „Doamne,
numai mila și îndurarea Ta ne poate scăpa de judecata Ta dreaptă !”
După ce a trecut prin fața noastră, întreaga viață a acestui om, Domnul Isus l-a întrebat:
– „Ai ceva de spus în apărarea ta ?”
Dar omul și-a plecat capul înaintea Domnului Isus și a amuțit. El nu a mai avut nimic de zis în apărarea sa, deoarece acum știa că nimic nu s-a putut ascunde din faptele vieții sale.
În acele momente am înțeles – și asta m-a cutremurat profund – faptul că Domnul Isus putea chema ca martori, la nevoie, pentru fiecare clipă din viața acestui bărbat, pe unii din norul acela de sfinți, aflați deasupra Sălii de Judecată. Unii din ei au trăit pe Pământ în anturajul acestui om și puteau să confirme orice lucru sau aspect din viața sa. În plus, nu a contat deloc religia din care a făcut parte, cât timp a trăit pe Pământ. A fost judecat față de cât a știut și a împlinit în viața sa, în raport cu Cele Zece Porunci din Biblie.
Dar mai mult decât atât, Domnul Isus putea să cheme ca martori, din neființă și să ia ființă, lucruri materiale care au fost în jurul acestui om, cum ar fi dulapul din cameră, grinda din podul casei, drumul pe care mergea sau copacul de pe marginea drumului sau orice altceva. Ele puteau să vină și să apară înaintea Sa, ca niște ființe vii și să vorbească sau să confirme anumite lucruri sau fapte în legătură cu omul acesta. Aici este măreția Domnului Isus. Când am văzut și am înțeles aceste lucruri, m-am cutremurat cumplit. Niciodată nu m-aș fi gândit că așa ceva ar fi posibil.

Verdictul și Sentința

În clipa următoare s-a așternut o tăcere totală peste întreaga Sală de Judecata. Toți așteptam într-o mare neliniște și tensiune verdictul final al judecății acestui om. Acum se hotăra definitiv soarta lui veșnică: fie era iertat și acceptat în Rai, fie era condamnat și trimis pentru totdeauna în Iad. Judecata lui a continuat: Domnul Isus a deschis o altă carte mare care era pe masă și care, am înțeles că era Cartea Vieții, în care căutând,
Domnul a găsit numele acestui bărbat scris în ea. Atunci i s-a adresat, spunându-i:
– „Deoarece în urma cuvântului pe care tu l-ai spus altora despre Mine, că Eu sunt Viață și sunt Viață veșnică și că a Mă cunoște cineva prin auzirea Cuvântului Meu și a Mă primi, înseamnă viață veșnică, Eu astăzi totuși te numesc pe tine fericit, pentru că alții au beneficiat cât de cât de acest cuvânt”.
În clipa următoare, toți cei care erau de față, inclusiv îngerii, sfinții și toate ființele cerești au izbucnit dintr-o dată într-un strigăt mare de bucurie pentru că un suflet a beneficiat de grațiere. Domnul Isus a făcut apoi un semn Soarelui, să se apropie. Și Soarele, în toată măreția lui, s-a apropiat și s-a prezentat înaintea
Domnului, ca o ființă vie și s-a aplecat până la pământ înaintea Sa.
Atunci Domnul Isus s-a adresat Soarelui, spunându-i:
– „Dezbracă-ți haina ta și du-te și îmbracă-l pe el !”
Soarele, ca o ființă vie, s-a dezbrăcat de haina lui și s-a dus și l-a îmbrăcat pe acest om care a primit strălucirea și splendoarea Soarelui. Apoi omul a fost luat și dus în ceata celor care străluceau ca el. Atunci am văzut că acolo erau mai multe cete sau grupe în care unii străluceau mai mult, alții mai puțin. Unele cete străluceau atât de tare, încât strălucirea lor se confunda și se contopea parcă cu imaginea trupului spiritual al celor din grupul acela.

Reîntoarcerea pe Pământ

Atât mi s-a permis să văd din Judecata de Apoi. Judecata a continuat mai departe, dar îngerul care era cu mine, m-a luat și m-a scos afară de acolo și apoi mi-a spus:
– „Acum ne vom întoarce pe Pământ”.
A venit momentul să plec din lumea aceea minunată în care mi se dăduse voie să stau doar pentru o scurtă perioadă. Acum starea mea sufletească era complet diferită față de cea pe care am avut-o la început. Dacă la începutul acestei călătorii, i-am spus îngerului că nu doream să mor pentru a vedea cum va fi Judecata de Apoi, acum eram atât de copleșită de tot ce am văzut și am auzit în această călătorie, încât nu mai doream să mă întorc pe Pământ.
Mi s-a părut atât de mare contrastul și diferența dintre lumea de acolo și cea de pe Pământ, încât la un moment dat m-am întrebat mirată: „De ce oare noi oamenii iubim atât de mult viața de pe Pământ, care este atât de imperfectă și uneori murdară și plină de suferință și lipsită de strălucirea prezenței lui Dumnezeu ?”
Mi-a fost foarte greu să accept faptul că trebuia să mă reîntorc pe Pământ, unde din nou urma să trăiesc în trupul fizic. Știam că va fi imposibil să nu greșesc, cât timp trăiam în el, așa că l-am rugat pe înger să nu mă mai ducă înapoi pe Pământ, ci să mă lase aici unde eram acum și unde mă simțeam cu adevărat acasă. Dar
îngerul a ținut să îmi reamintească ceva foarte important, înainte de plecarea mea de acolo și mi-a spus:
– „Cei pe care tu i-ai văzut coborând de pe cărarea albă, de pe Muntele lui Dumnezeu, sunt aceia care au călcat în picioare harul care vi s-a dat vouă. Voi aveți un mare, mare dar ! Aveți harul ! Vouă vi se dă mântuirea gratuit și voi sunteți iertați prin har, deoarece pentru voi a murit Domnul Isus. Vouă vi s-a șters haina murdară a sufletului vostru, atunci când L-ați acceptat pe El, iar prin sângele Lui, voi sunteți curați.
Dar cine calcă acest har în picioare, trebuie să stea aici la judecată.”
Atunci am înțeles că este mai ușor de aceia care au cunoscut sau au avut cât de cât tangență cu un anumit adevăr, dar care poate că n-au avut prilejul să cunoască harul acesta și să-l primească. Poate sunt popoare islamice sau budiste care au o anumită morală și conduită, dar care nu au ajuns să cunoască harul. Judecata lor
va fi mai ușoară.
Pentru cel care a cunoscut însă acest har și l-a disprețuit, adică a-ți da cineva gratuit un dar atât de valoros și a-l disprețui, aceasta înseamnă pentru cel în cauză, pierdere și condamnare veșnică. Nu doresc nimănui așa ceva și nici să ajungă la judecată, înaintea Domnului Isus.

Urmările vizitei din Rai

Știind deci că trebuia să mă reântorc acasă, m-a cuprins o rușine și nu am vrut să mai vin să locuiesc pe Pământ. Eram conștientă că aveam familie, dar în același timp eram conștientă că Domnul Isus îi putea ajuta pe ai mei să trăiască și fără mine. A trebuit până la urmă să accept să revin pe Pământ. Am plecat de pe
Muntele lui Dumnezeu și m-am întors în același loc de unde am plecat. M-am trezit așadar din nou în camera mea, în trupul meu fizic. În săptămânile imediat următoare, m-am simțit deosebit de bolnavă. Fusesem atât de marcată de această experiență, încât pur și simplu nu mai doream să trăiesc.
Reporter: – Vă referiți că ați fost bolnavă în sens fizic, sau spiritual ?
Lia: – Mă refer atât în sens spiritual, cât și în sens fizic, deoarece fizicul meu a avut ulterior de suferit. Tot ce era în jurul meu, mi se părea acum urât și murdar ! Pe mine însămi mă vedem urâtă. Îmi era scârbă și de mine și de tot ce mă înconjura. Tot ceea ce era și vedeam în jurul meu, oamenii, natura sau obiectele, mi se păreau
acum urâte în comparație cu ceea ce am văzut acolo sus, în lumea aceea minunată a lui Dumnezeu. Nu mai voiam să mănânc și simțeam că fizicul meu refuza mâncarea, refuza să mai trăiască.
Reporter: – De ce ?
Lia: – Îmi era greu să trăiesc pe Pământ pentru că simțeam și eram conștientă că în trup fiind, era imposibil să nu greșesc sau să nu păcătuiesc. Abia reântoarsă pe Pământ, știam acum, așa cum nu știusem niciodată înainte, ce înseamnă păcatul și care sunt cu adevărat consecințele sale. Mă simțeam totodată copleșită de
măreția Domnului Isus pe care am văzut-o acolo sus. Mă copleșise dreptatea Sa, și toată sfințenia pe care am văzut-o acolo. Dacă noi nu am beneficia de acest har, am fi cei mai jalnici oameni de pe Pământ, înaintea Domnului Isus.
Am văzut și am simțit sfințenia Domnului Isus și a dumnezeirii, a muntelui pe care am urcat și pe care nu puteai să pășești oricum, pentru că cei care începeau să păcătuiască, trebuiau să coboare jos. Ei nu mai puteau urca. Acolo radia o sfințenie din totul ! Apoi îngerul a adăugat:
– „Sfințenia aceasta vă este dată vouă prin har, prin iertare”.
Faptul că Domnul Isus a plătit pentru noi și am fost curățiți de păcatele noastre, prin sângele Lui, noi am primit un har, un mare dar: mântuirea. Mântuirea aceasta prețuiește mai mult decât orice comoară de pe fața Pământului, mai mult decât toate miliardele de bani pe care le-ar avea cel mai bogat om din această lume.
Este cel mai nenorocit om, acela care nu va fi mântuit, acela care nu îl va cunoaște pe Domnul Isus și care nu își va schimba viața, așa după cum o cere El !
N-am vrut să mai trăiesc pe Pământ pentru că mi-a fost scârbă de orice lucru din jurul meu: de bogăție, de mâncare, de orice ar fi putut să îmi stea în cale sau să mă despartă de Domnul Isus și de mântuire. Am simțit că a trăi, ori trăiești total pentru Domnul Isus, ori ești un om care în orice clipă poți să calci în picioare harul
acesta și să-l disprețuiești prin atitudinea ta, prin gândirea ta, prin simțirea ta. Acolo sus am văzut că orice simțământ îți este judecat, orice gând, orice privire, absolut totul. Totuși a fost o mare mângâiere și ușurare pentru mine când îngerul mi-a spus:
– „Voi beneficiați de un mare dar: HARUL. Și oriunde vei merge pe suprafața Pământului, să spui ce ai văzut și să spui că harul acesta întrece orice. A fi și a trăi în har cu Domnul Isus, înseamnă totul. Mântuirea înseamnă totul !”
Dacă vreodată ați fost fericiți și ați iubit pe cineva din tot sufletul și din toată inima și ați spus în acele momente că fără persoana aceea nu puteți trăi, asta înseamnă o clipă de veșnicie. Cu atât mai mult să trăiești veșnic în această dragoste completă, din care nu lipsește nimic.

Concluzii

Atunci mi-am zis că fiecărui om de pe fața Pământului, dacă-l voi întâlni, trebuie să-i spun, să-i fac de cunoscut faptul că Domnul Isus Cristos este Mântuitorul nostru, al tuturor.
Reporter: – La final, ce ați dori să transmiteți celor care vor citi această mărturisire ?
Lia: – Aș vrea ca orice om să creadă și mai ales să fie convins, că dincolo de realitatea vieții pe care o trăim fiecare aici pe Pământ și dincolo de moartea noastră fizică, există o altă lume la fel de reală ca și aceasta de aici, dar total diferită. După moartea fizică a trupului nostru, călătoria noastră nu se oprește la mormânt, ea continuă într-o altă dimensiune, fie că noi credem lucrul acesta sau nu. Noi mergem mai departe. Destinația noastră finală va fi fie în Rai, fie în Iad. Nu există un al treilea loc. Cât timp trăim pe Pământ, fiecare din noi este liber să își aleagă destinația finală. Dacă dorim ca această destinație să fie Raiul, atunci trebuie să-L acceptăm, prin credință, pe Domnul Isus Cristos, ca mântuitor și stăpân și să trăim toată viața după poruncile Sale.
Aș mai dori ca orice om să știe și să fie convins de faptul că va fi o judecată de apoi și că va sta în fața lui Dumnezeu, pentru modul păcătos în care și-a trăit viața pe Pământ, indiferent de religia sa.
Această judecată nu este un mit, ci este o realitate ! Ea poate fi evitată. Pentru mai multe detalii, vă sugerez să citiți și să studiați cu atenție Biblia, în care Dumnezeu promite tuturor celor care îl caută sincer, că El se va lăsa găsit de ei (Ieremia, cap. 29/13

Show More

Silviu Firulete

“Pentru mine, a lucra pentru Dumnezeu și a rӑspândi Cuvântul Lui cel Sfânt este o chemare divinӑ ȋncӑ de când eram copil mic. Știu și ȋmi place sӑ cred cӑ tot ceea ce fac pentru lucrarea Sa este o binecuvântare pentru cei din jurul meu, iar când voi fi chemat acasă ȋn Cerul Sfânt, voi fi rӑsplӑtit pentru tot ceea ce am lucrat și am investit ȋn lucrarea Lui.”

Related Articles

3 Comments

  1. Superb articol!M-a impresionat profund….si cred ceea ce se relateaza aici…pentru ca stiu…

    as dori sa nu ma judecati… aspru , desi sunt ortodoxa, IIsus este ACELASI pentru noi toti! eu CRED ,DAR NU DIN PROSTIE ,CI DIN CONVINGERE.De unde? Numai eu stiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button