Editoriale

Învață să mergi pe ape

foto: pinterest.com

A merge pe ape înseamnă să te încrezi din toată inima în Dumnezeul care a fost, este și vine. În Dumnezeul care promite și tot ce promite duce la bun sfârșit. A merge pe ape presupune a te lăsa în brațul Celui Atotputernic, a Celui ce totul știe și face. 

Câteodată tu, la fel ca mine, îți dorești să mergi pe ape. Îți spui că de data asta vei aduce tot ce te frământă în rugăciune, de data asta vei lăsa pe altar poverile, rușinea, vina, dorințele, atitudinile, totul. Însă chiar atunci când trebuie să faci primul pas, te clatini. Sau poate o iei pe urmele lui Petru. Petru a fost curajos, a avut credință la început. Petru a făcut câțiva pași și apoi a început să se scufunde. 

Tu în ce stadiu ești? În ce moment ai început să te scufunzi? Sau poate că nu ai făcut nici măcar primul pas. 

Dumnezeu îți cere astăzi să mergi pe ape, la fel cum Isus a făcut. Marea e plină de valuri neliniștite. Alții au să strige după tine să nu te duci și au să dorească să te țină în loc. Poate că malul celălalt se va situa la foarte mare depărtare de tine. Însă astăzi, e necesar să mergi pe ape.

Putem învăța împreună lecția aceasta.

Dezlipește-te de pământ. Lasă dorințele tale deoparte. Lasă stările ce te apasă. Lasă toată mizeria din inima ta. Lasă-te pe tine. Unde? La Cruce, înaintea lui Dumnezeu. Încetează să te mai rogi pentru voia ta și începe să te rogi pentru voia Lui, cea bună, plăcută și desăvârșită. Da, este greu. Numai gândul că trebuie să renunți la visele tale și să le pui în palma Lui, te face să te cutremuri. Numai gândul că trebuie să renunți la control, la tot ce ai tu mai de preț, la viața ta și să o lași la îndemâna Creatorului, e de-a dreptul terifiant. Dar e necesar să faci asta. 

Fă primul pas. Pune piciorul pe apă. Cu alte cuvinte, începe să mergi. Spre ce? Spre Hristos. Spre chemarea pe care El ți-o face. Spre cer. Crede că tot ceea ce El dorește de la tine este spre binele tău, crede că El este în control și că știe ce face. Nu, Dumnezeu nu este amator. El nu se joacă cu viețile oamenilor în mod întâmplător de parcă nu ar avea altceva mai bun de făcut. De fapt, El nu se joacă deloc. Dimpotrivă, Dumnezeu chiar știe foarte bine ce face. (Citește Romani 8:28) Tu doar lasă-te pe mâna Lui și crede. 

Continuă să mergi. Nu te uita la valuri. Nu te uita înapoi. Nu te uita în larg. Nu îți lua privirea de la cer. De la Dumnezeu. Ce a făcut Petru? 

”Petru s-a coborât din corabie, și a început să umble pe ape ca să meargă la Isus. Dar, când a văzut că vântul era tare, s-a temut; și fiindcă începea să se afunde, a strigat: Doamne, scapă-mă!” Matei 14:29,30

Petru și-a luat privirea de la Isus, a început să se uite unde nu trebuia. Oare nu facem eu și cu tine de multe ori același lucru?

Zilele acestea m-am poticnit. Mi-am luat pentru câteva clipe privirea de la Dumnezeu și m-am uitat la ce se întâmpla în jurul meu. Era un haos total, nimic nu mergea cum trebuia. Și m-am înspăimântat. Am început să îmi fac griji, să mă agit, să mă clatin și să îmi plâng de milă. L-am pierdut pe Dumnezeu din vedere și am căzut într-o stare apăsătoare de tristețe. 

Dacă și tu ești astăzi ca mine, atunci poate Dumnezeu dorește să îți zică: Învață să mergi pe ape! Dumnezeu nu vrea ca tu să fii în astfel de stări. El nu vrea ca tu să privești spre tot ceea ce se întâmplă în jurul tău și să te frămânți. Dumnezeu vrea să mergi pe ape, să privești la El și să îl lași să preia controlul.

Ce spui, învățăm astăzi să mergem pe ape?

Lavinia Dance

Show More

Lavinia Dance

Am descoperit că în viață dacă îl ai pe Dumnezeu ai totul, iar fără El nu ești nimic. Dacă sunt ceva, sunt prin harul Său. Și dacă harul Lui a ajuns până la mine, atunci eu consider că trebuie să ajungă peste tot.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button