BisericaMisiune

Unitate în cerere – familia Dubei

“…dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu care este în ceruri.” Matei 18:19

Ce provocare, ce oportunitate ne oferă Domnul Isus la început de an…! Ce-ai vrea să-I ceri? Ce zici de cererea aceasta, ca pasiunea din inima lui Dumnezeu pentru cei pierduți să reaprindă inimile noastre în 2018 și prin noi să se răspândească la mulți alții? Ca noi, Biserica Lui, să ne concentrăm pe a duce Vestea Bună la cei care nu au primit-o! Cine mi se va alătura în această cerere? Aceasta este pe inima mea de ceva timp acum și am încercat să o comunic în biserici și la conferințe.

În timpul sărbătorilor, am avut bucuria să ne vizităm familiile și bisericile, și să ne prezentăm activitatea din 2017 și planurile pe 2018. Mulțumim lui Dumnezeu pentru harul că suntem sănătoși, că ne-a mai dat un an, avem biserici și persoane partenere care ne susțin în lucrarea de traducere a Bibliei pe care o coordonăm în România, avem pace în țară și în regiune, Domnul ne dă oportunitatea de a-I sluji prin organizația Wycliffe, iar parteneriatul cu bisericile și organizațiile misionare se dezvoltă tot mai mult. Există un mare potențial și anticipez un an binecuvântat! Domnul să ne călăuzească în planurile Lui minunate…

Anul acesta Wycliffe România va sărbători 10 ani de activitate pe 16-17 noiembrie. Directorul Alianței Globale Wycliffe va fi alături de noi la bucuria noastră. Puteți să vă rugați cu noi pentru pregătiri? Rugați-vă ca Domnul să aducă o colaborare mai mare în România pentru misiune, și să ne descopere planurile Sale pentru acest parteneriat. Tot în acest an plănuiesc să încep a împărtăși despre lucrarea și nevoia de traducere a Bibliei, cu credincioșii din Republica Moldova. Sunt acolo biserici mari și credincioși devotați care nu cunosc această nevoie. Ne rugăm ca și ei să se alăture colaborării care se dezvoltă în România.

Conferințe de misiune

Fac eforturi pentru întărirea parteneriatelor pe care le avem și pentru a forma altele noi. Pe 10-11 noiembrie 2017 am avut bucuria să particip la aniversarea de 10 ani a Agenției Kairos. Ne-am bucurat în părtășie cu frații și am întărit parteneriatul nostru.

Pe 23-24 martie, împreună cu PIM (Parteneri în Misiune) organizăm o conferință de misiune pentru tineri numită Upgrade Mission. Rugați-vă pentru pregătiri, și Domnul să mai scoată lucrători la seceriș.
Împreună cu OM și Biserica Sfânta Treime din București am început un proiect numit Flacăra Pasiunii Pentru Misiune, un circuit în țară pentru mobilizarea bisericilor la misiune. Pe 26-27 ianuarie vom fi în Alexandria, pe 10-11 februarie în Ploiești, iar pe 24-25 februarie vom fi în Codlea. Rugați-vă pentru ocrotire în călătorii, iar pasiunea Domnului față de cei pierduți să deschidă inimile credincioșilor și a bisericilor pentru nevoile celor neatinși cu Evanghelia.

Detalii…

Show More

Silviu Firulete

“Pentru mine, a lucra pentru Dumnezeu și a rӑspândi Cuvântul Lui cel Sfânt este o chemare divinӑ ȋncӑ de când eram copil mic. Știu și ȋmi place sӑ cred cӑ tot ceea ce fac pentru lucrarea Sa este o binecuvântare pentru cei din jurul meu, iar când voi fi chemat acasă ȋn Cerul Sfânt, voi fi rӑsplӑtit pentru tot ceea ce am lucrat și am investit ȋn lucrarea Lui.”

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button