Să presupunem că am putea vorbi cu un embrion şi i-am spune că viaţa pe care o duce în pântecele mamei sale este cu totul pregătitoare. Adevărata viaţa urmează într-o lume cu totul diferită, necunoscută embrionului, în condiţii de neînchipuit pentru el. Dacă ar avea inteligenţa unui ateu, embrionul ar putea răspunde ca orice scriere ateiestă modernă: „Lasă-mă în pace cu aceste superstiţii religioase! Viaţa din pântec este singura pe care o cunosc şi nu există alta. Astea-s invenţii ale unei preoţimi lacome!”
Dar să ne închipuim că acest embrion ar putea gândi cu mai mult spirit de discernământ decât acela al ateilor. El şi-ar spune în sinea lui: „În capul meu se dezvoltă ochi – În ce scop? Nu este nimic de văzut! Picioarele îmi cresc. N-am loc nici măcar să le întind. De ce trebuie să crească? Şi de ce cresc braţele şi picioarele? Trebuie să le ţin alipite de pieptul meu. Ele mă încurcă atât pe mine cât şi pe mama mea. Întreaga mea dezvoltare în pântec este lipsită de sens dacă nu urmează o viaţă cu lumină şi culoare, şi cu multe obiecte de văzut. Locul unde îmi voi petrece cealaltă viaţă trebuie să fie mare şi variată. Va trebui să alerg cu ele- din cauza aceasta îmi cresc picioarele. Va fi o viaţă de muncă şi luptă- acesta este rostul pentru care îmi cresc braţele şi pumnii, cu care aici nu am ce face!”
Cugetările asupra propriei sale dezvoltări ar conduce embrionul la cunoaşterea altei vieţi, deşi nu a experimentat-o. Aceasta este şi situaţia noastră. Biserica lui Cristos ne învaţă că viaţa din lumea aceasta are un caracter embrionic şi nu este decât o pregătire pentru adevărata viaţă care urmează. Cum ştim lucrul acesta? Dacă Dumnezeu ne-ar fi creat numai pentru viaţa aceasta, ne-ar fi dat mai întâi înţelepciunea şi experienţa bătrâneţii şi după aceea vigoarea tinereţii. Atunci am fi ştiut cum să trăim. Dar realitatea este că pe când suntem tineri plini de vigoare ne lipseşte înţelepciunea, şi cel mai adesea ne risipim anii pe nimic. Iar când am acumulat înţelepciunea şi experienţa ne aşteaptă pământul în inima căruia vom fi aşezaţi.
Pentru ce îi cresc embrionului ochi, picioare şi braţe? Numai pentru ceea ce urmează. Dezvoltarea noastră în această viaţă arată clar spre altă viaţă viitoare.
