BisericaExterneRugaciuneStiri

Unde e locul nostru…? – familia Dumitriu

Dragi prieteni,

Din luna mai, când am scris ultima scrisoare, s-au întâmplat și bune și rele, dar știm că „…toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu…” (Rom. 8:28). Avem pace în El!

Unul dintre lucrurile care au produs multă tulburare a fost evenimentul alegerilor, care a durat pană în august în majoritatea provinciilor. În unele cazuri s-a lăsat cu acte de violență între localnici, în special în zona muntoasă, unde este și Centrul de Misiune Ukarumpa. Pentru o vreme au fost restricții de călătorie în anumite zone ale țării, și pentru aproximativ două săptămâni, activitațile obișnuite de la centru au fost afectate. Din fericire tensiunile s-au calmat și lucrurile își revin încet la „normalul” de aici.

Acum vă scriem de pe insula Manus care se află la aproximativ 200 km de coastă, în oceanul Pacific. Aceasta este cea de-a treia locație pe care o vizităm pentru a vedea în ce masură ne putem implica în domeniul Scriptura în Folosință pe termen lung într-o anumită zonă. Vom fi aici 3 săptămâni, între 5-23 septembrie. Participăm și ajutăm în același timp la un seminar numit „Descoperă-ți limba maternă”, care este un curs pregătitor de gramatică pentru traducătorii locali. Sunt participanți din 10 limbi diferite de aici din Manus. Cu acestă ocazie avem posibilitatea să-i cunoaștem și de asemenea să vizităm comunitatea care vorbește limba Nyindrou și posibil încă o altă comunitate lingvistică.

Am vorbit cu câțiva din localnicii participanți care sunt foarte motivați să aibă Scriptura în limba locală. Asta ne bucură și ne încurajează, deși știm că nu întotdeauna entuziasmul de la început persistă până la sfârșit, iar realitatea din Papua Noua Guinea (PNG) arată că multe traduceri ajung să nu fie folosite de comunitate, din diferite motive. De aceea, credem că slujirea în domeniul Folosirii Scripturii, încă de la începuturile lucrării de traducere este esențială, nu doar aici în Manus dar în toată PNG. E mai ușor să menții interesul pentru Biblie decât să încerci să-l resuscitezi după ce a murit.

Detalii…

Rugăciune pt. familia Dumitriu

Show More

Silviu Firulete

“Pentru mine, a lucra pentru Dumnezeu și a rӑspândi Cuvântul Lui cel Sfânt este o chemare divinӑ ȋncӑ de când eram copil mic. Știu și ȋmi place sӑ cred cӑ tot ceea ce fac pentru lucrarea Sa este o binecuvântare pentru cei din jurul meu, iar când voi fi chemat acasă ȋn Cerul Sfânt, voi fi rӑsplӑtit pentru tot ceea ce am lucrat și am investit ȋn lucrarea Lui.”

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button