Ar fi folositor să ne întrebăm: „De unde provine această credinţă în Dumnezeu, în minţile milioanelor de oameni de-alungul istoriei? Ateii care îl neagă pe Dumnezeu neagă o noţiune care există în propria lor minte.
Filozoful englez Locke a emis ideea că în mintea noastră nu există nimic care nu a trecut prin simţurile noastre. Un om sălbatic din jungla Noii Guinee nu ar avea în mintea lui noţiunea”televizorului” întrucât obiectul respectiv nu există în lumea lui. Dacă omenirea nu ar fi avut experienţă cu Dumnezeu cum a apărut o astfel de noţiune în mintea ei? Engels a fost gata să dea un răspuns la această întrebare, spunând:”Concepţia noastră despre Dumnezeu este o reflectare fantezistă în minţile noastre a realităţilor sociale.”
În acea vreme creştinii s-au străduit din răsputeri să dovedească că Engels nu avea dreptate, pentru că Dumnezeu nu este o reflectare a domeniului imaginaţiei, ci că noţiune despre El este o oglindire exactă a realităţii dumnezeieşti. Acum a sosit timpul unei alte linii de demonstrare: admit că credinţa în Dumnezeu este o reflectare imaginară şi adaug că numai imaginarul este real. Tot „realismul” care neagă faptul că oamenii vor zbura în lună sau vor conduce un submarin pe gheaţa Polului Nord, sau vor desfiinţa distanţele zburând cu avioane, sau vor produce dezagregarea atomului sau vor construi ziduri din gaz metan – tot acest „realism” s-a dovedit greşit. În acest fel „realismul” celor ce trăiesc în lumea lui Dumnezeu şi afirmă în mod cinstit că El nu există este greşit.
Pe de altă parte fanteziile lui Leonardo Da Vinci şi ale lui Jules Verne, precum şi ale altora ca ei, au devenit realitate. Iar visătorii de vise care merg cu un Dumnezeu pe care nu îl pot vedea, nici pipăi, afară de cazul când îşi dezvoltă facultatea credinţei, percep realitatea ce pătrunde toată creaţia. Numai fanatismul este real în ştiinţa modernă! Nils Bohr întreabă:”Există vreun om destul de nebun să posede adevărul”? Ce este ştiinţa?… Ea este o disciplină care face ca imaginea să devină realitate. Ştiinţa a descoperit că în interiorul nucleului unei celule, în AND, se află un cod în care toate generaţiile trecute au trasnmis făpturilor noi experienţa lor şi trăsăturile lor de caracter.
Această cunoştinţă trebuie să treacă în exteriorul nucleului, acolo unde se formează proteinele. De aceea, în nucleu se află un fel de aparate de fotocopiat de tip xerox. Fotocopia nu este absolut „fidelă”. „Cel ce manipulează aparatul” este un om care, în tip ce face o fotocopie, acoperă o parte din document, sau adaugă nişte date speciale. Iar ADN transmite această cunoştinţă în partea de afară a celulei. O poveste fantastică…nici un romancier nu ar fi putut inventa o poveste mai bună. Această fantezie este realitatea – în organismul nostru. S-ar putea ca şi religia să fie o reflectare fantezistă… în acest caz, ea este o reflectare fidelă a unei realităţi fantastice şi a Ziditorului ei fantastic!
