ExterneStiri

„Evanghelicii ne distrug biserica” spune liderul ortodox sirian

Un lider bisericesc sirian acuză creștinii evanghelici că ajută la „distrugerea” Bisericii Ortodoxe antice din Est oferind ajutor celor care vin să se închine la bisericile din case.

Arhimandritul Alexi Chehadeh, care conduce brațul de dezvoltare ecumenic al Patriarhiei Ortoxoxe Grecești din Antiohia în Siria, a spus că evanghelicii din Statele Unite și alte țări „fură credincioșii noștrii” oferindu-se să îi ajute pe creștinii ortotoxi săraci și vulnerabili dacă se convertesc.

El a vorbit la Postul Creștin în timp ce lua parte la Sumitul Mondial pentru Apărarea Creștinilor Persecutați, găzduit săptămana trecută de Asociația Evanghelică Billy Graham.

El a spus că Biserica Ortodoxă nu a primit nici un ajutor direct din partea SUA.

„Pentru noi personal nu am văzut nici un ajutor direct de la biserica americană. Poate (ajutorul a mers) către frații și surorile noatre din Biserica Protestantă sau Biserica Baptistă sau din alte denominațiuni bisericești pe care le avem acolo. Dar pentru noi nu am primit nici un ajutor din partea Bisericii din America”,  a spus el.

În plus, comunitatea evanghelică din SUA acționa activ împotriva inereselor ortodocsilor.

În loc să ajute vechea Biserică Antiohiană ei „fac exact opusul” și sunt în Siria pentru a „fura credincioșii nostri”. Și nu numai Statele Unite. Creștinii evanghelici din vecinii Siriei din Orientul Mijlociu fac, de asemenea, acest lucru.

Le dau niște bani pentru a spune „vino la biserica mea. Îți voi da bani sau te voi lăsa să mergi în Europa sau SUA.”

„ Așadar nu e un mod frumos, în special în această criză, să vii și să distrugi munca unei Biserici, care este în zonă de mai bine de 2.000 de ani.  Acum (Siria) este un loc pentru toți cei care vin acolo să facă tot ce vor din cauza  situației economice și a lipsei de venituri. În unele situații chiar suferim din cauza comportamentului unor pastori din grupurile sau bisericile evanghelice.”

Pastori din Lebanon sau Siria sunt de asemenea implicați.

„ Ei merg la unele familii sărace convingându-le să vină la ei la biserică. Biserica este o casă sau orice altceva pentru că ei nu au tradițile, și e usor să primești bani sau ajutor.”

Întrebat dacă aceasta chiar ajută la „distrugerea” Bisericii Antiohiene, el a spus: „Desigur!”

El a amintit un sat ortodox, Mhardeh, cu 23.000 de creștini ortodocși, unde evanghelicii fac acum misiune.

„Nu e frumos. Cred că trebuie să ne ajutăm reciproc într-un mod în care avem, sau încă avem (tradițiile și sistemele) în Siria, care sunt foarte puternice.” El chiar a spus că acțiunea evanghelică echivalează cu „persecutarea creștinilor”.

El a spus: „Dacă sunt persecutat de cineva din afara familiei creștine, înțeleg. Dar nu pot să înțeleg că alt creștin mă va persecuta într-un alt mod.”

Creștinismul s-a răspândit din Antiohia în întreaga lume, după ce Sfântul Paul a purtat cuvântul acolo. „Nu înțeleg cum cineva de azi nu susține biserica antiohiană. Ea este biserica mamă a congregației voastre ”, a spus Chehadeh.

Tradus si adaptat de la sursa:  www.christiantoday.com

Show More

Grunzac Alexandra

“Dumnezeu ne-a dat in dar mantuirea si nu este necesar sa facem nimic pentru a o castiga. Dar, din dragoste pentru Dumnezeu si pentru ca si ceilalti sa-L cunoasca, am ales sa Il slujesc prin tot ce fac si sa Il ascult. Vreau sa raspandesc in jurul meu o mireasma placuta Lui.“

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button