Editoriale

Credinţa adevărată- partea 1 (Iacov 1:22-2:13)

FreedomCe înseamnă credinţa adevărată sau de unde ştim dacă avem o credinţă adevărată? Unul din răspunsuri poate fi: în sărăcie suntem mulţumitori şi nu cârtim iar în bogăţie administrăm pentru slava lui Dumnezeu. Însă, ca să aflăm răspunsul mai uşor putem să ne facem un test al credinţei răspunzând la următoarele întrebări:

În primul rând, „Pe cine dai vina când lucrurile nu merg bine?” Credinţa adevărată recunoaşte vinovăţia însă credinţa falsă nu recunoaşte vinovăţia. Când ai recunoscut ultima oară că ai greşit atât faţă de oameni cât şi faţă de Dumnezeu? Sau tu obişnuieşti să dai vina pe Dumnezeu pentru orice tinde să se dărâme în calea ta? Mai gândeşte-te o dată!

În al doilea rând, „Cum te raportezi la Scriptură?” Cunoaştem că Dumnezeu ne pune la încercare şi învăţăm să acceptăm că suntem falimentari şi ne putem îndrepta cu ajutorul Lui iar când vine vorba de credinţă o probă a acesteia este modul în care ne raportăm la ceilalţi oameni. Adică mai pe scurt: fapte nu doar vorbe.

În al treilea rând, „Care este conţinutul vorbelor tale?” Da, din prisosul inimii vorbeşte gura iar noi de multe ori trebuie să ne înfrânăm limba. Ce conţin deci vorbele tale? Batjocură? Nemulţumire? Îi vorbeşti de rău pe alţii? Ei bine, trebuie să ştim că din cuvintele noastre vom fi judecaţi. Am vorbit pentru a zidi sau pentru a dărâma? Ştiai că atunci când îi spui lui X  ce rău a făcut Y, tu de fapt îl otrăveşti pe X? Posibil să îi umpli mintea cu un început de ură. Dacă ai văzut ceva greşit la Y spune-i personal oricât de greu ar părea, altfel rişti să îi otrăveşti pe cei din jur cât şi pe tine.

Un alt test conform epistolei lui Iacov, pe care trebuie să îl facem este proba „ajutor pentru orfani şi văduve”. Un/o văduv/văduvă este cel/cea căruia i-a murit soţia/soţul. (1 Corinteni 7:8, 1 Timotei 5:1-5) Noi trebuie să îi ajutăm, să facem fapte bune. Trebuie să legăm răni, să dăruim, să iubim!

CREDINŢA ADEVĂRATĂ este cea care iubeşte cu fapta NU cu vorba! Dacă te consideri creştin, nu uita că Dumnezeu ne-a chemat să luminăm iar lumina nu poate să existe şi să nu o vadă nimeni. Eşti tu o mărturie vie?

*articol inspirat dintr/o predică

Show More

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button