BisericaMisiune

Strigă în gura mare, nu te opri!

„Strigă în gura mare, nu te opri! Înalţă-ţi glasul ca o trâmbiţă!” Isaia 58:1a

IMG_5652Salutări sfinte din Târgu Mureș!

Orele de studiu biblic cu copiii romi fac parte din slujirea principală pe care o fac în timpul anului școlar. În ultima săptămână a anului școlar am adus 4 băieții la biserica din oraș, pentru că vreau să-L cunoască pe Domnu. Laud pe Domnul, pentru ”Caci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi și va da, după plăcerea Lui, și voința și înfăptuirea.” În afară de aceasta, desigur continuă slujirea mea (predică, ore de studiu Biblic etc.) în Târgu-Mureș și în împrejurime și cumpărarea și distribuirea pachetelor pentru familiile sărace. Să ne rugăm ca aceste lucruri să fie spre gloria lui Dumnezeu și spre folosul bisericii.

În lunile iunie și iulie a urmat o tabără, împreună cu un drum de evaluare lingvistică. Este vorba despre drumul nostru în Republica Moldova, a treia călătorie în acestă țară pentru mine. Aici am participat la o tabără de două săptămâni, care a fost organizată de Misiunea Baptistă din Olanda. Prima săptămână a fost a copiilor, unde pe lângă traducere a trebuit să îi învățăm versete în limba lor maternă. Am tradus cu ajutorul localnicilor, în dialectul lor, istoria bunului samaritean, pe care am imprimat-o într-o cărticică mică. În drum spre acolo n-am oprit într-o localitate lângă graniță, unde am fost invitat de către un păstor și am făcut o evaluare lingvistică.

În cursul lunii august, reîntorși în România, au avut loc încă două astfel de întâlniri. În mijlocul lunii, o echipă mică dar pasionată de 5 persoane din Statele Unite ne-a vizitat; au venit să vadă lucrarea noastră de misiune, pentru că sunt interesați să se implice. Nu în ultimul rând ne-a vizitat păstorul din Republica Moldova împreună cu familia sa. Sunt recunoscător pentru aceste întâlniri, dar vă rog să vă rugați cu mine pentru ca discuțiile avute să fie în folosul misiunii și astfel cât mai mulți din poporul țigan să audă cuvântul Său și să se pocăiască.

Detalii…

Zoltán Barabás este misionar Wycliffe România și slujește pentru promovarea Scripturilor în limba rommani printre rommi.

Show More

Silviu Firulete

“Pentru mine, a lucra pentru Dumnezeu și a rӑspândi Cuvântul Lui cel Sfânt este o chemare divinӑ ȋncӑ de când eram copil mic. Știu și ȋmi place sӑ cred cӑ tot ceea ce fac pentru lucrarea Sa este o binecuvântare pentru cei din jurul meu, iar când voi fi chemat acasă ȋn Cerul Sfânt, voi fi rӑsplӑtit pentru tot ceea ce am lucrat și am investit ȋn lucrarea Lui.”

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button