ArticoleMeditatii

Alege să fii o pâine caldă!

„Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul!”(Psalmii 34.8) El este Pâinea vieţii şi a sufletului tău. El este şi Cuvântul care aduce viaţă în tine. De aceea, când mănânci această Pâine, devii dependent de ea şi nu te mai saturi căutând-o. Hrăneşte-te cu aceste Cuvinte minunate şi aducătoare de viaţă din Sfânta Scriptură! Ele îl transformă pe acela care le adună şi le foloseşte ori de câte ori este nevoie. Încă se mai găseşte Pâine pretutindeni, iar pământul este plin de cunoştinţa Domnului din zi în zi. Biblia este încă în curs de traducere în sute de ţări, misionarii au împânzit colţuri ale lumii în care Evanghelia nu fusese vestită. Încă este belşug de Pâine.

Tu ce faci? Mănâncă şi fă-ţi provizii. Va veni şi vremea în care vei dori să o citeşti şi să o auzi, dar nu va mai fi timp. Veghează azi şi nu uita să fii şi tu, la rândul tău, o pâine caldă pentru toţi cei din jur!

Cât te costă să devii o pâine? Am să îţi spun eu. Nu este chiar aşa uşor. Iată cum totul porneşte de la un bob de grâu copt, zdrobit şi apoi cernut. Urmează frământarea, după care este lăsat la dospit şi apoi introdus în  cuptor, la flacără. Şi acestea sunt doar câteva etape. În mod asemănător, ca să devii o pâine trebuie să ajungi la o maturitate a credinţei tale, precum bobul este copt. Mai apoi urmează zdrobirea, una dintre cele mai dureroase etape, iar Dumnezeu foloseşte diferite instrumente pentru a-ţi zdrobi mândria, ambiţiile şi pentru a-ţi recunoaşte  greşelile. Te va cerne pentru a separa lucrurile nefolositoare din viaţa ta şi pentru a te face conştient de ce este rău şi de ce este bine.  Apoi te va frământa prin împrejurările vieţii şi vei creşte în cunoştinţă, în maturitate spirituală şi  încrederea ta în El va fi din ce în ce mai adânc înrădăcinată. Dar, atunci când vei fi crescut în ceea ce înseamnă credinţa, va aduce încercarea de foc.  Vei trece prin proba cuptorului care va dovedi dacă ai devenit sau nu o făptură nouă. Ce crezi, aşa-i că nu este uşor să devii o pâine? Cu toate acestea, crede-mă că merită să rezişti tuturor acestor greutăţi pentru a deveni ceea ce Dumnezeu vrea pentru cei din jurul tău.

Dar degeaba eşti pâine, dacă nu te frângi mai apoi pentru a-i sătura pe cei înfometaţi. Fii bun, lasă-te prelucrat în această şcoală a transformării în care Dumnezeu te formează, pentru ca mai apoi să te folosească spre binele multora! Sunt atâţia care au nevoie de tine ca pâine, au nevoie de un cuvânt, de o mângâiere sau o încurajare, de un ajutor pe care nimeni nu s-a oprit să îl ofere. Degeaba ai devenit şi pâine dacă te-ai răcit şi învechit. Trebuie să fii mereu proaspăt, să aduci mereu cuvintele potrivite la timp, iar ajutorul tău să vină exact când este nevoie.

De aceea, roagă-te să fii mereu nu o pâine oarecare, ci una caldă!

Simona Mihaescu

Show More

Simona Mihaescu

"Pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu... şi doresc ca toţi oamenii să poată simţi bucuria prezenţei Lui în inima lor. Într-o lume umbrită de confuzie, El aduce răspunsuri, şi în locul unde întunericul domneşte, aprinde o lumină prin Cuvântul Său revelat. Aici am privilegiul să vă pot împărtăşi lucruri pe care le-am descoperit umblând pe Calea credinţei"

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button