ArticolePoezii

Promisiune

Mi-ai promis un viitor și o nădejde mare
Pe când nimic din ce mi-ai spus nu se zărea în cale.
Și așteptam, fără să văd minunea că se-ntâmplă;
Gândeam, priveam și mă rugam cu o credință simplă.

 

Să te încrezi în Dumnezeu și să-L aștepți să intervină,
Când în viață nu zărești pe calea ta nicio lumină.
El tot ce-a spus va împlini, să nu descurajezi;
Chiar dacă întârzie acum, să rabzi, s-asculți și să mai crezi.

Ce mare Dumnezeu avem, care nu uită niciodată
Nici rugăciunea din ascuns, nici inima îndurerată!
Chiar dacă anii au trecut, El totuși va răspunde;
Când mai puțin te-ai aștepta, e gata să te-asculte.

Chiar un răspuns primit târziu va face bucuria
Mai mare, și cu mulțumiri vei continua călătoria.
Credința e o încredere puternică și neclintită
În lucrurile nevăzute; de Dumnezeu e dăruită.

Dacă încă nu vezi nimic, nu te opri din așteptat,
Oricât de greu ar fi să rabzi, vei vedea că s-a meritat.
El nu întârzie nicicând, ci toate au rost și-o vreme;
La timpul Lui dă ajutor, încrede-te și nu te teme!

Simona Mihaescu

Show More

Simona Mihaescu

"Pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu... şi doresc ca toţi oamenii să poată simţi bucuria prezenţei Lui în inima lor. Într-o lume umbrită de confuzie, El aduce răspunsuri, şi în locul unde întunericul domneşte, aprinde o lumină prin Cuvântul Său revelat. Aici am privilegiul să vă pot împărtăşi lucruri pe care le-am descoperit umblând pe Calea credinţei"

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button