DevotionaleEditoriale

Creştinii şi campionatul mondial

cup-monNu ştiu detalii şi nici nu ma interesează campionatul mondial de fotbal, ce are loc în întreaga lume în acest sezon. Ce ştiu, este un lucru: creştinii joacă în campionate !

Când este vorba de idoli, noi creştinii, ne afirmăm că suntem aşa de exigenţi cu eul nostru, încât nu avem niciun idol în viaţa noastră! Oare?!? Aşa să fie oare, sau fără să te gândeşti prea mult, îţi dai seama de fapt, că atunci când la TV apare emisiunea preferată, sau meciul de fotbal, laşi totul şi te aşezi pe fotoliu relaxat să savurezi din idolii vieţii tale.

Chiar recent, am văzut cum, creştinii noştri, de dorul fotbalului, al meciurilor importante ale cupei mondiale de fotbal, se adună să vadă evoluţia echipelor preferate, în mici grupuri şi aşa se hrănesc cu “roşcove amărui”.

Auzeam, povestind cineva despre o biserică din America, fraţii s-ai gândit mai bine că ar fi util să afiseze pe monitoarele grafice, scorul meciurilor atunci când juca echipa Americii. Sub pretextul că fraţii se tot gândesc la meci, sunt frământaţi de scor, i-au liniştit afişându-le scorul pe monitoarele grafice, acolo unde se afiseaza chiar verste biblice, şi ne avertizează că nu trebuie să avem idoli în viaţa noastră. Câtă amăgire, câtă înşelare !!!

Suntem aşa de robiţi de lucruri pieritoare, încât nu ne dăm seama că sufletul nostru piere mai repede ca ele. Oare chiar nu ne pasă că pierim pentru eternitate, oare chiar nu ne pasă că un Dumnezeu aşa de mare şi bun, şi-a trimis Fiul Său în lume pentru noi !?!

Cât de mult îţi doreşti să îl slujeşti cu adevărat pe El ???

Show More

Silviu Firulete

“Pentru mine, a lucra pentru Dumnezeu și a rӑspândi Cuvântul Lui cel Sfânt este o chemare divinӑ ȋncӑ de când eram copil mic. Știu și ȋmi place sӑ cred cӑ tot ceea ce fac pentru lucrarea Sa este o binecuvântare pentru cei din jurul meu, iar când voi fi chemat acasă ȋn Cerul Sfânt, voi fi rӑsplӑtit pentru tot ceea ce am lucrat și am investit ȋn lucrarea Lui.”

Related Articles

One Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button