Oamenii se caracterizează deseori şi se clasifică după înfăţişare, după poziţie socială, etc., dar de cele mai multe ori putem citi inima omului după expresia feţei. Când cineva suferă, îţi poţi da seama după faţa posomorâtă, după glasul din cuvinte, şi multe altele care ne-ar putea da aceste indicii.
Ca şi creştini, disperarea este de multe ori drumul şi valea prin care suntem obligaţi să trecem; disperarea este încercarea care te şlefuieşte, care te vrea modelat, o vale în care Dumnezeu o îngăduie în dreptul tău pentru a putea avea mai mare experienţă cu El, pentru a-ţi întării credinţa mai mult.
Vedem poate oameni care le merge bine, şi uitându-ne la noi poate spunem că suntem nişte oameni de multe ori care Dumnezeu nu-I bagă în seamă, cel puţin aşa sunt expresiile unora care spun că Dumnezeu a uitat de ei. Totuşi, prin simplu fapt că dimineaţa te trezeşti, este o minune şi o aducere aminte că Dumnezeu încă îi pasă de tine, şi nu te-a dat uitării.
Când strigi cu disperare… fă-o mai departe. Ca un tată bun, Dumnezeu ştie să îţi asculte rugăciunea ta, dacă vine dintr-o inimă curată şi neprihănită. Ȋn 1 Petru 3:12 citim “Căci ochii Domnului sunt peste cei neprihăniţi, şi urechile Lui iau aminte la rugăciunile lor. Dar Domnul este împotriva celor ce fac răul.”
Rugăciunea venită dintr-o inimă sinceră, va fi întotdeauna ascultată. Nu da înapoi când vezi că răspunsul întârzie să vină, crede în continuare şi îmbărbătează-te, doar aşa credinţa ţi se va mării, şi vei vedea căci izbăvirea vine!
