DevotionaleEditoriale

Cum, și El?

jesus-weeping“Când s-a apropiat de cetate și a văzut-o, Isus a plâns pentru ea.” Luca 19:41

Dumnezeu să plângă? Când spui Dumnezeu, spui Tot, spui Absolutul, cea mai înaltă și mai măreaţă formă de existenţăl El… să se ocupe cu ceva atât de omenesc? Să plângă? Da, înţeleg, e normal pentru un om să plângă; plânsul face parte din viaţă. Oamenii plâng de durere, de bucurie, plâng “de ciudă”, plâng când se întâlnesc, plâng când se despart, plâng în faţa televizorului, plâng (din ce în ce mai puţin) unii pentru alţii, plâng când nu mai întrezâresc nicio speranţă… oamenii plâng. Dar El? El… de ce? El “zice și se face”, nimic nu-I este imposibil.

l-am descoperit pe Dumnezeu ca pe un Tată iubitor, căruia îi pasă de suferinţa copiilor Săi. Tabloul pe care-L vede, privind din cer, privind către mizeria și suferinţa umană, nu este deloc îmbucurător. Nu ne-a mai rămas mai nimic din frumuseţea și armlonia dăruite de Creator la început. Trecem prin viaţă triști și însinguraţi, deși trăim unii lângă alţii dar uităm că trăim aceeași dramă și am putea să ne facem călătoria mai plăcută.

Dumnezeul imposibilului să privească la cei ce i-a creat să fie fericiţi și să nu poată să facă altceva decât să pângă? Da, pentru că tot ce trebuia făcut, a fost făcut. Tot ce a avut cerul mai frumos, a fost dat.

Știai că poţi limita atotputernicia Lui? Da, poţi! Puterea aceasta însă, îţi anulează singura șansă de-a fi fericit. Ca un naufragiat pe o insulă pustie, ai puterea de a nu face semne vaporului care te poate duce acasă.

Articol scris de Monica Diaconu

Tags
Show More

Related Articles

One Comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also

Close
Back to top button
Close
Close