Meditatii

Te-aştept Isuse

waitingNu ştiu dacă ţi s-a întâmplat vreodată să te opreşti brusc din ceea ce faci şi să te întrebi cum ar fi să vină în clipa aceea Isus. Nu ştiu dacă îţi doreşti să vină. Nu ştiu dacă Îl aştepţi cu bucurie sau cu teamă. De fapt, nici nu ştiu dacă măcar crezi că El va veni.
Văd lumea cum se agită, şi oamenii care în zilele lor bune nu se ostenesc măcar să se gândească la Dumnezeu, ajung să Îi implore ajutorul în zilele de necaz. Zile de necaz care sunt din ce în ce mai dese. Multe se întâmplă pe pământul acesta, multe se întâmplă cu lumea în care trăim.
Durerea e că L-am făcut să fie Dumnezeu de duminica sau mai bine, de sărbători şi în plus, unele zile sunt cu bonus, când ni se zguduie puţin lumea [la propriu şi la figurat].
Tristeţea e că nu mai Îl aşteptăm să vină, ci parcă Îl rugăm să mai aştepte. Deh, avem şi noi viaţa noastră şi am vrea să mai realizăm câte ceva.
Îmi vine să plâng. Îmi vine să plâng pentru că nu am ştiut cum să-L aştept. Îmi vine să plâng când mă gândesc la multele momente în care, dacă ar fi venit atunci, ar fi fost vai de mine.
Mi se întâmplă des să privesc la Cer şi să mă întreb cum ar fi să vii. Să te văd în toată măreţia Ta. Să îngenunchez şi să plâng.
Îmi doresc să vină ziua în care să Îţi pot spune faţă în faţă că Te iubesc şi că îmi pare rău.
Îmi doresc să vină ziua în care să Îţi cânt în Cer.
Te-aştept să vii, dragul meu Isus!

Articol scris de Diana Kiss

Show More

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button