Articole

Preţul unor cuvinte fără rost

images (5)Într-una din zilele din săptămâna trecută, tocmai am ajuns la lucru când o colegă m-a anunţat că voi fi pentru puţin timp singură pentru că fata care trebuia să lucreze cu mine se îmbolnăvise instantaneu. A venit la lucru şi încă nu începuse lucrul când, dint-odată, a simţit o durere în partea dreaptă şi a trebuit să plece.

Pentru mine nu a fost nicio problemă. De ce? Pentru că fata cu care trebuia să lucrez , ei bine, mă face să-mi amintesc de primele zile când am început să lucrez. Atunci a avut ea grijă să mă facă să nu-mi doresc să vin la lucru datorită comportamentului ei lipsit de scrupule. În fine. Şi chiar nu-mi părea rău că a plecat. Însă în mintea mea gândeam: „ce vrajeală. Ea credcă nu avea chef de lucru. Cum să te ia aşa durerea din senin?”

Când am plecat acasă, i-am povestit şi surorii mele spunându-i că sigur nu avea chef de lucru şi s-a prefăcut că-i bolnavă şi a plecat. Şi încă spuneam: „oare cum de s-a îmbolnăvit acum când s-a terminat săptămâna şi nu va avea multe zile de concediu medical?”

Da…şi asa a trecut o săptămână. Iar azi eram la lucru. Era spre sfârşitul zilei de muncă când a intrat ea în clădire. Dintr-odată m-a săgetat ceva într-o parte. O durere supărătoare. Mă gândeam: ce-o fi? Până am plecat acasă durerea a persistat, şi chiar pe drum spre casă, făcându-mă să-mi crispez faţa. Câteva secunde, şi iar o săgeată. Şi tot aşa a continuat tot drumul de jumătate de oră până acasă. Şi am avut timp să meditez…..

Mi-am dat seama că am greşit. Mă gândeam: de ce i-am purtat grija colegei mele? De ce n-am tăcut? Acum am văzut că o durere poate apărea din senin, fără nici măcar un motiv!

Dumnezeu ne pune in unele situaţii ca să ne facă conştienţi că am greşit. Iar eu am greşit de două ori. Odată pentru că am vorbit despre ea deşi nici măcar nu era treaba mea ce face ea. Şi în al doilea rând pentru că nu pot s-o privesc cu dragoste. Şi Domnul Isus nu spune numai să-i iubim, ci şi să ne rugăm pentru ei, să-i binecuvântăm.

Am înţeles ceea ce mi-a transmis Domnul prin durerea ce mi-a trimis-o. Chiar dacă a fost pentru câteva clipe, însă rostul ei este mai important. Deşi meritam să plătesc mai mult, Dumnezeu a lucrat cu milă. Iar acum, cu siguranţă, aşteaptă să vadă şi rodul.

Ajută-ne Doamne ca să ştim când să vorbim şi ce să vorbim, ca nu prin gura noastră să aducem suferinţă, boală sau chiar blestem!

Show More

Related Articles

One Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button