Dezamăgit şi căzut
De cele mai multe ori, aleg să scriu practic; într-un cuvânt, aleg şi scriu din propria-mi experienţă, din trăirile personale, confruntările zilnice care îmi sunt îngăduite să le port.
Desigur, dezamăgirea, un cuvânt atât de neplăcut, atât de nedorit de toată lumea, şi totuşi îngăduit de multe ori în viaţa multora. Cu toţii avem grupuri de prieteni, oameni de slujire dragi, oameni cu care mergem înainte şi înaintăm în a propovădui Cuvântul lui Dumnezeu. Ce facem, cum reacţionăm şi cum procedăm când suntem loviţi tocmai de aceia cu care până acuma am mers înainte în aceeaşi direcţie către cer. Ce facem când părerile sunt diferite, cum reacţionăm când tocmai de acolo de unde nu te aştepti sare suliţa care te străpunge şi îţi aduce rană în suflet?
Sunt întrebări care ne par a fi simple să dăm un răspuns, sau aşa ni se par a fi la prima vedere. Atunci când eşti tocmai tu persoana încercată, când tocmai în tine ajunge suliţa arzătoare a celui mai drag ţie, totul şi se pare năruit. Tindem să reacţionăm în acelaşi fel, vrem să ne facem dreptate, dar prin toate aceste uităm că Dumnezeu are ultimul cuvânt. Nu trebuie decât să venim înaintea Lui şi să-I cerem ajutor în cauza noastă. Să venim în rugăciune şi să-I cerem, să ne rugăm pentru aceia care ne-au rănit, ca Dumnezeu să le cerceteze inima. E tot ce putem face!
Suntem oameni, cu toţii greşim, tuturora ni se va greşi în viaţă. Ce e important şi drept să facem? Arată-ţi dragostea pe care Dumnezeu a pus-o în tine faţă de acela care te-a rănit şi ţi-a pricinuit o rană adâncă!