Devotionale

Emigrarea – trădare sau chemare?

23Emigrarea… dacă am sta mai bine să ne gândim ar fi mai bine numită “occidentalizare”. Deoarece, nu cred că s-a auzit vreodată cumva ca cineva să dorească să emigreze în Somalia de exmeplu, sau Etiopia. Când vine vorba de emigrare, ne gândim clar la o problemă economică, dar să nu uităm și de cea spirituală și socială. Dumnezeu nu condamnă dar nici nu încurajează emigrarea. Ceea ce era cândva “visul american”, azi este “visul global”.

Să ne punem întrebarea “Este emigrarea păcat?”

Astfel, să aruncăm o privire la cum arată un imigrant trădător și unul chemat de Dumnezeu.

Exemplul pentru imigrantul trădător îl găsim dacă citim Genesa capitolul 25, chiar până la capitoulu 37. Acesta este Iacov. Dacă citim acet pasaj, trebuie să ne fie clar ceva ce iese în evidență. Este vorba despre “binecuvântare”. Vedem cum Iacov tinde să fie binecuvântat. Chiar și în acea luptă cu Dumnezeu, este o luptă pentru binecuvântare. Trei aspecte străbat viața unui imigrant trădător, și aceastea sunt: lăcomia, mândria neapreciată(neaprecierea țării natale) și compromisul.

Lăcomia, bine cunoscută mai ales nouă, româniilor, toți plângândune de cât de greu ne merge, și dorind mereu ceva mai mult, și mai mult. Când vine vorba despre neaprecierea tării natale, ei bine nu țara stă în noi! Iar referitor la compromis, este adevărat că suntem prefăcuți: căutăm acea perfecțiune exterioară păsândune mereu și mereu ce spun altții despre noi, ceea ce duce la compromiterea sufletului.

Imigrantul trădător este cel care și-a trădat chemarea. Sunt oameni care nu au emigrat, dar sunt niște trădători.

Să luăm celălalt exemplu, pentru imigrantul chemat de Dumnezeu. Acesta îl găsim în Genesa capitolul 12. Este vorba despre Avraam. Imigrantul chemat de Dumnezeu dă dovadă de patriotism nu de naționalism. Iar patriotismul înseamnă a-ți păsa de țara natală. Imigrantul chemat este dispus să piardă. Iar cel mai important la imigrantul chemat este identitatea și apartenența ideologică! Și nu în ultimul rând mărturia bună.

Când ne gândim la emigrare, ne gândim în cifre exacte, nu-i așa? Acolo unde am putea fugi pentru un salar mai bun, ba nu, mai super bun. Întrebarea nu este dacă vrei să emigrezi ci dacă ești chemat sau trădător chemarii?(chemat, nu mânat)

Ești chemat? Asigură-te că această chemare, ușa deschisă e de la Dumnezeu și nu ești mânat de firea pământească!

*articol inspirat dintr-un studiu biblic

Show More

Articole Aleatorii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button

Aboneaza-te la Total Schimbat.ro

Close
Close