Editoriale

Responsabilitatea de a fi creştin

jesus-preaching-tissotCu siguranţă momentul întoarcerii fiecărei persoane la Dumnezeu, momentul în care l-ai primit pe Isus în viaţa ta este unic. Ȋţi aminteşti cum ai simţit acel fior care ţi-a pricinuit căinţa ta de păcate şi ai fost ferm convins că doar prin jertfa de la Golgota poţi primi iertarea şi mântuirea care se dă în dar.

Unde ne este oare aceea pasiune când am acceptat mântuirea, acel imbold care ne îndemna să vorbim oamenilor despre credinţa în Isus Hristos. Simţeai acestu lucru, asa-i? De ce astăzi toată lumea îşi vede de banca sau sau de scaunul din biserică. Parcă ne-am scris numele pe scaune, avem locuri rezervate dar toate astea sunt doar într-o clădire. Biserica în sine nu reprezintă acest lucru, dragostea pentru Dumnezeu nu înseamnă să zaci pe scaunul tău de ascultător uituc şi să priveşti ca la spectacol ceea ce se desfăşoară în faţa ta. E adevărat că multe biserici prezintă doar spectacol, dar de ce nu vrei să fi tu acela care să-şi asume responsabilitatea de a fi creştin adevărat. Frica? Poate! Ei bine, menirea noastră ca şi creştini nu este doar aceea de a sta liniştit în societate, sa nu deranjezi pe nimeni, să nu faci rău la nimeni. Responsabilitatea la care ne-am înjugat este totuşi responsabilitate.

A-l urma pe Isus Hristos, înseamnă a vesti Evanghelia pe meleagurile unde Dumnezeu te-a plantat. Dacă eşti tânăr profită de această ocazie şi treci la acţiune, nu te uita că cei din jur te vor dispreţuii, aşa au făcut şi cu Isus Hristos când mergea din cetate în cetate ca să vestească Evanghelia.

Porunca lăsată de Isus pentru noi ca şi creştini o găsim în Marcu 16: 15-16 care spune în felu următor: “Apoi le-a zis: «Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură. Cine va crede şi se va boteza va fi mântuit; dar cine nu va crede va fi osândit. […]»”.

Nu mai sta nepăsător de responsabilitatea ta! Ieşi din banca/scaunul tău confortabil, îmbracă-te cu armura lui Dumnezeu şi porneşte în drumul către veşnicie dacă doreşti răsplata la finalul călătoriei tale pe acest pământ.

Show More

Silviu Firulete

“Pentru mine, a lucra pentru Dumnezeu și a rӑspândi Cuvântul Lui cel Sfânt este o chemare divinӑ ȋncӑ de când eram copil mic. Știu și ȋmi place sӑ cred cӑ tot ceea ce fac pentru lucrarea Sa este o binecuvântare pentru cei din jurul meu, iar când voi fi chemat acasă ȋn Cerul Sfânt, voi fi rӑsplӑtit pentru tot ceea ce am lucrat și am investit ȋn lucrarea Lui.”

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button