Editoriale

Fii ca o zi de primăvară!

...............................................................................................................................................................................................................................................................Nu-mi amintesc cum a fost în ceilalţi ani, însă în anul acesta primăvara ne-a surprins într-un mod plăcut cu o vreme splendidă.

Mă bucur nespus când văd cum iarna îşi ia tălpăşiţa şi pleacă, lăsând loc primăverii. De ce? Pentru că simt că revin la viaţă, odată cu natura. Asta nu înseamnă că odată cu iarna pleacă şi problemele, ci pentru că am o bucurie în plus. Mă minunez cum Dumnezeu face ca natura să reînvie. Totul prinde viaţă iar aerul curat si răcoros te îmbie să tot stai afară, să-l inspiri, şi să te bucuri.

Zăpada s-a dezgheţat, dar noi cum suntem? Încă mai aruncăm priviri de gheaţă? Inima noastră încă zace sub stratul de zăpadă a nepăsării? În sufletul nostru încă este ger? Nu cumva vântul tăios din inimile noastre îl mai simt şi cei din jur prin cuvintele aspre aruncate şi zâmbetul făţarnic schiţat?

Mai mult decât o reînviere a naturii îmi doresc o reînviere a sufletelor! Oricât de cald ar fi afară, dacă în noi încă domneşte iarna, vom fi mereu îngheţaţi, trişti şi seci. Nu-ţi doreşti, drag cititor să te trezeşti la viaţă precum natura şi să emani o mireasmă curată? Nu ţi-ar plăcea să spună ceilalţi despre tine că ai o inimă caldă şi că faţa ta este senină senină ca cerul?

Alungă ura care îţi întunecă faţa, alungă bănuiala care naşte ură şi certuri, alungă invidia şi nemulţumirea care aduc răzbunare! Leapădă tot ce-i rău şi murdar! Nu lăsa ca aceste lucruri să te cuprinda şi să te adâncescă într-o iarna grea şi lungă care va împiedica ca soarele să strălucească pe cerul tău! Fii ca o zi de primăvară!

Îmi doresc ca, aşa cum soarele de primăvară încălzeşte natura îngheţată, reîmprospătând-o, aşa şi Soarele plin de dragoste, Isus, să încălzească inimile tuturor cititorilor! Binecuvântarea Lui să fie peste voi!

Show More

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button