Editoriale

AICI şi ACUM, secunda şi plăcerea vs. ATUNCI şi ACOLO, infinitul şi Dumnezeu

O viaţă frumoasă, un trai simplu dar un suflet nobil, împlinit şi mare e tot ce îmi doresc.

timpul-imagePrivesc la mulţi, unii se prefac, alţi imită dar toţi vor aceeaşi pace. Uni trăiesc secunda, uită de tot şi se simt bine, şi poate că… “Nu de aceea trăim să fim fericiţi”. Dar oare suntem?  Sufletului îi este bine cu noi, se mândreşte cu noi. Suntem responsabili pentru fiecare acţiune a noastră, iar fiecare efect al acţiunilor spune ceva despre noi. De exemplu mulţi se comportă aşa cum grupul o cere, iar fiecare în loc să-şi exploreze individualitate preferă să guste aceeaşi băutură an de an, fiind ghidat de aceleaşi distracţii sex, alcool şi testosteron.

De aceea prefer să înclin balanţa către Dumnezeu. Prefer să îmi încarc sufletul cu mistere şi cuvinte frumoase, cu dorinţe a căror ecou răsună până în locuinţa îngerilor. Prefer să las în urma mea un nume bun şi o credinţă sinceră şi umilă. Prefer să fiu considerat ciudat în favoarea unei zile doar atunci voi vedea cât de special sunt. Prefer să fiu diferit şi nu un copiator uman…

Cred că o inimă liniştită şi caldă îţi da înţelepciune, te ghidează prin viaţă, iar împreună cu o minte ageră realizezi minuni. Încercând să descoperi fericirea şi dragostea în acţiuni ce te goleşte de esenţa vieţi nu e o opţiune ci o consecinţă a unui drum ce ai ales să îl urmezi fără să gândeşti. Asta sunt eu?

Mai cred că sincera şi adevărata fericire nu înseamnă să fii cineva, să ai ceva, să faci cele mai nebuneşti lucruri că viaţa tot trece, ci înseamnă ceea ce primeşti din această călătorie pe unde îţi târâi melancolic trăire. Ce primeşti în schimbul a ceea ce ai dăruit,  a dragostei, a darurilor cu care ai fost înzestrat, a ceea ce îţi formează caracterul.

Trăieşte viaţa zic eu dar acum şi aici căci ceea ce vrei este aici şi acum, nu atunci şi acolo, infinitul şi Dumnezeu. Da, cred în Dumnezeu căci sunt cel mai notoriu păcătos şi mai cred că va veni un timp când vom da socoteală pentru orice iar când voi fi întrebat ce am făcut cu darul vieţi nu vreau să răspund că mi-am bătut joc de mine şi nu mi-am hrănit pofta de veşnicie cu cele Dumnezeieşti. Vreau să pot spune că viaţa mea am trăit-o făcând numai bine, am realizat fapte de curaj şi dragoste, nu doar lucruri şi plăceri trecătoare fără să mă încarc cu ceva valoros, căci până şi din mormânt te saturi de păcat şi vrei o viaţă cu Dumnezeu cu Tatăl nostru doar că nu ai curaj.

Articol trimis de Constantin Daniel pentru Total Schimbat

Show More

Silviu Firulete

“Pentru mine, a lucra pentru Dumnezeu și a rӑspândi Cuvântul Lui cel Sfânt este o chemare divinӑ ȋncӑ de când eram copil mic. Știu și ȋmi place sӑ cred cӑ tot ceea ce fac pentru lucrarea Sa este o binecuvântare pentru cei din jurul meu, iar când voi fi chemat acasă ȋn Cerul Sfânt, voi fi rӑsplӑtit pentru tot ceea ce am lucrat și am investit ȋn lucrarea Lui.”

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button