De puţine ori, în calitate de creștini, ne aducem aminte cine este cu adevărat Dumnezeu și ce mare preţ a plătit pentru a ne răscumpăra din păcat și a ne putea numi “fiii și fiicele Lui”. De multe ori nu doar că uităm că a dat “ce-a avut mai scump”, ci ne mai și jucăm cu păcatul din când în când. De parcă Dumnezeu e doar la biserică sau vede doar atunci când facem fapte bune. Să nu ne înșelăm singuri.
Dumnezeu merită slujitori ca Daniel, ce-a fost aruncat în groapa cu lei la vârsta de aproximativ nouăzeci de ani, precum cei trei tineri din cuptorul cu foc, precum cei ce au murit în arene cântând, și precum mulţi misionari care își riscă astăzi viaţa pentru a salva suflete pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Dumnezeu merită oameni care Îl laudă chiar și în închisoare, la fel ca Pavel și Sila, ca Richard Wurmbrand și mulţi alţii. Merită să suferim pentru El și pentru adevărul Lui.
Dar mă întreb pe mine și vă întreb și pe voi: până unde suntem gata să ne sacrificăm confortul nostru, lucrurile materiale, timpul nostru, banii nostri și cine suntem noi pentru ca Împărăţia Lui să prospere, pentru ca Numele Lui să fie auzit și noi să ne adunăm o comoară în cer “unde nu le mănâncă moliile şi rugina şi unde hoţii nu le sapă, nici nu le fură” (Matei 6:20)?
De multe ori uităm că suntem doar niște călători pe acest pământ și că adevărata noastră casă este acolo sus. Dar haideţi să ne gândim cu băgare de seamă că Dumnezeu merită mai mult decât Îi dăm, și astfel să ne schimbăm gândirea și comportamentul, deci totodată și faptele. Sfinţirea este și un lucru progresiv, nu doar primit atunci când ne-am predat viaţa lui Isus.
