În ultima perioadă eram curios de ce Dumnezeu nu m-a susţinut în timpul postului de patruzeci de zile. Până atunci, am postit întotdeauna fără dificultate, deoarece Dumnezeu mă susţinea şi mă ajuta. Deci, în rugăciunea mea, L-am întrebat pe Dumnezeu de ce trebuia să postesc doar cu ajutorul propriului efort, cu atâta suferinţă. Dumnezeu mi-a dat următorul cuvânt.
„Nu Mi-am întors faţa de la tine, dar te-am instruit intenţionat. Dacă compari postul, pe care îl termini rapid cu Mine, cu postul pe care îl termini doar cu propria forţă şi rezistenţă, diferenţa în puterea pe care o dobândeşti este de multe ori mai mare.”
Numai atunci când am terminat-o cu postul doar prin puterile mele şi voinţa mea proprie, am putut să câştig mai multă putere şi tărie de a rezista, şi am fost în stare să înfrunt orice fel de probleme. Când am auzit aceste cuvinte, mi-am reamintit de Deuteronom 32:11-12.
„Ca vulturul care îşi scutură cuibul, zboară deasupra puilor, îşi întinde aripile, îi ia şi-i poartă pe penele lui: aşa a călăuzit Domnul singur pe poporul Său, şi nu era niciun dumnezeu străin cu El.”
Vulturii îşi fac un cuib deasupra unei stânci mari. Când puii lor cresc la un anumit nivel, mama-vultur îşi împinge puiul înafara cuibului. Pe măsură ce puiul cade, acesta instinctiv îşi mişcă aripile pentru supravieţuire. Prin această pregătire, micii vulturi devin mai puternici, astfel că pot supravieţui în competiţia pentru viaţă, zburând în înălţimea cerului.
Nu puteam ajuta, însă am vărsat lacrimi pentru dragostea lui Dumnezeu care m-a antrenat din greu, precum un vultur care-şi antrenează dur puii.
