Articole

Ceva despre tema “vină”

Ceva despre tema “vină”

Fiorello Henry La Guardia (1882-1947), odinioară primar al oraşului New York, îi ţinea câteodată locul judecătorului. Într-o zi foarte rece de iarnă i-a fost adus un bărbat în vârstă care furase o pâine. Vinovatul recunoscu imediat fapta sa, dar a spus ca a luat pâinea, pentru că familia sa suferea de foame. Primarul a condamnat pe sărmanul om la plate a zece dolari, pentru ca legea nu permitea nicio exceptie. Apoi luă din portofelul său zece dolari şi îi dădu omului, pentru ca acesta să-şi poată plăti amenda şi să fie eliberat. Primarul s-a întors spre auditoriul său din sala de judecată şi spune: “Acum condamn pe fiecare persoană prezentă aici la o amendă de cincizeci de cenţi, pentru faptul că trăieşte cu nepăsare într-un oraş în care un om trebuie să fure o pâine pentrua-şi scăpa familia de la moarte prin foamete”.  S-au strâns imediat banii, şi sărmanul om a putut părăsi sala de judecată cu cincizeci de dolari în buzunar.

Sentinţa primarului ne aminteşte şi nouă că trebuie să purtăm responsabilitate unii faţă de alţii. Dumnezeu ne-a dăruit diverse daruri, pe care le putem folosi spre onoarea lui Dumnezeu şi spre folosul oamenilor. Tatăl nostrum ceresc este bun şi dă soare şi ploaie peste toţi oamenii. Să lucrăm şi noi la fel, pentru ca oamenii, văzând faptele noastre bune, Să-L proslăvească pe Tatăl nostrum din ceruri.

Show More

Silviu Firulete

“Pentru mine, a lucra pentru Dumnezeu și a rӑspândi Cuvântul Lui cel Sfânt este o chemare divinӑ ȋncӑ de când eram copil mic. Știu și ȋmi place sӑ cred cӑ tot ceea ce fac pentru lucrarea Sa este o binecuvântare pentru cei din jurul meu, iar când voi fi chemat acasă ȋn Cerul Sfânt, voi fi rӑsplӑtit pentru tot ceea ce am lucrat și am investit ȋn lucrarea Lui.”

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button