Editoriale

Feminitatea şi frumuseţea interioară

de Vladimir Pustan

“Am fost rugat să particip la o cununie ca să ţin locul unui coleg pastor plecat în America. M-am dus necunoscând pe nimeni şi fără nicio tragere de inimă, pentru că nu era sectorul meu şi trebuia să fac ceva ce numi plăcea. Nu ştiam că Dumnezeu voia să îmi dea o lecţie deosebită în seara aceea.

Eram în biserică, la amvon, când au venit mirele şi mireasa. Nu îi cunoşteam, localitatea aceea fiind departe de casa mea. A intrat ea prima, la braţ cu tatăl ei, care a dus-o până în faţa altarului. Nu mi-am putut desprinde ochii de la ea, indiferent cât de pocăit sau de înţelept aş fi fost în slujba mea de pastor… Cu toate că nu aveam voie să mă uit astfel, stăteam cu ochii holbaţi la ea cu groază şi oarecum cu repulsie. Nu avea decât jumătate de obraz; cealaltă parte era strâmbă, iar la un ochi nu se vedea decât albul, fiind întors în orbită.
N-am ştiut ce să cred în clipa aceea, iar când a intrat mirele am devenit şi mai confuz. A venit însoţit de mama lui la altar, un mire frumos – aşa băiat frumos nu mi-a fost dat să văd până atunci. Am făcut slujba, dar n-am putut să o fac bine. I-am declarat soţ şi soţie. El i-a tras voalul de pe faţă, a sărutat-o şi i-a lăsat voalul pe spate. NU îmi puteam desprinde ochii de la ei… Deşi o parte dintre cei prezenţi ştiau, eu nu ştiam… M-au invitat la masă: “Doar puţin, frate Pustan, eşti aşa departe şi trebuie să mănânci ceva.” M-am aşezat lângă tatăl miresei şi, gândindu-mă că mireasa trebuie să fie teribil de bogată, i-am zis: “Frate, e o nuntă frumoasă, superbă cu aşa lucruri frumoase, aranjate pe mese… Dumneavoastră aţi organizat nunta?!!“ El mi-a răspuns: “Nu, frate Pustan, că noi suntem săraci lipiţi pământului. Mirele a făcut totul. Ei sunt bogaţi.” Am simţit că mă prăbuşesc. Zic: ”Ce s-a întâmplat cu fata dumneavoastră?”

Vroiam să ştiu dacă din naştere a fost aşa. Atunci au început să-i curgă lacrimile şi să-mi povestească: “Eu i-am făcut asta. Nu a fost fată mai frumoasă în cartierul nostru, poate nici în oraşul nostru, ca ea. Când a avut 6 ani, soţia s-a despărţit de mine, a plecat. Eu nu am vrut să mă recăsătoresc, ci am rămas cu fata ca să o cresc, singura mea bucurie. Ȋn urmă cu un timp oarecare, pe când era ultimul an de liceu, a venit într-o seară la mine şi mi-a spus: “Tată, sunt plină de bucurie şi te rog frumos să mă ierţi dacă am întârziat. Ȋn seara asta tată, am fost la biserică şi Dumnezeu mi-a vorbit în mod special. Ȋncepând de astăzi eu vreau să fiu copilul lui Dumnezeu”. Furios, i-am răspuns: Cu mâna mea te-am făcut, cu mâna mea te omor! Neam de neamul nostru nu ne-a mai făcut nimeni de ruşine casa. Te-am crescut până acum şi mi-am sacrificat viaţa; m-aş fi putut recăsători, dar n-am făcut-o din cauza ta. Pentru că am vrut să fie aşa cum vreau eu să fie. Mă şi gândisem la copilul unui prieten de-al meu cu care s-ar fi potrivit fata mea, om cu care făcusem armata împreună, vecin de-al nostru, om cu dare de mână.

De atunci am început să o bat sistematic. Ea mi-a răspuns: ”Tată, eu de Dumnezeu nu mă pot lăsa. Am investit tot ce am avut în El. Ţie ţi-a rămas doar dragostea de fiică. Lui I-am dat tot restul iubirii mele şi nu am cum să fac negoţ cu tine. Tată, nu că nu vreau să mă las de Dumnezeu, dar nu pot să mă las de El! Ȋntr-o seară fiind mai beat ca de obicei, am trântit-o jos şi am lovit-o cu pumnii(nu ştiu câţi pumni i-am dat), după aceea cu bocancii în gură şi în cap. Au scos-o vecinii din mâinile mele şi au dus-o la urgenţă. Când m-am trezit din beţie, era la reanimare. Când am intrat în salon, toţi medicii şi asistentele sau uitat la mine şi mi-au reproşat: “Ieşi afară, brută. Puşcăria să te mănânce!”

Nu i-am putut salva nici ochiul, nici jumătate din obraz. A rămas paralizată. Cu un ochi nu o să mai vadă niciodată. Le-am zis: “Vă rog frumos să îmi daţi voie să mă duc la ea să o întreb dacă m-a iertat.” Era toată înfăşurată în bandaje şi i-am spus: “Mă poţi ierta?” Ea mi-a răspuns: “Tată, vorbim mai târziu, că acum îmi e somn.” M-am dus din nou la ea şi am întrebat-o: “Mă poţi ierta?” iar răspunsul ei a fost: “Tată, Isus Cristos Şi-a dat toată viaţa pentru mine. De luni întregi postesc să te văd întors la Dumnezeu şi am zis că pot să îmi pierd viaţa aceasta, să pierd ce am mai bun, dar tatăl meu să fie cu mine în cer. Am auzit că n-o să mai văd cu un ochi, dar nu-i nimic, slavă Domnului, am mai rămas cu unul. Nu te îngrijora, o să vezi că o sa fie bine.” M-am prăbuşit la poala crucii lui Isus Cristos şi mi-am întors şi eu viaţa spre Domnul. Dumnezeu mi-a mântuit sufletul, dar rana din inima mea, frate Pustan, nu-i vindecată decât în seara aceasta.

Pentru că luni de zile m-am gândit la ce aduc eu în fata oamenilor acum, un rebut de fată, care nu mai are obraz. Cine se va căsători cu fata mea? Ce viitor mai are ea?” După ce tatăl mi-a povestit toate acestea, atât de mult l-am iubit pe mire, că m-am dus la el şi l-am sărutat. L-am intrebat: ”Ce ai văzut în ea?” Mi-a răspuns: ”Frate Pustan, tu nu vezi cum străluceşte faţa ei? Nu îmi trebuie pe cineva cu carapace, carapacea vine şi pleacă!”… Frumuseţea adevărată este frumuseţea sufletului, a unui suflet dedicat lui Dumnezeu. Acesta nu ni-l poate fura nimeni niciodată. Dacă Dumnezeu a sădit Duh Sfânt în voi, sunteţi cele mai frumoase fiinţe de pe pământ!

Sursa: facebook.com

Tags
Show More

Silviu Firulete

“Pentru mine, a lucra pentru Dumnezeu și a rӑspândi Cuvântul Lui cel Sfânt este o chemare divinӑ ȋncӑ de când eram copil mic. Știu și ȋmi place sӑ cred cӑ tot ceea ce fac pentru lucrarea Sa este o binecuvântare pentru cei din jurul meu, iar când voi fi chemat acasă ȋn Cerul Sfânt, voi fi rӑsplӑtit pentru tot ceea ce am lucrat și am investit ȋn lucrarea Lui.”

Related Articles

Lasă un răspuns la Vladimir Pustan despre o anumită nuntă… « Romania Evanghelica Anulează răspunsul

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also

Close
Back to top button
Close
Close