Devotionale

Păcatul indiferenţei în viaţa creştină

Consider că unul dintre atributele cele mai valoroase ale unui creştin adevărat este grija faţă de aproapele său. Şi nu vorbim despre orice fel de grijă. Preocuparea faţă de impactul vieţii noastre asupra celorlalţi este o adevărată provocare la ora actuală. Creştinismul din ziua de azi şi-a pierdut valoarea în timp. Doar privim în jur şi constatăm cu mirare că a fi creştin înseamnă a face ce vrea combinat cu viaţă spirituală. Da, un adevărat pericol, căci astfel decidem poziţia noastră: ori cu lumea, ori cu Dumnezeu. Şi de cele mai multe ori ne complacem în a acoperi aspecte pe care Scriptura le condamnă doar pentru a continua să avem respectul aproapelui. De fapt, totul este făţărnicie, totul este o cursă.

Rar mi-a fost dat să întâlnesc oameni care să fie cu adevărat preocupaţi de impactul lor asupra celorlalţi. Oameni cărora să le fie teamă ca nu cumva, abătându-se de pe calea Domnului, să fie pricină de poticnire în ochii oamenilor, şi astfel calea Lui să fie vorbită de rău. Din păcate, realitatea zilelor noastre arată acea indiferenţă faţă de aproapele nostru. Vreau să enumăr câteva motive pentru care se întâmplă asta:

1. Egoismul că viaţa noastră e doar a noastră şi că, la urma urmei, o putem trăi cum vrem

Există foarte mulţi „creştini” cărora le pasă prea puţin de aproapele lor. Ei uită deseori că un suflet poate fi salvat de iad tocmai prin mărturia unui cuget curat. Nici nu ne mirăm că mulţi oameni nu doresc să afle mai mult despre ceea ce înseamnă a avea o relaţie personală cu Dumnezeu (de cele mai multe ori prezentându-se ideea: decât să fiu ca X, mai bine nu mă pocăiesc defel).

2. Prea multă „libertate în Cristos” care se oferă prin învăţături biblice

E un lucru normal să ne fie greu să dăm la o parte o învăţătură primită de la un predicator, mai ales dacă acesta are argumente solide în susţinerea teoriei. Astfel, permiţându-ne mari libertăţi sociale, ajungem să nu ne mai deosebim de cei din lume prin felul în care acţionăm sau ne îmbrăcăm. Şi uite aşa ajungem să târâm şi pe alţii în indiferenţa faţă de salvarea aproapelui.

3. Mândria care ne orbeşte ochii minţii

De multe ori suntem prea mândri pentru a recunoaşte că lucrarea Domnului necesită o aplecare spre aproapele nostru şi a ţine cont şi de mărturia conştiincioasă pe care ar trebui să o oferim unui om. Mândria este cea care ne orbeşte ochii minţii şi ne face să vedem că, la urma urmei, credinţa în Dumnezeu se bazează doar pe o relaţie personală cu Dumnezeu, şi aceea fiind una formală (când în realitate nu se referă doar la atât).

Poate la prima vedere am avea senzaţia că gândurile de mai sus s-ar adresa doar relaţiei creştin-necreştin. Totuşi, eu cred că aceeaşi abordare face o trimitere directă spre creştin-Dumnezeu-creştin. Această legătură ar trebui păstrată intact pentru o propăşire în viaţa de credinţă. Responsabilitatea noastră faţă de aproapele nostru în transmiterea unei vieţi creştine autentice aş dori să fie provocarea momentului. Ţi s-a întâmplat să auzi un om vorbind de rău calea Domnului din cauza nevegherii tale? Drag cititor, hai împreună să stăruim în căutarea sfinţeniei până în cele mai mici detalii! Măsoară-ţi fiecare pas, comportament şi vorbă! Caută să fii un om evlavios! Alege să fii o binecuvântare pentru zidirea sufletelor! Amin.

Show More

Ioana Heredea

"Adevarata avutie a omului nu consta in bani, ci intr-un suflet echipat pentru viata de dupa moarte. Consider ca cel mai frumos mod de a fi o binecuvantare si, in acelasi timp, binecuvantat inseamna sa arunci samanta in locul potrivit, contribuind la cresterea spirituala a altora."

Related Articles

2 Comments

  1. Foarte adevarat ,si real este tot cum ai scris ,ce bine ar fi daca ne-am cerceta ca sa nu fim cercetati de Domnul .Domnul sa zdrobeasca orice inima impietrita ,egoista si sa zideasca in noi doar voia SA si sa ne puna dragoste din dragostea sa in inima fiecaruia .Multumesc pentru realitatea reportajului si Domnul sa-ti puna in inima gindurile si planul sau pentru a ne vorbi totdeauna.Amin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button