Editoriale

Acceptare si iubire

Cine nu are nevoie de acceptare şi iubire? Ci vrea să fie izolat, sau să se râdă pe seama lui, sau pur şi simplu să nu fie acceptat într-un grup de prieteni din cauza că nu e îndeajuns de bun? Cui îi place aşa ceva? Cred că răspunsul îl ştim cu toţii: nimănui! De ce oare? De ce ne place să fim acceptaţi de cei din jur? De ce avem nevoie de asta? De ce avem o nevoie disperată de iubire? V-aţi pus vreodată întrebările acestea?

Eu mi le-am pus şi am descoperit că Dumnezeu vrea să formăm împreună o societate; nu secte, nu religii sau confesiuni, nu etnii sau partide. Şi multe discriminări se fac la adresa oamenilor. Am descoperit un lucru absolut minunat: Dumnezeu ne iubeste pe toţi. Şi pe cel bolnav, şi pe cel ce pare normal. Şi pe cel în vârstă, şi pe cei abia născuţi. Şi pe cei negri, şi pe cei albi, pe cei galbeni sau roşii – pe toţi.

Dar atunci de ce este atâta lume nefericită din cauza respingerii, a lipsei de acceptare? De multe ori ne este greu sa ne acceptăm pe noi înşine. Fiecare avem un trecut nu prea de lăudat, complexe, slăbiciuni, suntem imperfecţi fizic şi multe altele. Apoi conjuncturile din viaţa noastră ne fac de multe ori să ne izolăm, să nu mai căutăm ajutorul la nimeni, căci “toată lumea”, la un moment dat, ne-a lasat baltă sau ne-au făcut sa ne simtim prost în preajma lor.

Problema e la felul în care ne raportăm unii la alţii, nu la Dumnezeu. El ne-a învaţat să ne iubim unii pe alţii aşa cum ne-a iubit El. Să ne respectăm şi să ascultăm unii de alţii. DA, suntem cu toţii nişte fii neascultători. Cine zice asta? Tata o zice. Şi Cine ne iubeşte neconditionat? Tot Tata. 🙂
Problema e ca mulţi nu credem că Tata chiar ne iubeşte necondiţionat. Avem impresia că dacă nu facem cutare lucru sau dacă am încălcat o anumită/anumite legi, cădem din harul şi graţia Tatălui. Dar nu e aşa, fraţii mei. “Pe când eram încă păcătoşi, Dumnezeu a venit şi Şi-a dat viaţa pentru noi.” El ne-a iubit pe când nu-L cunoşteam deloc, pe când nu auzisem de El. Vreau să vă spun cum ne acceptă Tata.
Au venit doi verişori la mine de curând şi i-am dus să îmi vadă câinele. Le-a plăcut cu el. Ce m-a fascinat a fost felul în care Marcus, verişorul mai mic, a acceptat dragostea căţelului. Căţelul m-a îmbrăţişat. Naomi a zis: “Uite cum o iubeşte!”, la care Marcus: “Şi eu vreau o îmbrăţisare.” Nu după mult timp căţelul a sărit şi pe el. Extraodinară a fost reacţia copilului: “Şi pe mine mă iubeşte?” zise el uimit. Eu am spus: “Da. Şi pe tine te iubeşte!”

Urmaţi, dar, pilda lui Dumnezeu ca nişte copii preaiubiţi. (Efes.5:1)

Tags
Show More

Articole Aleatorii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button

Aboneaza-te la Total Schimbat.ro

Close
Close