Editoriale

Când așteptarea se lungește…

“Așteptarea celor neprihăniți nu va fi decât bucurie.” Sună încurajator, așa-i?

Și totuși…nu e simplu. De ce ?

În primul rând, trebuie să observăm că doar așteptarea celor neprihăniți va fi bucurie. Nu a tuturor. Poate de multe ori ne punem încrederea în acest verset sau zâmbim atunci când vedem ce promisiune prețioasă ne face Dumnezeu. Însă uităm ceea ce ne revine nouă. Uităm căci ceea ce trebuie noi să facem este să luptăm, nu doar să asteptăm cu nădejde bucuria ce precede așteptarea.

Și în urmă, desigur, Dumnezeu Se va ocupa de restul. El Își ține promisiunea oricum, dacă și noi ne facem datoria.

Însă asta nu înseamnă că Dumnezeu va interveni atunci când credem noi. De multe ori poate trecem prin momente grele în care ni se pare că e destul, că s-a umplut paharul. Trec zile, săptămâni, luni și, de ce nu, ani, și încă așteptarea nu ia sfârșit… Ne rugăm timp îndelungat pentru anumite lucruri și… totul rămâne zăvorât…

Însă Dumnezeu rămâne drept. Și planurile Lui sunt cu mult mai înțelepte, mai calculate, mai mărețe decât ale noastre.

Poate n-a sosit vremea ca El să răspundă. Sau poate El așteaptă să renunțăm la planurile noastre, iar El să-Şi facă desăvârșit planul în noi. Sau…sau poate chiar El vrea ca noi să așteptăm, ca prin așteptare să învățăm anumite lucruri de mare valoare. Să învățăm să fim multumiți. Să invățăm că nu totdeauna putem avea lucrul după care tânjim la momentul dorit. Să învățăm răbdarea…

Chiar dacă treci prin momente dificile de așteptare, nu uita: Dumnezeu, care deține controlul asupra Universului, deține și controlul vieții tale! Chiar dacă așteptarea s-a lungit mai mult decât ai așteptat, chiar dacă ți se pare că fericirea te ocolește zi de zi, trăiește cu nădejdea că va veni și în viața ta un moment al bucuriei depline când îți vei uita suferințele, și îți vei aduce aminte de ele ca de niște ape care s-au scurs! Dar tu trăiește neprihănirea !

Show More

Related Articles

2 Comments

  1. nu mai cred intr-un moment… fericirea e peste tot, chiar si in cele mai grele incercari. Biblia zice sa ne bucuram cand mergem prin incercari, caci stim ca Dumnezeu lucreaza in noi rabdarea. Si Pavel, care era in inchisoare zicea: „Bucurati-va! Iarasi zic bucurati-va!” Trebuie sa multumim si pentru raul pe care il primim, nu doar pentru bine… God bless you!

Dă-i un răspuns lui Denisa Andreea Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button