Meditatii

De ce-uri fără răspuns

Există momente când viaţa ne ia prin surprindere tocmai atunci când credem că lucrurile vor merge pe drumul cel bun. Însă, chiar din contră, parcă suntem prinşi şi ţinuţi în stări care ne imobilizează spiritual. Parcă vedem doar negru în faţa ochilor, parcă adoptăm tot negativismul din lume şi zâmbetul de pe feţele noastre e unul forţat. Ne întrebăm cu multă disperare care este motivul pentru care ni se întâmplă asta, încercăm toate răspunsurile posibile, iar la urmă recunoaştem dezamăgiţi că nu avem răspuns la întrebare. Totul e o ruină, speranţa de viitor dispare spontan. Prezentul ne spulberă orice putere care încă ne mai ţinea în picioare. Există momente când am dori pur şi simplu să ne evaporăm sau cel puţin să devenim invizibili. Rănile celor din jur ne-au afectat atât de tare încât am renunţat la ideea că un miracol ar exista. Bineînţeles, credem în miracole, dar nu pentru noi. Parcă termenul “miracol” este ceva imposibil pentru noi, care ne lăudăm zilnic cu Dumnezeul măreţ pe care îl avem. Dar în pofida celor mai traumatizante situaţii, Dumnezeu e lângă noi. Mai mult decât ne putem noi imagina. El e acolo. Dar…dacă e acolo, de ce nu acţionează? Întrebări omeneşti se ridică cu zecile, aşteptând parcă ceva supranatural a se întâmpla. De ce cele mai îngrozitoare lucruri trebuie să ni se întâmple? Acesta este modul Lui de a Se bucura pentru răscumpăraţii Săi? Dacă El e acolo, de ce intervenţia Lui nu apare de nicăieri? O listă de de ce-uri la care aşteptăm răspuns cu ardoare. Probabil rana doare cel mai tare atunci când inamicul înfloreşte în ceea ce îşi propune, de parcă lumea întreagă ar fi a sa. Cu siguranţă şi tu ai meditat de multe ori la aceste întrebări fără răspuns care ţi-au măcinat sufletul. Poate ai găsit răspuns, poate nu. Deşi viaţa nu e întotdeauna aşa cum noi dorim, deşi nu înţelegem de multe ori de ce Dumnezeu îngăduie încercarea peste noi, de ce prosperitatea celui ce ne răneşte e una crescândă, trebuie să ne mângâiem cu promisiunea Lui: “Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijinesc cu dreapta Mea biruitoare” (Isaia 41:10). Adonai, ajută-ne să mulţumim pentru fiecare încercare din vieţile noastre! Ajută-ne să avem încredere în providenţa Ta! Tu poţi transforma orice împrejurare nefavorabilă în victorie!!

Tags
Show More

Ioana Heredea

"Adevarata avutie a omului nu consta in bani, ci intr-un suflet echipat pentru viata de dupa moarte. Consider ca cel mai frumos mod de a fi o binecuvantare si, in acelasi timp, binecuvantat inseamna sa arunci samanta in locul potrivit, contribuind la cresterea spirituala a altora."

Articole Aleatorii

2 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also

Close
Back to top button

Aboneaza-te la Total Schimbat.ro

Close
Close