Un băieţel de 10 ani s-a hotărât să înveţe judo, în ciuda faptului că îşi pierduse braţul stâng într-un accident de maşină devastator. Băiatul a început lecţiile cu un bătrân maestru judocan japonez. Băiatul se descurca bine, aşa că nu a putut înţelege de ce, după 3 luni de antrenament, maestrul îl învăţase doar o singură mişcare.
“Sensei” ,(învăţător în japoneză) a zis băiatul în cele din urmă, “N-ar trebui să învăţ mai multe mişcări?” “Aceasta este singura mişcare pe care o ştii, dar ea este singura mişcare pe care vei avea vreodată nevoie să o ştii”, îi răspunse sensei. Fără să înţeleagă prea multe, dar încrezându-se în învăţătorul lui, băiatul a continuat să se antreneze.
După câteva luni, sensei l-a dus pe băiat în primul său cantonament. Surprinzându-se pe sine însuşi, băiatul a câştigat cu uşurinţă împotriva primilor săi doi adversari. Al treilea adversar s-a dovedit a fi mai dificil, dar după un timp, oponentul său a devenit nerăbdător şi emoţionat; băiatul şi-a folosit cu îndemânare singura lui mişcare pentru a câştiga meciul. Încă uimit de succesul său, băieţelul era acum în finale. De această dată, oponentul său era mai mare, mai puternic şi mai experimentat. Pentru o vreme, băiatul păruse a fi copleşit.
Îngrijorat căci copilul ar putea fi rănit, cel care supraveghea jocul a cerut o pauză. Era cât pe-aici să oprească meciul, când sensei a intervenit. “Nu,” a insistat sensei, “Lăsaţi-l să continue.” Imediat după ce meciul a fost reluat, adversarul său a făcut o greşeală fatală: a lăsat garda jos. Imediat, băieţelul şi-a folosit mişcarea pentru a-l doborî. Băiatul a câştigat meciul şi cantonamentul. El era campionul. În drum spre casă, băiatul şi sensei au reevaluat fiecare mişcare din toate meciurile. Apoi, băiatul îşi luă curajul să-l întrebe ceea ce-l preocupa de fapt.
“Sensei, cum am câştigat cantonamentul doar cu o singură mişcare?”
“Ai câştigat din două motive”, a răspuns sensei. “În primul rând, aproape că ai fost maestru în una dintre cele mai dificile aruncări din tot judo-ul. Şi, în al doilea rând, singura mişcare de apărare cunoscută împotriva acelei mişcări este ca adversarul tău să-ţi apuce braţul drept.” Cea mai mare slăbiciune a băiatului a devenit cea mai mare tărie a sa.
–-
“Şi El mi-a zis: “Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.” Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine.”
În viaţă, pentru unii oameni, punctul lor forte devine slăbiciunea lor cea mai mare. De exemplu, aşa cum zicea Isus despre omul bogat: “ Vă mai spun iarăşi că este mai uşor să treacă o cămilă prin urechea acului, decât să intre un bogat în Împărăţia lui Dumnezeu. “ Urechea acului se referea la ouşădin peretele zidului cetăţii (după denumirea sa comună) care era prea mică pentru o cămilă ca să poată trece prin ea, însemnând că era imposibil pentru o persoană care se încrede în bogăţiile sale –sau faimă, sau personalitate, putere sau poziţie- să ajungă în cerul lui Dumnezeu.
Pe de altă parte, când ne recunoaştem slăbiciunile şi ştim că trebuie să depindem de Dumnezeu pentru călăuzire, înţelepciune, discernământ şi scăpare din ispită- acesta poate deveni punctul nostru forte.
Rugăciune: Dragă Doamne, te rog scapă-mă de păcatul mândriei şi ajută-mă întotdeauna să-mi amintesc să depind de Tine pentru călăuzire, înţelepciune, direcţie, putere de a învinge ispita, şi pentru mântuirea mea veşnică! Îţi mulţumesc că mi-ai ascultat rugăciunea şi că îmi răspunzi. Cu recunoştinţă, în Numele lui Isus, amin.
Tradus cu permisiune pentru TotalSchimbat.ro, de pe TurnBackToGod
