Editoriale

Chemați să rodim

lan de grauUrmătoarele cuvinte reprezintă o transpunere târzie a gândurilor inimii, ce s-au nascut, în urmă cu câteva săptămâni, din citirea capitolului 4 al Evangheliei după Marcu. (Marcu 4:1-20; 30-34; – Pilda semănătorului și pilda grăuntelui de muştar)

„Am adoptat o teorie convenabilă cum că Biblia e o Carte care trebuie explicată, în timp ce întâi si întâi de toate ea e o Carte care trebuie crezută şi trăită.” Leonard Ravenhill

Impactul final al Cuvântului în viața creștinului nu ar trebui să fie lărgirea orizontului intelectual, stârnirea unor sentimente și emoții efemere ori câștigarea unei liniști superficiale, izvorâte din împlinirea îndatoririi zilnice de a-l citi. Impactul final al Cuvântului în viața creștinului ar trebui să fie rodirea: rodirea Cuvântului în caracterul și comportamentul individului.

Cuvântul despre dragoste, smerenie, dărnicie, lepădare de sine, bunătate, înfrânare, altruism nu este menit doar a ne impresiona, ci trebuie să rodească în viața noastră. Cuvântul trebuie să se întrupeze întru noi. Să prindă viață în inimile noastre.

De ce, adesea, nu se întâmplă astfel? De ce, adesea, Cuvântul citit în fiecare dimineață, nu încolțește în inimile noastre ori dacă încolțește se usucă la fel de repede ca florile plantate în deșert? De ce suntem miscați în lăuntrul nostru și întăriți de Cuvânt, doar pentru câteva zile, ca mai apoi, să fim îndoiți de necazuri și ispite, ca și când nimic nu s-ar fi lipit de noi?

Răspunsul îl găsim în text.

În pilda semănătorului, 3 din cele 4 tipuri de pămînt nu aduc roadă, în ciuda faptului că sămânța semănată a fost, în toate cazurile, de aceeași calitate. Problema esențială remarcată în text devine terenul (pămîntul) în care sămânța a fost semănată. Iar pământul nu reprezintă altceva decât inima omului, fapt care pune pe umerii noștri responsabilitatea rodirii. Cuvântul semănat rodește sau nu rodește în viețile noastre, din cauza noastră.

Când Cuvântul nu rodește în noi, înseamnă că pământul inimilor noastre nu este fertil. Când, după ce am auzit Cuvântul și l-am acceptat cu bucurie, ne dezicem de el la prima ispită, înseamnă că terenul inimilor noastre este bătătorit, astfel încât Cuvântul nu prinde rădăcini adânci în ființa noastră.

Meditația asupra capitolului 4 al Evangheliei după Marcu a adus în viața mea noi motive de pocăință. Am constatat cu umilință că prea puțin din Cuvântul citit, cunoscut ori înțeles aduce rod în propria-mi viața; că adesea, îl ascult cu bucurie (asemenea lui Irod- Matei 6:20), dar fără să se materializeze în trăirea cotidiană. Și toate acestea pentru că pământul inimii mele este încă tare, nesăpat în adâncime și nedesțelenit complet.

În urma acestei meditații s-a înfiripat în sufletul meu o nouă rugăciune: “Doamne, înmoie pământul inimii mele, ca să rodească Cuvântul tău în viața mea!”

Pilda grăuntelui de muștar mi-a conturat ideea că Împărăția Cerurilor trebuie să crească în ființele noastre, și să crească, și să crească… neîncetat! Grăuntele minuscul al smereniei, bunătății, înfrânării, lepădării de sine, altruismului, credincioșiei, dragostei, dărniciei trebuie, în timp, să devină în viețile noastre un copac puternic.

Dragi prieteni, vă doresc multă roadă, spre slava Domnului! Iar Împărăția Lui să crească întru voi!

Articol trimis de Vasile Alin, pentru Total Schimbat

Show More

Silviu Firulete

“Pentru mine, a lucra pentru Dumnezeu și a rӑspândi Cuvântul Lui cel Sfânt este o chemare divinӑ ȋncӑ de când eram copil mic. Știu și ȋmi place sӑ cred cӑ tot ceea ce fac pentru lucrarea Sa este o binecuvântare pentru cei din jurul meu, iar când voi fi chemat acasă ȋn Cerul Sfânt, voi fi rӑsplӑtit pentru tot ceea ce am lucrat și am investit ȋn lucrarea Lui.”

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button