Casa Domnului: Mai mult decât o locaţie religioasă

În secolul al XXI-lea, Biserica din România se bucură de o largă libertate religioasă. Dumnezeu ne-a binecuvântat cu multe locuri de închinare, astfel putem alege ce loc de închinare să frecventăm în funcţie de modul de închinare pe care îl dorim.

Perioada postcomunistă prezintă răspunsul la rugăciunile credincioşilor care au dorit să se poată întâlni la părtăşie în timp de libertate, fără să aibă teama că fiecare pas al lor este urmărit din umbră. Da, fiecare rugăciune spusă în taină sau în mod public a fost însoţită de o sinceră dragoste pentru Adonai. Mersul la casa de rugăciune nu însemna pentru descendenţii noştri un obicei. Dorinţa de părtăşie era ceea ce Duhul Sfânt sădise în inimile lor. Creştinismul din perioada comunistă avea drept scop venerarea lui Adonai, închinare, laudă, toate acestea însoţite de o teamă sfântă în locul de închinare.

Privim în urmă azi…şi ne întrebăm: unde este creştinismul de altădată? Unde este dorinţa sinceră de părtăşie? Oare S-a schimbat Adonai? Oare învăţăturile Sale pentru noi se schimbă în funcţie de vremuri? Haideţi să nu ne amăgim. Isus Cristos a rămas acelaşi indiferent de epoci. Cine este de vină pentru ceea ce se întâmplă în bisericile din ziua de azi? Noul regim? Conducerea bisericii locale? Nevegherea noastră? Încearcă să-ţi dai un răspuns sincer şi meditează asupra lui.

Cu durere în suflet afirm că bisericile din ziua de azi au pierdut esenţa închinării. Zilele de duminică au introdus în vieţile noastre un obicei religios: mersul la biserică. Ne aşezăm pe o bancă şi asistăm la slujbă, să vadă lumea că nu stăm acasă, să nu ne dea dispăruţi conducerea comunităţii noastre. Şocant, nu-i aşa?

Lista poate continua cu atitudinea pe care noi o adoptăm atunci când păşim în Casa Domnului: parcă am uitat că intrăm cu adevărat într-un loc sfânt ce presupune decenţă în îmbrăcăminte, reverenţă faţă de Adonai. Dă-mi voie să te întreb: dacă te-ai prezenta în faţa preşedintelui cu gumă de mestecat în gură, cum te-ai simţi?Aşa-i că ai fi stânjenit? Mai ales că nu te prezinţi în faţa unui om oarecare. Dar înaintea lui Adonai cum ar trebui să ne prezentăm? Cu telefonul în mână, trimiţând sms-uri în timpul predicii? Oare asta e o închinare plăcută înaintea singurului Dumnezeu adevărat al acestui univers?

Când auzi expresia „sfânt, sfânt, sfânt este Domnul, Dumnezeu”, la ce te gândeşti? Ce e atât de greu să înţelegem că întrunirile din biserici sunt mai mult decât simple adunări? Casa Domnului nu este loc de întâlniri amicale sau amoroase, nu un club de distracţie între prieteni. Este un loc de slujbă adusă Celui Sfânt! Ştii ce presupune asta? Dacă ne uităm pe paginile Vechiului Testament, observăm că preoţii care slujiseră în mod necuviincios au fost pedepsiţi.

Totuşi, cred că Adonai este mai înţelept decât noi, are multă milă faţă de noi, în speranţa că ne vom întoarce la El cu toată inima. Nu îţi spun că ţi se va întâmpla ceva rău dacă venirea ta la părtăşie e problematică, însă vreau să te avertizez că Adonai este şi un foc mistuitor, un Dumnezeu al dreptăţii. El nu Se lasă batjocorit!

Stimat cititor, te îndemn să te alături credincioşilor care vor să facă reformă în privinţa felului în care ne prezentăm în locul de închinare. Aici nu e vorba de oameni. Este vorba de reverenţa pe care o acorzi celui mai mare Domn al universului. El o merită din plin! Adonai să ne ajute să conştientizăm că, mai întâi de toate, El doreşte ascultare, şi abia apoi jertfă.

„Păzeşte-ţi piciorul când intri în Casa lui Dumnezeu, şi apropie-te mai bine să asculţi, decât să aduci jertfa nebunilor: căci ei nu ştiu că fac rău cu aceasta” (Eclesiastul 5:1).

Tu ce părere ai despre acest fenomen care ia amploare în biserici? Aşteptăm cu interes opinia ta!