Articole

Esti unic, special

“Ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce‑L iubesc pe Dumnezeu …” Romani 8:28
fii-liber„De ce mă aflu aici?“ Mulţi oameni au pus această întrebare. Este vreun motiv pentru care m-a aşezat Dumnezeu pe acest pământ? Răspunsul este: „Da!“ Dumnezeu face toate lucrurile cu un scop. Oamenii se îngrijesc ca viaţa să continue pe planetă, dar noi nu am fost făcuţi doar ca să trăim. În planul Lui perfect, Dumnezeu te-a făcut să fii special. Nu mai este nimeni exact ca tine, chiar dacă ai un frate geamăn sau o soră geamănă! Personalitatea ta, modul tău de gândire, lucrurile care te fac să plângi sau să râzi – toate te fac să fii diferit de ceilalţi. Dumnezeu te-a făcut în felul acesta cu un scop. Eşti unic! Dumnezeu are şi un plan pentru tine. El doreşte ca viaţa ta să-L onoreze pe El. În Biblie, Dumnezeu spune: „Căci Eu ştiu gândurile, pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde“ (Ieremia 29:11).
Dumnezeu are planuri bune pentru viaţa ta. În providenţa Lui, El permite doar ce e mai bun pentru tine. Chiar şi atunci când se întâmplă lucruri rele, aminteşte-ţi că Dumnezeu are un scop  şi că El lucrează pentru binele tău şi pentru slava Lui.
Show More

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button